Finanţările pentru proiecte aşteaptă startul anual

Articolul a fost vizualizat de 1,632 ori

2015 vine cu bani mulţi prin PNDR (Programul Naţional de Dezvoltare Rurală), urmând  să cumuleze atât alocarea pentru anul în curs, cât şi o parte din alocarea pentru 2016. Pe de altă parte, Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM (AIPPIMM) este în stand-by în ceea ce priveşte liniile de finanţare. Totuşi, antreprenorii care au beneficiat de finanţare prin intermediul Agenţiei o recomandă, ca pe una dintre soluţiile optime pentru începerea unei afaceri.

Hăţişurile birocraţiei nu sunt uşor de trecut până să ajungi la stadiul în care să ţii pe picioare o afacere precum cea a unui restaurant, iar pentru a evita asemenea  obstacole, cursurile de antreprenoriat se pot dovedi utile

Hăţişurile birocraţiei nu sunt uşor de trecut până să ajungi la stadiul în care să ţii pe picioare o afacere precum cea a unui restaurant, iar pentru a evita asemenea obstacole, cursurile de antreprenoriat se pot dovedi utile

Statul le oferă hunedorenilor ocazia de a-şi deschide o firmă, însă, anual, doar câţiva dintre noi ajung să profite de aceste facilităţi. Autorităţile spun că tinerii hunedoreni sunt speriaţi de birocraţie, dar nu stau prea bine nici în ceea ce priveşte cunoştinţele antreprenoriale. Şeful Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii şi Cooperaţie din Timişoara, Adrian Păşcuţa, spune că în primii trei ani de la lansare, în judeţul Hunedoara au fost înregistrate 322 de SRL-D, comparativ cu mai bine de 1.200 în judeţul Timiş, 285 – în Arad şi numai 106 în judeţul Caraş-Severin. Tinerii hunedoreni care s-au apucat de afaceri au cerut suma amintită pentru prestări servicii şi producţie. Programul a fost finanţat integral de la bugetul de stat, iar schema de finanţare s-a derulat pe două componente: accesarea a 10.000 de euro (maximum 50%) pentru finanţarea unei afaceri sau doar înfiinţarea firmei SRL-D, cu scutirea de la plata taxelor de înfiinţare şi facilităţi fiscale aferente salariilor (un salariu minim brut pe economie, pentru cel mult patru angajaţi), fără accesarea finanţării de 10.000 de euro. Liniile de finanţare disponibile pe parcursul anului trecut vizau instruirea antreprenorilor EMPRETREC România, creşterea competitivităţii, crearea şi menţinerea locurilor de muncă, dezvoltarea culturii antreprenoriale, menţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, deschiderea de linii de credit cu dobândă integral subvenţionată şi/sau garantată parţial de stat, stimularea înfiinţării şi dezvoltării IMM de către tineri, crearea şi dezvoltarea brandurilor, înfiinţarea şi dezvoltarea de incubatoare de afaceri şi START, programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale ale tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare, pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

E nevoie de cunoştinţe antreprenoriale

Mihai Pop, administratorul S.C. Euro Edyanis, a accesat Programul START 2012 – destinat hunedorenilor care nu au deţinut niciodată o firmă. El spune că firma pe care a deschis-o (un restaurant în Petroşani) are acum opt angajaţi, cu trei mai mult decât prevăzuse iniţial în planul de afaceri, şi, în urma finanţării de 70.000 de lei primite de la stat, “a întors” la buget 200.000 de lei. Mai mult, firma a ocupat locul I în “Topul firmelor”, în clasamentul Camerei de Comerţ a judeţului Hunedoara.

“În ciuda tuturor aspectelor care se povestesc în România în ziua de astăzi, că lumea nu este pregătită, că nu ştie să te ajute, că nu accesăm fonduri şi aşa mai departe, vreau să vă spun că angajaţii de la Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii şi Cooperaţie din Timişoara sunt extrem de profesionişti şi m-au ajutat enorm să obţin această finanţare. Am găsit disponibilitate: a trebuit să le duc o documentaţie de trei bibliorafturi, fiecare a câte două sute de pagini şi gândiţi-vă că ei nu aveau de verificat doar unele dosare, ci trebuiau să analizeze toate cererile de finanţare. Şi, deşi sunt plătiţi foarte modest, au lucrat cu mine uneori şi până la ora 12 noaptea. În plus, pentu că nici eu nu le-am ştiut pe toate, am avut nevoie de pregătirea necesară, care a venit prin Agenţia pentru IMM care a susţinut o serie de ateliere intensive EMPRETREC, cel mai important curs de antreprenoriat din lume, organizat de Ministerul Economiei şi Comerţului. Un asemenea curs pregăteşte antreprenorul să devină manager, lucru care în România este foarte greu. Avem foarte mulţi antreprenori, dar foarte puţini manageri, adică oameni care, după ce au deschis o afacere, să ştie cum să o organizeze. Cursurile EMPRETREC durează 10 zile şi se fac intensiv: noi am muncit 14-16 ore pe zi, deşi iniţial crezusem că e genul de curs unde mergi, mai legi nişte prietenii, mai şi înveţi ceva… Ei bine, nu a fost doar atât! Din 24 de ore, 16, chiar 18 ore pe zi am muncit efectiv!”.

Apelaţi la o firmă de consultanţă!

