România este, probabil, singura ţară creştină din lume în care colindele nu se cântă cu sufletul liniştit. Românii trecuţi de 30 de ani care cântă sau ascultă colinde îşi aduc aminte că, înainte de Crăciun, când la sate erau în toi repetiţiile pentru “mersul cu dubele”, ori cele pentru “jocul căluşerilor”, la Timişoara mureau tineri. Hunedorenii îşi băgau copiii sub pat, ori după frigider, pe 21, 22, 23, 24 decembrie. Cel puţin în oraşul Hunedoara, gloanţele zburau peste tot, la Gară, pe Chizid, în Hăşdat, în Centrul Vechi. În loc să repete colinde, copiii lor plângeau îngroziţi, iar ei nu mai aveau timp nici măcar pentru făcut aluatul pentru acele cornuleţe sărăcăcioase cu care se umplea o farfurie, de Crăciun, sărbătoarea pe care Ceauşescu mai avea puţin şi o declara ilegală prin decret prezidenţial.
Toţi românii îşi aduc aminte că în noaptea de 24 spre 25 decembrie, în loc să-l aştepte pe Moş Crăciun, ei şi copiii lor aşteptau cu sufletul la gură veşti despre prinderea şi, eventual, uciderea tiranului. Tiranul a fost ucis, într-o zi de Crăciun. Ceauşescu a căzut victimă tocmai ateismului promovat de el şi partidul său. Dacă noţiuni ca “Dumnezeu”, “iertarea creştină” sau “Biserică” nu ar fi fost interzise în şcoli, apariţia lor fiind de neacceptat inclusiv în compunerile de clasa a III-a cu tema “Ce aţi făcut în vacanţă”, probabil că Ceauşescu nu ar fi fost executat chiar în ziua de Crăciun.
În 1989, românii au fost mai săraci decât popoarele africane, pentru că decenii la rând fuseseră înfometaţi şi fizic şi spiritual. Atât de înfometaţi încât au acceptat bucuroşi vestea uciderii a doi oameni în prima zi de Crăciun. Şi au fost săraci, dar mulţi.
Iliescu a venit la putere, lingându-se (la propriu) pe buze, în momentul primei sale apariţii la “Televiziunea Română Liberă”. Avea şcoala moscovită a manipulării, cea bazată pe manipulări grosolane. Apoi a promovat sloganul “nu ne vindem ţara”, fără să mai spună şi “mai bine o aruncăm la fier vechi”. Industria românească era deja în genunchi în 1996. Românii, săraci dar mulţi, aceiaşi români care-l votau cu încredere oarbă, ilogică aproape, în 1990 şi 1992, îl înlăturau de la putere în 1996. Tot românii săraci, dar mulţi, scârbiţi de jaful cederist, au făcut posibilă accederea unui personaj ca Vadim Tudor în turul II al prezidenţialelor din 2000. Atunci s-a ales răul mai puţin rău: Ion Iliescu.
Năstase a candidat în 2004. Găştile din spatele PDSR-ului au reintrat în joc, iar parte dintre românii săraci şi mulţi, dar şi cu un dram de raţiune care nu includea ideea “Să-mi dea Năstase bani ca să stau acasă”, au făcut diferenţa.
A ieşit Băsescu. Şi a rămas 10 ani. 10 ani din cauza lui Năstase, care, aproape sigur de victorie, modificase Constituţia după modelul francez: 5 ani pentru mandatul preşedintelui. Pe româneşte, a luat ţeapă! Şi asta tot din cauza românilor săraci, dar mulţi, pe care i-a mai crezut şi proşti spunându-le că, de fapt, o duc foarte bine.
Băsescu era cât pe ce să piardă şi el al doilea mandat, însă “norocul” lui (şi, poate, ghinonul nostru) a fost că avea drept contracandidat un individ care se relaxa la spa-ul unui individ care ţepuise milioane de români (vă mai aduceţi aminte de FNI, un Caritas cosmetizat de la finele anilor ‘90?). Băsescu s-a salvat tocmai datorită greşelii unui adversar cunoscut sub porecla “Prostănacul”.
Ponta a păţit-o şi el. Împins de la spate de găştile hulpave din PSD, “s-a băgat” la guvernare în 2012. Criza economică dădea semne că se retrage (cel puţin temporar), iar, de la “butoane”, alegerile păreau mai uşor de câştigat. De data asta, Ponta a pierdut din cauza unei categorii diferite a celor săraci, dar din ce în ce mai mulţi. I-a avut aproape pe “pomanagiii statului”, dar n-a fost acceptat de cei mulţi şi săraci din Ardeal (şi includ aici şi judeţul Hunedoara, pentru că, în judeţ, Valea Jiului a făcut minima diferenţă locală din turul II al alegerilor), dar mai ales de cei mulţi şi săraci, plecaţi din toată România în Spania, Italia, Anglia şi Germania, milioane de români care au apucat să vadă cum este să trăieşti într-o ţară normală, o ţară în care ritmul colindelor de Crăciun nu seamănă cu sunetele de pistoale-mitralieră.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.