Straja, capitala zăpezii

Staţiunea Straja este luată cu asalt în acest sezon: în timp ce în oraşele Transilvaniei plouă, în munţii Vâlcan, zăpada este stăpâna locurilor. Mii de iubitori ai sporturilor de iarnă din toată ţara vin aici atraşi de pârtiile bine îngrijite, dar şi de preţurile bune din staţiune.

Ionică Matei improvizează la Straja fel de fel de obstacole pentru fel de fel de scheme cu placa.

În Munţii Vâlcan, telegondola te urcă în alt anotimp – în nici 10 minute, dintr-o atmosferă de toamnă mohorâtă, urci în plin peisaj de iarnă. E duminică, 25 ianuarie: am plecat de la Deva pe ploaie, dar, odată ajunşi la Straja, la cota 1400, dai de o atmosferă de iarnă veritabilă, zăpada e excelentă şi se vede încă din telegondolă că turiştii se simt extraordinar. De la sosire, atmosfera e surprinzătoare – nu doar că ajungi în alt anotimp, dar parcă ai fi trecut graniţa într-o altă ţară, unde e plin de zâmbete, activitate şi culoare.

În această iarnă, Straja îşi răsfaţă turiştii cu pârtii pentru toate categoriile de schiori, dotate cu teleschi şi chiar nocturnă. Schiorii ajunşi aici spun că preferă staţiunea hunedoreană celor din Valea Prahovei. “Sunt super pârtiile din Straja, venim aici pentru a cincea oară, pentru că nu ne mai place pe Valea Prahovei, unde e foarte aglomerat. Aici ne place că este mai liber şi nu e zăpăceala şi nebunia de acolo”, ne explică o tânără frumoasă. La câţiva metri mai încolo, grupuri întregi de turişti o aprobă. “La Straja e mai potrivit pentru noi. Venim din Timişoara în fiecare sfârşit de săptămână, pentru că ne place staţiunea şi suntem pe aceeaşi lungime de undă cu oamenii care vin aici”. La un moment dat, în faţa mea o fată superbă se opreşte, salută şi întreabă uimită: “Nu mă mai ştiţi… Cerasela…” Aha, numele ăsta se leagă cumva de Cetate Deva, gimnastică… Da! E Cerasela Pătraşcu, acea campioană care a cucerit la senioare aur la Campionatele Europene în 2008 cu echipa şi, tot cu echipa, bronz la Campionatele Mondiale în 2007. Pentru ea, visul olimpic s-a sfârşit, în 2008, la Europenele de la Clermont Ferrand, când s-a accidentat grav. Îi stă minunat în costumul de schi, deşi pun pariu că prea puţini o recunosc aşa. Se vede că aerul de Straja îi prinde bine.

Record de turişti

De la 3 până la 60 de ani, la Straja oricine poate învăţa să schieze

Pe accesul către Platoul Soarelui e atât de multă lume încât ai impresia că ai nimerit în centrul unui oraş măricel. “Putem zice că suntem pe val în ceea ce priveşte afluenţa turistică, chiar şi numărul de accidente. Într-o lună de zile, numărul de accidente depăşeşte o sută de cazuri. Peste 60 de intervenţii au necesitat şi echipe SMURD şi de Ambulanţă. Într-un fel, este inevitabil să ai accidente pe o zonă turistică ce are la ora actuală 18 kilometri de zonă schiabilă practicabilă şi o afluenţă turistică ce sare, cel puţin în sfârşitul de săptămână, de trei mii de persoane”, spune George Resiga, şeful Serviciului Salvamont Lupeni. Pe treptele de acces către zona de teleschi, zăpada acoperă un strat măricel de gheaţă, aşa că nu sunt singura care trag o trântă zdravănă. Bocancii mei nu vor să-şi aducă nicidecum aminte că sunt recomandaţi pentru zona montană. Îmi salvez mândria ridicându-mă înainte ca ai mei colegi să apuce vreun instantaneu pentru buna dispoziţie a redacţiei în întreg sezonul de iarnă. Odată ajuns în “zona şcoală”, poţi chiar “respira” distracţia după curenţii stârniţi de schiorii buni care fac spectacol pe pârtie şi din vârtejurile provocate de alţii care deocamdată trag nădejde să devină buni. Şi nu doar pe schiuri poţi face show la Straja. Pe placă, un tânăr îşi alege cel mai trăznit traseu: vine peste acoperiş! Cum i-a luat pe toţi prin surprindere, îl rugăm să mai sară o tură peste căsuţa de la marginea pârtiei, numai că de data asta snowboarderul pică, la final, pe “terenul şcolii” şi vine către noi ţopăind pe placă precum un surfer pe val.

