Meşterii din secolul XXI care se întorc în timp

Articolul a fost vizualizat de 1,606 ori

Suntem în plin asalt al tehnologiei; vorbim, muncim şi comandăm servicii mişcând rapid degetele pe tastatură. Baletul mâinii deasupra ecranului ne oferă aproape orice ne dorim. Printre bărbaţi, e la modă să mergi la sală, la stilist, să ai freze elaborate şi cămăşi roz. Contactul cu pământul e accidental. Printre toate aceste trenduri, e de mirare că bărbaţii meşteri au rezistat: se încăpăţânează să rezolve totul prin gospodărie cu propriile mâini şi îşi transformă meseria în artă. Cu doi asemenea bărbaţi am avut privilegiul de a sta de vorbă zilele trecute. Unul se întoarce în timp cu sute, chiar mii de ani, prin creaţiile sale, celălalt se mulţumeşte să se întoarcă la anii copilăriei.

Tânărul arheolog are un atelier de fierărie în care experimentează tot felul de metode antice de lucru

Tânărul arheolog are un atelier de fierărie în care experimentează tot felul de metode antice de lucru

Marius Barbu este arheolog la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva şi, în 2013, şi-a luat doctoratul în istorie. Te-ai aştepta să dai peste un purtător de servietă, în schimb, ai în faţă un tânăr cu plete, cu mâinile pline de răni şi care preferă costumul de… dac. “Totul a început în copilărie, de mic îmi plăcea să meşteresc una-alta, dar contactul cu arheologia experimentală a debutat în facultate”, spune Marius. Are acum 30 de ani şi un deceniu de când s-a apucat să meşterească replici ale pieselor de muzeu. În România, este un pionier al arheologiei experimentale, un domeniu neaccesibil multora: “Trebuie să fii arheolog şi să poţi să faci experimente. Arheologia experimentală e un concept mai nou pentru România, dar a prins vechime în Europa. A început în anii ‘60, în Occident. Arheologia clasică pe care o cunoaştem cu toţii – atunci când sapi în pământ şi găseşti obiecte – îţi dă o grămadă de răspunsuri, dar nu pe toate. Atunci, nişte arheologi din Vest s-au gândit că e bine să aflăm mai multe şi au început să facă experimente. Asta înseamnă să utilizezi şi să creezi nişte obiecte doar cu tehnicile care existau în această perioadă. Nu e greu – trebuie documentare şi muncă”. S-a născut în Veţel şi tot acolo locuieşte acum, pentru că traiul în mediul rural i se potriveşte de minune. În timp ce alţii dau ochii peste cap la primii stropi de sânge, Marius nu se dă înapoi de la a-şi încerca armele preistorice în pregătirea fripturii. Publicul l-a cunoscut prima dată în 2008, pe şantierul arheologic de la Măgura Uroiului unde, el şi Mihaela, care acum îi este soţie, întruchipau oamenii din preistorie, îmbrăcaţi în blănuri, cu unelte şi topoare de silex. Lucrează din pasiune şi are în gospodărie până şi un atelier de fierărie, pe care tot singur şi l-a făcut.

Atelierul cu viaţă, din Ilia

Câteva dintre creaţiile arheologului Marius Barbu

Câteva dintre creaţiile arheologului Marius Barbu

Câteva zeci de kilometri mai încolo, la Ilia, îl poţi întâlni pe Alin Gabor. Şi el lucrează tot timpul în gospodărie, dar face şi voluntariat în folosul comunităţii. În urmă cu câteva zeci de ani, lumea l-ar fi numit „meşteşugar”, acum e autor de produse handmade. Mereu meştereşte câte ceva, la casă, la atelier, ori piese unicat din tot ce-i pică la mână: “Mie îmi place să folosesc materiale care rămân de la ceva, care nu mai pot fi utilizate. Le reciclez şi le reintroduc în circuit. De exemplu, dintr-o bucată rămasă de la o podea se poate face suport de fotografie: pe o tablă de lemn sprijinită la spate de o crenguţă decorativă. Am meşterit acasă la podele şi bucăţile rămase le folosesc la tot felul de piese”, explică tânărul de 30 de ani. Până şi atelierul şi-l ridică cu cărămizi făcute de el. Şi-l face singur şi pentru asta a făcut tot felul de teste de… lut pentru cărămizi: “E un proces care te solicită fizic, dar merită. Folosesc pământ din zona Iliei, nisip şi paie. Sunt vreo două-trei zone cu pământ bun. De fapt, se poate lucra cu orice fel de pământ, trebuie doar să găseşti consistenţa potrivită, amestecul bun între cele trei materiale”. Lucrează la atelierul lui de patru ani, iar la modelarea cărămizilor l-au ajutat prietenii: “O să fie tot o lucrare de suflet. Am observat chiar că, în cărămizile care se uscau la soare, au încolţit plantele, pentru că erau seminţe în pământul din care le-am lucrat. A ieşit iarba şi a dat în afară… M-am uitat şi mi-am zis: «Uau, în pereţii ăştia, e viaţă! E o casă care deja trăieşte»”.

