Iarna poveştilor de suflet

Este iarnă, copilul nu se poate juca multă vreme afară, aşa că este vremea perfectă pentru hrănirea copilăriei cu basme. Dincolo de ecranul televizorului şi al tabletei, psihologii îi sfătuiesc pe părinţi să nu uite poveştile. Personajele din paginile cărţilor descoperă copilului drumul către propriul suflet, îl fac conştient de frumuseţile şi suferinţele vieţii, dar şi de mersul destinului.

Zânele, ursitoarele, prinţesele şi toate celelalte personaje de basm nu trebuie să fie prezente în viaţa unui copil
doar la botez, ori la primele petreceri aniversare din viaţa sa, ci trebuie să-i însoţească anii copilăriei prin poveştile care i se citesc din cărţi

Lumea copilăriei este o lume care se deschide magic către “A fost odată…”, o lume care pregăteşte copilul pentru viaţă, îi dezvoltă emoţiile şi aptitudunile cognitive, îl ajută să înţeleagă lumea din jur. Melinda Coadă, psiholog logoped la Centrul de Sănătate Mintală din Deva, spune că poveştile au o importanţă majoră în dezvoltarea copilului încă de la câteva luni: “Majoritatea copiilor cred în poveşti, magie şi, cel puţin până la şapte ani, copiii cred în fantasme şi iluzii, chiar dacă ele nu sunt poveştile acelea vechi pe care le ştiam noi, poveştile clasice. Textele s-au schimbat, apar o multitudine de cărţi, personaje noi, este o pleiadă de desene animate. Concluzia mea, din ceea ce întâlnesc eu la serviciu, este că sunt fascinaţi de poveşti atât copiii, dar şi adulţii”. La şase luni este vârsta la care copiii ştiu să asculte, reţin ritmul şi tonalitatea unor sunete, le asociază cu sentimente şi obiecte. Studiile arată că un copil care ascultă zilnic poveşti vorbeşte mai repede şi mai corect decât un micuţ căruia i se citesc mai rar. La doi-trei ani, copilul înţelege şi începe să iubească poveştile. Le adoră pe cele care stârnesc emoţii, cum sunt poveştile clasice.

Cu poveşti precum fata babei şi a moşului, cu Albă ca Zăpada, micuţul învaţă încet gradele de rudenie, îşi descoperă sentimentele şi modul în care le poate folosi. La patru ani, copilul începe să înţeleagă diferenţa între basme şi realitate, dar şi cum să proiecteze ce a învăţat din poveşti în viaţa reală şi astfel poveştile sale devin exemple.

Copilărie vs. tehnologie

Când vine vorba despre copii, specialiştii vă recomandă activităţi interactive care exclud părăsirea micuţului în faţa ecranului televizorului sau laptopului: “Părintele care nu reuşeşte să comunice acum cu copilul nu ar trebui să fie surprins că nu reuşeşte să interacţioneze cu tânărul. Între cei doi trebuie să existe relaţionarea de bază, jocuri în familie, timp petrecut împreună. La câţiva ani nu este indicat să lăsaţi copilul singur la televizor, nici în faţa tabletei, chiar dacă ea are programe foarte bine gândite. E adevărat că mişcările degetelor pe touchscreen le dezvoltă mobilitatea mâinii şi mişcările vor prinde bine când vor începe exerciţiile de scriere. Tableta este educativă atunci când adultul secondează copilul şi se joacă împreună cu el. Nu trebuie să vă temeţi că va merge la şcoală şi nu va şti să folosească un gadget la fel ca şi colegii lui. Lăsaţi un copil de şapte ani cu o tabletă cinci minute şi veţi vedea că va învăţa să o folosească, pentru că se activează memoria colectivă. Tehnologia este ok, dar nu în exces sau în singular”, explică psihologul. La Centrul din Deva, Melinda Coadă a avut cazuri de copii afectaţi de interacţiunea excesivă cu tehnologia modernă: “Dacă copilul rămâne câteva ore pe zi la televizor sau cu ochii în calculator, vei avea surpriza să îl duci la o petrecere şi să constaţi că este adâncit în jocul pe propriul telefon şi nu va socializa cu ceilalţi. Este rău atunci când relaţia directă pierde din importanţă, nu uitaţi că suntem fiinţe sociale şi trebuie să relaţionăm între noi şi nu prin intermediul unui obiect. Tehnologia nu e rea, dacă ştii să păstrezi o limită. Copiii care sunt uitaţi în faţa televizorului sunt cei care nu vorbesc nici la trei ani, pentru că s-au obişnuit să primească informaţie, dar nu să o şi redea”.

