Componenta preţ gaz producător a ajuns să conteze doar cu 50% în formarea preţului final al gazului pe care îl consumăm la noi acasă. Restul reprezintă o suită de taxe şi tarife, toate impuse de către stat. Şi preţul la producător este impus de stat, şi va rămâne astfel până în 2021.
Calculul a fost făcut pornind de la factura primită acasă de un consumator casnic. Astfel, consumul acestuia a fost de 960 de kWh, adică 0,96 MWh, cu un cost de 109 lei, fără TVA. Aceasta înseamnă că preţul per MWh este de 113 lei. Or, preţul reglementat de ANRE pentru coşul consumatorilor casnici este de 53 lei/MWh, ceea ce înseamnă aproape jumătate.
Cum se ajunge de la 53 de lei la 113 lei? Reprezentanţii ANRE spun că preţul reglementat de ANRE este un coş format din producţia locală, import şi înmagazinări. La acestea se adaugă apoi tarife de furnizare, transport, distribuţie, diferite taxe.
Specialiştii explică caracterul te tip binom al formării preţului la gaz. Cea mai mare influenţă o are volumul consumului. La aceleaşi costuri de producţie cu cât “arzi” mai puţin gaz, cu atât trebuie să ceri mai mulţi bani de la consumator, adică să măreşti tarifele. Cum consumul de gaz s-a redus drastic în România în ultimii 25 de ani, din cauza dispariţiei marii industrii, preţul gazului la consumatorul final a crescut continuu. Mai precis a crescut ponderea taxelor în preţul final al gazului, pentru că autorităţile consideră că taxele din vânzarea de energie sunt cele mai sigure resurse la bugetul de stat. Ca să-şi asigure aceste venituri bugetare, pe fondul diminuării încasărilor, statul a mărit ponderea din preţ care merge la buget, sacrificând veniturile producătorilor. Astfel, statul este cel care stabileşte preţul final al gazului pentru gospodării. Piaţa va fi total liberalizată de-abia din 2021.
În cazul consumatorilor noncasnici, firmele, piaţa gazului devine în totalitate liberă de la 1 ianuarie 2015. Populaţia consumă circa 3 miliarde de metri cubi de gaze anual, un sfert din consumul total. Gazul din consumul rezidenţial provine în proporţie de 98,5% din intern.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.