Abordări diferite

Marius Barbu şi carul – barcă refăcut după o piesă descoperită în 2011, pe Valea Mureşului

Marius Barbu şi carul – barcă refăcut după o piesă descoperită în 2011, pe Valea Mureşului

Alin Gabor şi-a învăţat lecţia de meşter: “Trebuie să ai talent şi să repeţi în permanenţă. Adevărul e că îmi vin multe idei noi, apar şi descopăr tehnici noi – inspiraţia vine la oricine, important este cât timp îi acorzi lucrului respectiv ca să obţii rezultate mai bune”. Pentru Marius Barbu, meşteşugul e diferit: “Eu nu dau liber la imaginaţie precum Alin, sunt un pic mai … «îngrădit». Mă documentez înainte şi apelez la tehnicile vechi, din perioada la care mă raportez. Am replici ale unor obiecte din diferite perioade istorice, din epoca pietrei, până în antichitate. De exemplu, din epoca pietrei am una dintre primele unelte de care s-a folosit omul – o piatră «bifacială», cu care se făcea aproape orice. Am şi utilizat-o, întotdeauna o fac. Apoi piesele din piatră au evoluat, apar cuţitaşe cu lamă de piatră care taie «brici», au apărut noi cunoştinţe, noi descoperiri”. Totul este să ai timp: prins între munca la muzeu, orele pe şantierele arheologice sau zilele în care este luptătorul dac Daos, de la Terra Dacica Aeterna, Marius îşi numără orele libere: “Timp liber, cât mai este! Acum iarna lucrez mai mult, că vara sunt multă vreme pe şantierele arheologice, dar încerc cât pot să dedic timp şi pentru «sportul» ăsta. Acum am şi un băieţel, investesc foarte mult timp în el, dar când va creşte, o să am un ajutor. Deja pune mâna pe unde nu te aştepţi!”. La Alin, e timp mai mult pentru creaţie şi meşteşugit: “Eu cu timpul stau mai bine, nu lucrez niciunde: am două fetiţe de care am grijă şi de lucrul într-o gospodărie la ţară. Mie chiar îmi place să îmi las fetiţele să experimenteze: le place şi automat au un avantaj pentru că încep de mici. E important să-şi dezvolte anumite calităţi şi capacităţi. E important pentru toată lumea”.

