Compensare redusă
Ministerul Sănătăţii a publicat recent un proiect de HG care modifică Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii. Astfel, printre altele, Diazepam, lorazepam, nitrazepam şi alte câteva medicamente vor fi compensate în regim de 20%, şi nu 90% ca până în prezent. Medicamentele pe bază de ibuprofen nu vor mai fi compensate în regim de 100% pentru copii, tineri, gravide, lăuze.
Criza francului
Francul elveţian a atins vineri un nou maxim istoric, de 4 lei şi 42 de bani. Cotaţia le-a dat frisoane românilor cu credite în această monedă, care şi-au văzut ratele crescând de pe o zi pe alta cu sute de lei. Astfel, în două zile, o rată de 500 de franci s-a majorat cu 340 de lei doar din diferenţa de curs.
Inflaţie
România a înregistrat în luna decembrie 2014 cea mai ridicată rată de creştere anuală a preţurilor din Uniunea Europeană (UE), de 1%, comparativ cu aceeaşi lună din 2013, în condiţiile în care inflaţia din UE a trecut în teritoriu negativ, preţurile de consum scăzând cu 0,1%. România a fost urmată de Austria, cu o rată a inflaţiei de 0,8%, şi de Finlanda, cu o creştere cu 0,6% a preţurilor de consum în luna decembrie, potrivit datelor anunţate de Eurostat.
Porcul la putere
Carnea de porc a ocupat primul loc în topul importurilor de produse agroalimentare în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2014, cu o cantitate de 129.000 de tone, în creştere cu 7 procente faţă de aceeaşi perioadă din 2013, relevă analiza schimburilor comerciale cu produse agroalimentare.
Ieftinire gaz
Cererea de gaze este în scădere, ceea ce înseamnă că în vara acestui an am putea ajunge la un preţ al gazelor naturale mai mic cu 10 – 15% doar din această cauză, a declarat Dumitru Chisăliţă, fost director general Romgaz. Dacă la aceasta se adaugă şi evoluţia favorabilă de pe piaţa petrolului, atunci scăderea de preţ poate ajunge la 20%.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.