Antreprenorii care au reuşit să obţină o finanţare recunosc că birocraţie este, însă adaugă că trebuie să te înarmezi cu răbdare, iar dacă ideea este una fezabilă, ea va fi aprobată: “Dacă tu te duci cu o idee pe care o pui pe hârtie, iar cel care citeşte documentul înţelege că aceasta este viabilă, obţii punctajul necesar pentru a deschide o afacere. Dacă ideea ta este proastă, este logic că persoanele care evaluează nu vor oferi finanţare. Punctajul se acordă pentru ideea de afacere, pentru numărul de angajaţi pe care îţi propui că-i vei angaja şi pentru care îţi asumi răspunderea că nu îi vei da afară vreme de trei ani, îţi asumi răspunderea pe partea de evaluare economică, unde trebuie să ai cunoştinţe economice foarte bune, ca să înţeleagă cineva că ai o idee de afaceri sustenabilă şi, mai departe, lucrurile merg înspre bine. Însă e de preferat să lucrezi cu o firmă de consultanţă, care să te ajute să întocmeşti documentaţia, mai ales dacă ai o idee bună de afacere, dar nu te pricepi. Banii pe care ar trebui să-i achiţi firmei de consultanţă îi poţi deduce din proiectul pe care îl vei pune în aplicare: trebuie doar să ajungi la o înţelegere cu firma de consultanţă, până în momentul în care obţii finanţarea. Dificilă este partea de completare a actelor, însă eu – de exemplu –, având pregătirea de economist, am făcut totul de unul singur. A fost foarte greu şi a durat şase luni până am reuşit să fac toate demersurile necesare. Acum ştiu că mi-ar fi fost mult mai uşor dacă aş fi lucrat cu o firmă de consultanţă şi, tocmai de aceea, recomand hunedorenilor interesaţi să acceseze liniile de finanţare AIPPIMM să găsească specialişti care ştiu exact ce au de făcut. Trebuie să completezi o cerere de finanţare, urmată de un plan de afaceri care să aibă o evaluare economică, previziuni, în descrierea proiectului trebuie să specifici cu exactitate care este concurenţa, pentru ca evaluatorii să înţeleagă care este potenţialul afacerii pe care tu îl propui”, adaugă Mihai Pop, administratorul SC Euro Edyanis.

Unii au accesat şi a doua finanţare

Hunedoreanul adaugă că în baza procedurii START a fost alocată suma de150.000 de lei pentru fiecare proiect, iar el a reuşit să pună în aplicare un proiect de 100.000 de lei. Din aceasta 30 la sută a trebuit să fie contribuţie proprie, pe care a susţinut-o printr-un credit bancar: Agenţia guvernamentală avea o colaborare cu CEC, iar acesta a pus la dispoziţie cei 30 la sută de care aveam noi nevoie. Restul de 70 la sută a fost finanţarea nerambursabilă, însă decontul a fost făcut doar pentru 85 la sută, din cauza unor proceduri necunoscute de aplicant pentru facturi care nu au putut fi achitate, explică Mihai Pop: “De aceea, trebuie mare atenţie la detaliile pentru planuri de afaceri, pentru că, în funcţie de ele, se fac şi deconturile. Un lucru foarte important: te întâlneşti cu furnizorii de utilaje şi le plăteşti o parte din sume, dar trebuie să ai procese verbale de predare-primire, ca să le poţi duce la decont. Bineînţeles, dacă ai toţi banii îi plăteşti pe toţi, însă cine vrea o finanţare pentru înfiinţarea unei firme e clar că nu are bani, iar documentaţia trebuie rezolvată cu mare grijă, furnizorii trebuie să accepte condiţiile de plată şi procedura finanţatorului şi nu poţi face asta dacă nu ai studii de specialitate şi experienţa necesară”. Ca dovadă că birocraţia şi procedurile despre care habar nu avea nu l-au descurajat, Mihai Pop a mai accesat o a doua finanţare, însă nu pe o linie AIPPIMM, ci pe proceduri bancare, iar de această dată nu pentru o finanţare nerambursabilă, ci pentru un (al doilea) împrumut.

Bani mai mulţi pentru dezvoltarea rurală

2015 vine, în schimb, cu bani mulţi prin PNDR (Programul Naţional de Dezvoltare Rurală). Primele două măsuri de finanţare cu fonduri europene nerambursabile pentru agricultură care vor fi deschise sunt cea pentru investiţii în ferme şi instalarea tinerilor fermieri. Prin Măsura 6.1., “Instalarea tinerilor fermieri”, se va sprijini stabilirea tinerilor fermieri ca şefi unici ai unei exploataţii agricole. Reprezentanţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Hunedoara spun că, în funcţie de dimensiunea exploataţiei, se poate obţine o sumă între 15.000 şi 50.000 euro, în două tranşe. Prima se va acorda la data aprobării proiectului de către AFIR şi este de 80 la sută din valoarea sprijinului pentru instalare. A doua tranşă, de 20 la sută, se va acorda după îndeplinirea sarcinilor prevăzute în planul de afaceri, însă nu mai devreme de un an. Bugetul total destinat investiţiilor din PNDR se împarte pe cei 7 ani din etapa de programare (2014-2020). În cursul anului 2015 va putea fi accesată o sumă reprezentând alocarea pe 2014, alocarea pe 2015 şi un avans din fondurile pe 2016. Noul PNDR are 15 măsuri de finanţare şi o alocare totală de 9,85 miliarde de euro.

About Ada Beraru