Fiecare cu ucenicii lui

Alin Gabor face orice din lemn, inclusiv  motociclete miniaturale

Alin Gabor face orice din lemn, inclusiv
motociclete miniaturale

Ambii “meşteri” lucrează în tot soiul de materiale. Alin face cărămizi din lutul satului, în timp ce Marius reconstruieşte din bucăţi şi imaginaţie piese din preistorie. Din perioada neolitică, Marius a modelat-o în lut pe “doamna timpurilor”, care e “idealul feminin din epoca neolitică, din urmă cu vreo cinci mii de ani. Cam aşa arătau reprezentările femeilor pe atunci”, explică arheologul despre silueta ciudată de femeie. Are o colecţie întreagă de vase dacice de tot felul de forme şi dimensiuni, cea mai uşor de realizat fiind ceaşca dacică: “Pe care strămoşii noştri nu o foloseau la băut, ci la iluminat – puneau grăsime de animal înăuntru, un fitil şi făceau lumină”. Arheologul foloseşte pentru lucrările lui lut adus la calup de zece kilograme, un lut special de modelaj, din zona secuimii. Este un lut din care se lucrează mai uşor asemenea obiecte. “Lutul obişnuit, neprelucrat, îţi taie mâinile pentru că e acid”. E un lucru pe care Alin Gabor l-a simţit pe propria piele, tot încercând să prepare formula perfectă de lut pentru cărămizi. Ambii bărbaţi fac voluntariat şi îi învaţă pe copii tot felul de tehnici. Marius Barbu primeşte la muzeul din Deva grupuri de copii cu care lucrează şi este impresionat de talentul micuţelor gimnaste la modelaj. Alin Gabor lucrează, în schimb, ca voluntar la Liceul din Ilia. Nu este doar antrenorul de fotbal al copiilor, ci şi îndrumătorul artistic: “Eu lucrez cu elevii la o serie de proiecte prin care copiii învaţă tehnici pe care eu deja le stăpânesc, le-am experimentat şi încerc să-i învăţ şi pe ei. De fapt, învăţăm împreună. Sunt receptivi la tot, lucrăm cu tot felul de materiale. În primăvară, am lucrat cu un material inedit – am topit carton, l-am amestecat cu făină, am făcut mulaje şi ne-au ieşit diverse animale. Pe structura din lemn, la exterior, am lipit pasta respectivă şi am făcut blana, care arată ca un lut când se întăreşte. Peste ea, poţi să pictezi, să lucrezi ce vrei. Le-am expus pe unele şi din acelaşi material am realizat şi blazonul şcolii, care a luat un premiu pe judeţ”.

Galeria replicilor

Casa din lut a artistului din Ilia, cu puţin timp înainte ca acesta să constate că  din cărămizi răsăreau plante, dobândind astfel o “casă care trăieşte”

Casa din lut a artistului din Ilia, cu puţin timp înainte ca acesta să constate că
din cărămizi răsăreau plante, dobândind astfel o “casă care trăieşte”

Ultima piesă din galeria lui Marius Barbu este superbă – o replică după un car-barcă din epoca bronzului – cultura Wietenberg, replică decorată cu motive în spirale albe: “E o replică după o piesă descoperită în 2011, la Şoimuş, când săpam pe traseul viitoarei autostrăzi. De fapt, noi am descoperit o jumătate din piesa modelată de mine, partea din faţă. Ne-am gândit împreună cu colegii să vedem cum arată piesa integrală, din urmă cu peste 3.000 de ani. E o barcă-car, o barcă cu roţi, pentru că ei credeau că soarele se plimbă pe cer. În viitorul apropiat, probabil că la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane va fi expusă şi piesa originală”. Piesa a fost găsită alături de un set de 12 vase, din care Marius l-a modelat pe cel mai mic: “Este cel care are şi cea mai bogată ornamentaţie. Ei erau obsedaţi în acea epocă de spirale şi motive solare. Colega mea, Cristina Bodo, a spus în glumă că acesta trebuie să fie vasul copilului, ca să poată mânca totul din el până să se vadă soarele desenat pe fundul lui”. În ultima perioadă, arheologul a stat cel mai mult în atelierul de fierărie, lucru care se observă uşor pe degetele pline de răni: “În timpul liber îmi place să meşteresc, acum cel mai mult lucrez arme din cele dacice, în principal. Acestea sunt cele mai căutate, avem nevoie de ele şi la muzeu şi la Terra Dacica Aeterna”. Are de toate: de la arcuri, pumnale, săbii, lance şi chiar săgeţi incendiare: prima dată a încercat să le folosească cu cârpe îmbibate în ulei şi nu a mers, apoi a găsit soluţia – pune în gura săgeţilor jar cu iască!

