Editorial: Lumea creştină, între întoarcerea celuilalt obraz şi “dinte pentru dinte”

Articolul a fost vizualizat de 1,342 ori

Trei căpiaţi au pus mâna pe armă şi au măcelărit la Paris 17 oameni. Nu sunt primii terorişti care o fac. În anii ‘70 – ’80 Carlos Şacalul arunca în aer tot ce mişca în metropolele europene.

Au fost şi atunci aglomerări umane care condamnau criminalii veniţi să omoare din colţuri străine de lume. Dar niciodată ceva ca acum. Reacţia colosală a comunităţii după Charlie Hebdo a fost fără precedent. Peste trei milioane de oameni în marş, alături de feţele alungite a preocupare a peste 50 (!) de şefi de stat trădează o stare de spirit proprie anticamerei Apocalipsei.

Lumea, în general, are un barometru al ei, simte dintr-un motiv inexplicabil marile ameninţări ale Istoriei şi, dacă e liberă, reacţionează. Suntem într-un astfel de moment. Dacă acum 30-40 de ani un atac terorist musulman în Occident se trata ca o rană locală, acum o astfel de lovitură are o alonjă mondială. În lumea arabă se ridică un pol de putere radical, ale cărui nervuri în lumea occidentală se articulează prin fundamentalismul islamic. Nu poţi să nu te gândeşti că în orice ţară vestică există latent o armată musulmană, fără petliţe şi semne de identificare, care ar putea să declanşeze teroarea oricând prin sute de mici Jihaduri. Răspunsul la întrebarea “Oare vecinul meu arab ce hram poartă?” este coşmarul la zi a oricărui european neaoş. Posibilitatea de a pierde viaţa pe care o are acuma, bună, rea, dar paşnică, îi sperie pe oameni, mai ales că teama nu e nejustificată. Orice se întâmplă în Est cu ISIS lasă urme în conştiinţa celor de acelaşi neam oriunde în lume. Consolidarea Statul Islamic în EST este direct proporţională cu intensitatea terorismului în VEST.

Oricum ne-am gândi, un Mohamed, Ahmed sau Amir e mai apropiat, până la urmă, de sufletul unui musulman decât un Jean, Helmut sau John, fie ei şi ultimii samariteni de pe pământ.

Visul unui Occident supus legii islamice îmbată de mii de ani chiar şi cele mai raţionale minţi musulmane. Pare o utopie pe termen scurt, aproape imposibil de făcut pe termen lung, dar subestimarea fanatismului celor care se aruncă în aer pentru cauză ar fi o greşeală tactică istorică.

Prin urmare, aici se află acum lumea liberă. Trăieşte teama producerii unui DECLIC mondial, care ar amorsa “războiul lumilor” şi cere autorităţilor să împiedice producerea scânteii. Şi aşa crimele celor trei terorişti de la Paris, pe principiul “dinte pentru dinte”, au reuşit instant să provoace 50 de acţiuni antimusulmane în toată Franţa.

E de înţeles atunci de ce peste 3,5 milioane de oameni au mărşăluit ca lumea lor să nu se schimbe după 7 ianuarie. Imaginea de viitor a lumii rămâne însă cu totul neclară.

About Adrian Sălăgean