Italienii de la ENEL vând toate activele pe care compania de utilităţi le are în România şi Slovacia. Anunţul a fost făcut de Francesco Starace, directorul executiv al grupului, care a precizat că a primit deja oferte pentru acestea. “Avem oferte. Ştim că procesul poate fi încheiat oricând între momentul acesta şi luna iunie.
Activele vor fi vândute în 2015, aşa că, în ceea ce priveşte plata datoriei, vom sta mult mai bine decât am plănuit iniţial”, a afirmat Starace, citat de presa economică.
În România, unde Enel deţine o treime din piaţa distribuţiei de energie, grupul vrea să vândă 64,4% din Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuţie Banat (unde este încorporată şi distribuţia de energie din judeţul Hunedoara), Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie, precum şi 100% din compania de servicii Enel România (deţinută prin Enel Investment Holding BV).
De ce vând italienii?
Potrivit datelor economice listate, Enel este compania de utilităţi cu cele mai mari datorii din Europa. Obiectivul Enel a fost să încheie anul 2014 cu o datorie de 39,5 miliarde de euro, comparativ cu proiecţiile anterioare, care presupuneau o datorie de 37 de miliarde de euro. Conducerea ENEL consideră necesară luarea unor măsuri pentru ţinerea sub control a acestor datorii, iar una dintre ele vizează vinderea activelor din Europa de Est. Se apreciază că valoarea acestora se ridică la circa 4 miliarde de euro.
Cine vrea să cumpere?
Companiile de stat Nuclearelectrica şi Electrica au anunţat că analizează posibilitatea de a cumpăra o parte dintre operaţiunile Enel în România, însă nu au înaintat încă nicio ofertă, decizia urmând să fie discutată de acţionari. Surse din piaţă declară că un alt cumpărător care şi-a manifestat interesul este compania franceză E-ON.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.