Casa veiozelor

Multe dintre piesele meşterite de Alin sunt veioze, dar realizate altfel decât cele din comerţ: “Toată povestea cu veiozele a apărut acum cinci ani când, de fapt, soţia mea a realizat prima. Când mi-a zis, o scânteie s-a aprins în mine şi, de atunci, inima mea este acolo. Ideea era acolo, mocnea, dar a avut nevoie de un suflu”. De atunci, prin casa familiei s-au mai perindat vreo… trei sute de lămpi: “E piesa noastră de rezistenţă. Dintr-o idee, în domeniul nostru, se pot dezvolta foarte multe, chiar mii, dar fizic le realizezi mai greu, pentru că îţi ia timp”, spune artistul. În general, lucrează la comandă, iar clienţii îl contactează pe Facebook, pe pagina “hanahandmade artist”: “Dacă sunt clienţi din zonă, mă bucur mult să-i şi cunosc. Eu tot timpul am încercat să aflu câte ceva despre omul care îmi cere o piesă, pentru că fiecare lucrare este parte din sufletul meu. Dacă o dăruiesc sau o dau cuiva, vreau să ştiu la cine ajunge. Eu vreau să o aprecieze şi să aibă grijă de ea la fel ca mine”. În majoritatea situaţiilor, Alin Gabor foloseşte lemnul: “Lucrez foarte mult cu lemn de zăvoi, în special, cu plopul. De fapt, el face toată treaba. Eu nu fac altceva decât să pun anumite elemente în jurul lui. Eu am crescut pe malul Mureşului şi nu am văzut foarte repede frumuseţea plopului. Îi ştiam utilitatea, îl puneam pe foc, seara. Acum, am observat că acest lemn creează: în el, vezi cum lucrează natura, în tot. Mă folosesc de el pentru că are tot felul de forme. Până la urmă, cred că din lemn de plop se poate face orice şi totul e să vezi ceva în el”. Tot în lemn meştereşte până şi motociclete: “La început, a fost ceva mai simplu, dar, pe parcurs, au tot venit ideile. Sunt realizate tot din plop, pentru că din lemnul ăsta poţi scoate orice. Îmi place să transform lucrurile aşa cum fac copiii: imediat ce-mi vine o idee, încerc să o pun în aplicare, să văd ce iese, ce se întâmplă şi atunci încep să lucrez fără să mă gândesc că am de făcut altceva. Se poate să iasă atunci ceva inedit, deosebit”. În 2013, Alin a făcut un brad de iarnă din două mii de peturi, iar anul trecut a realizat un alt brad din doze de aluminiu pe care le-a tăiat în formă de cetină. Ambele au fost aşezate în faţa Casei de Cultură din Ilia.

Artistul zăpezii

Creaţiile din zăpadă cu care  Alin Gabor a dat “lovitura mediatică”  a începutului de an în judeţ

Creaţiile din zăpadă cu care
Alin Gabor a dat “lovitura mediatică”
a începutului de an în judeţ

Ultima ispravă a artistului din Ilia a şi atras atenţia jurnaliştilor asupra lui, după ce echipa Antenei 1 Deva i-a descoperit statuetele inedite din comună: “Zăpada ca material de lucru am descoperit-o anul trecut cu adevărat. Abia anul acesta am devenit conştient de ce e material potrivit – se lucrează foarte simplu, e nevoie doar de răbdare, imaginaţie şi anduranţă la frigul iernii. Cred că oricui i-ar fi uşor dacă s-ar lăsa dus de valul inspiraţiei. Când am început să lucrez la omuleţi, am uitat de frig, de foame, am uitat de tot. Am fost ca în transă”, recunoaşte tânărul meşter al iernii. Statuetele sale au rezistat din păcate doar o săptămână: “Personajele ridicate din zăpadă sunt fictive, nu am luat imaginile de niciunde, sunt rodul inspiraţiei. La un moment dat, am vrut să-l fac pe Moş Crăciun, după care proiectul s-a schimbat din mers şi am ajuns la o formă ciudată. Eu i-am spus: «Domnul de după Sărbători», care are nevoie de un pic de aer rece după distracţie şi l-am modelat în pantaloni scurţi. Doamna pare că-l sprijină, dar adevărul e că, din pricina temperaturilor ridicate, el a început să se încline şi s-a îndreptat uşor spre stânga, aşa că femeia pare că-l ţine drept. Iniţial, l-am gândit doar pe el, apoi i-am pus pe cineva alături. Până la urmă a ieşit bine şi cei doi se potrivesc”. Perechea de statui nu este singurul lucru modelat în zăpadă: Alin Gabor a mai făcut o navă spaţială pentru fete, în curte, chiar cu o zi înainte să se apuce de oamenii de zăpadă. “Anul acesta am avut noroc de zăpadă, aşa că am avut material. Contează mult şi temperatura – am prins ziua potrivită şi am reuşit să le fac, că altfel nu poţi lucra cu neaua. Tot atunci am făcut şi un cap de spiriduş. Toate au rezistat o săptămână. Nu mă aşteptam să reziste atât – mă gândeam că vor fi distruse sau se vor topi. E dificil să lucrezi cu zăpada, doar pentru că trebuie să aştepţi momentul naturii”.

Tags: , ,

About Laura Oană