Editorial: Şocul electoral şi pactul politic

La nivel naţional se anunţă un an relativ liniştit, comparativ cu tumultul specific ultimilor doi-trei animai ales, perioadă presărată ba cu ieşiri de la Guvernare, ba cu suspendări ale preşedintelui la limita legii (total neproductive) , ba cu alegeri euro-parlamentare, plus alegeri prezidenţiale. Asta am şi vrut, noi, simplii votanţi, un pic de linişte, situaţie care să aducă oarecum cu normalitatea de pe scena politică, cea în care, de exemplu, în Germania, dacă puterea vine cu o inţiativă “OK”, Opoziţia o votează fără probleme şi nu se opune “din principiu”. Sincer mi-a plăcut consensul privind bugetul armatei. A fost o dovadă că, până la urmă, indiferent de partid, parlamentarii mai au un dram de raţiune. Urăsc însă consensul comunist sau neo-comunist.

Să revenim. Suntem deja binişor intraţi în 2015, an fără niciun fel de alegeri (programate). S-ar putea să avem alegeri pentru şefia Consiliului Judeţean, dar experienţa arată că Guvernul Ponta nu s-a grăbit să organizeze alegeri în alte judeţe şi localităţi cu posturi vacantate de mai bine de un an. La nivel naţional primarii în funcţie se pregătesc pentru “focul” campaniei din primăvara lui 2016. Parlamentarii îşi mai permit un oarecare răgaz. Şi unii şi ceilalţi sunt obligaţi să găsească soluţii. Soluţii pentru problemele moştenite dar amânate, sau pentru cele ieşite de sub preşul sub care au fost ascunse. Parlamentarii trebuie să reprioritizeze agenda de lucru, să se uite bine prin sertarele prin care zac zeci de proiecte de lege aşteptate de o ţară întreagă, să ia decizii clare, în interesul cetăţeanului, privind proiectele miniere de la Roşia Montană şi Certej şi, mai ales, după pactul pentru apărare, să semneze, toate partidele, un pact pentru:

• educaţie – ca să nu mai avem câte două variante de reformă a sistemului pe an, dascăli blazaţi şi absolvenţi de liceu a căror cultură generală este egală cu zero în momentul în care le ascunzi smartphone-ul cu shortcut spre Google;
• administraţie – ca să nu se mai trezească primarii că anul ăsta primesc bani după o serie de criterii, iar la anul criteriile se schimbă;
• sănătate – ca să nu mai exportăm medici şi asistente medicale, iar pacienţii să fie nevoiţi să-şi cumpere medicamente, în timp ce rudele lor, şi-aşa stresate, să nu uite cumva acasă sufertaşul cu mâncare, pentru că cea din spital nu o ating nici câinii;
• infrastructură – ca să nu mai începem la preţuri exorbitante Autostrada Transilvania, în timp ce UE ne cere imperativ autostrada Arad – Sibiu, ori să ne trezim că facem autostradă spre Alexandria şi amânăm porţiunea Sibiu – Piteşti, punând în dificultate un agent economic care deţine 5 ori 10 la sută din valoarea exporturilor româneşti;
• politica fiscală – ca să nu se mai trezească investitorii că un ministru cu o idee creaţă le dă peste cap tot planul de afaceri bine stabilit în baza unor promisiuni ferme, făcute de precedentul ministu al finanţelor;
• pensii – ca să nu mai fie încurajat angajatul care acum are între 25 şi 35 de ani să muncească la negru, pentru că ştie clar că, dacă nu se va schimba din temelii, actualul sistem public de pensii va sucomba la data la care tânărului de acum îi va veni rândul la pensie.

Şi lista înţelegerilor pe termen lung de care are nevoie România poate continua. A fost semnat un singur pact, după un şoc electoral primit de toate partidele în noiembrie, anul trecut. Să fie oare nevoie de un asemenea şoc pentru fiecare pact în parte? Dacă răspunsul e afirmativ, noi, cei care citim acum aceste rânduri, putem renunţa la speranţă.