Înţelepciunea basmului

„Nu ne putem imagina primăvara fără ghiocei, viorele sau cioboţica cucului. Le iubim ca simboluri ale primăverii. Dacă nu le-am căuta în fiecare an şi am deveni indiferenţi la înflorirea lor, aceasta ar fi un semn că în inima noastră am rupt legătura cu pământul. La fel de greu ne-am putea imagina o copilărie fără Albă ca Zăpada, Scufiţa Roşie sau Regele Broştelor. Sentimentele noastre în curs de încolţire s-au hrănit cândva cu ele, iar forţele noastre de creştere cele mai pure s-au putut înfrăţi cu ele. Viaţa lor ni se părea mai reală decât gesturile rigide ale oamenilor; ceea ce aceste personaje sufereau, doreau şi realizau avea mai multă greutate decât seriozitatea artificială pe care adulţii încercau s-o confere faptelor cotidiene”, scrie antropologul Rudolf Meyer în volumul „Înţelepciunea basmelor populare”. La patru-cinci ani, copilul dezvoltă simţul umorului, al dreptăţii şi al regulilor, caută poveştile cu morală, cu personaje care ştiu să iasă din încurcături. Aşa că, spun specialiştii, basmele sunt calea cea mai bună către dezvoltarea personalităţii. Melinda Coadă spune: „La copil îi plac rolurile, se poate închipui uşor ori ca o prinţesă, ori un cavaler. El simte nevoia de mic să îndeplinească un rol în ceva… Cu toată tehnologizarea din jur, nu cred că va dispărea vreodată nevoia copilului de a fi un mic actor, pentru că, practic, toată viaţa jucăm roluri. Este în pachetul nostru genetic. Cred că şi pentru adult, un pic de magie, un pic de visare, de iluzie există în fiecare om, chiar dacă structura lui este afectată de momentele grele ale vieţii”.

Specialiştii spun că basmele îi bucură pe micuţi, “traduc” temerile şi secretele copilului şi astfel el se despovărează de emoţiile negative. Pe de o parte, ele ajută la o “exorcizare” a micuţului, îl ajută să facă faţă conflictelor interioare din procesul de creştere. Basmele sunt cele care îi traduc copilului viaţa şi îl învaţă să se bucure de ea.

Salvaţi magia

Melinda Coadă crede că un bun exemplu de comportament al părintelui se manifestă chiar în timpul sărbătorilor de iarnă: “Totul pleacă din familie: dacă un adult nu mai crede în magia momentului, în spiritul sărbătorii, asta îl va afecta şi pe copil. Am prins dintr-o discuţie, o idee interesantă: «Deşi este o eră tehnologizată, merită să-l salvăm pe Moş Crăciun». Pentru copii, magia sărbătorilor de iarnă nu vine doar de la cadourile primite de la moşul, ci şi din împodobirea festivă a oraşelor, a caselor, a bradului. Momentul sărbătorilor de iarnă înseamnă şi iniţierea celui mic în obiceiurile casei, în păstrarea tradiţiilor, copilul învaţă să îşi asume nişte roluri prin care încet intră în lumea adultului, în lumea lui «aşa trebuie». Sunt lucruri mici care contribuie la formarea personalităţii. Tot ce face în copilărie este pacheţelul de bază pentru viitorul tânăr. Indiferent de vârstă, nevoia de frumos, de magie, de poveste există: toţi visăm! Deja când nu mai visezi, eşti într-o anumită arie patologică. De Crăciun, nu cultivăm un obicei, ci o emoţie, trăirea momentului, afectele”. Până şi Einstein a crezut în educarea prin stimularea imaginaţiei şi spunea întotdeauna că micuţilor trebuie să li se citească cât mai multe poveşti, vorbe care îşi fac treaba în linişte, care lucrează cu mintea şi sufletul omului, până devin parte din persoană.

Psihologii ne dezvăluie cum lucrează magia: “De multe ori moşul este folosit cu scop manipulativ – deseori părinţii spun: «Dacă nu eşti cuminte, nu mai vine moşul!», dar este aici şi un mijloc prin care copilul învaţă nişte reguli: dacă sunt bun, consecinţele vor fi bune. Aceasta poate fi prima lecţie de viaţă din perspectiva respectării normelor. Atunci când copilul descoperă că moşul este o fantasmă este momentul să ai o discuţie cu el, să explici, dar să nu pierzi magia. În niciun caz nu trebuie pierdută simbolistica de bunătate şi generozitate, de iubire. Latura emoţională trebuie menţinută chiar dacă acum copilul conştientizează pierderea fizică a moşului. Poţi să-i spui că există personaje care se află undeva, într-un loc special, dar cărora le simţim prezenţa, protecţia şi emoţiile. Până la urmă totul se reduce la credinţele familiei, a anturajului copilului. Acolo trebuie păstrată ideea de bun, de siguranţă, de magie. Sunt copii în ultima clasă de gimnaziu care îi scriu moşului cu mare plăcere, chiar dacă ei ştiu deja că părintele este cel care intermediază între depozitul moşului şi copil. Magia sărbătorilor rămâne fascinantă şi pentru un adult. Crezând în magie, crezi că s-ar putea întâmpla ceva bun. Acesta este scopul final: să crezi că totul are la bază ceva bun, că finalitatea se poate schimba”. Basmele copilăriei lucrează în temeliile sufleteşti din care mai târziu răsar speranţele şi se nasc idealuri.