În zbor, cu placa

La Straja e loc destul şi pentru plimbare, dar şi pentru săniuş

“E mai greu pe drept…”, zâmbeşte tânărul pe care colegul fotograf, Remus Suciu, spune că îl cheamă Ionică Matei: “E vorba de ani de muncă pentru a reuşi să faci aşa ceva, trebuie timp. De vreo şapte ani mă dau şi tot aşa pe improvizaţii, că nu prea ne oferă kickere pârtiile din România. Aşa că improvizăm, mai o stână, mai lopătăm noi, dar snowboardul e frumos, se merită. La Straja e super, zăpada e perfectă, zilele trecute aproape am intrat în panică pentru că se topea, dar acum avem ninsoare proaspătă şi sperăm să mai vină. Se echilibrează cu anul trecut, când a fost… iarbă. Nu a nins cum trebuie nicăieri în Europa”. Ne şi explică de ce îi place în Straja: “Preţuri bune, super accesibile, cam la jumătate faţă de ce înseamnă cheltuielile pe Valea Prahovei. Acolo obişnuiam să merg, dar acum mă ţin aici oamenii, care toţi sunt super prietenoşi şi… să nu uităm zăpada”, râde tânărul. Pe lângă el, un tânăr din Cluj se străduieşte încă să înveţe şi niscaiva figuri: e prima dată la Straja, staţiune pe care o vizitează după ce a auzit doar lucruri bune prin oraş. Vine de la deal, în stilul “smuls”: mai mult ţopăind pe placa sa, care i se tot opreşte în zăpada proaspătă de vreo zece centimetri. Până la urmă, tânărul se resemnează şi alege o urmă pe care placa lui se descurcă de minune. Când termină tura, clujeanul se prăbuşeşte pe spate cu mâinile larg deschise. Se odihneşte pur şi simplu, cu un zâmbet larg pe faţă. O, da, îi place la Straja! Chiar dacă e o zi cu ceaţă care îţi îngrădeşte mult vederea în larg, nu poţi să nu te laşi prins de cetina grea de zăpadă a brazilor. O ieşire pe munte îţi curăţă sufletul.

Prima lecţie

La cât de frumos este, pur şi simplu, unora li se face poftă: vor să ştie şi ei să coboare muntele pe schiuri. Pe Platoul Soarelui, începătorii fac primele mişcări sub supravegherea experţilor. “Picioarele puţin mai apropiate… Fă mai mici paşii, super! Bate palma! Bravo!”. Piticul pe schiuri nici nu are vreme să-şi savuzere mica victorie când monitorul spune: “Te întorci şi încercăm din nou”. “Am venit să învăţ să schiez”, mă lămureşte puştiul şi, când îl întreb dacă e greu, îmi răspunde îmbujorat: “un pica, dar la Straja mi se pare extraordinar”. Monitorul său, Marius, ne lămureşte: “La noi e frumos, pentru că avem zăpadă multă şi bună, cel mai mare domeniu schiabil din România”. Lângă, o pufoşenie în roz face primii paşi pe schiuri. E încântată: “La Straja e foarte frumos, e prima dată când am schiuri în picioare, acum învăţ. Îmi plac aici zăpada şi pârtiile astea lungi”. Colega noastră de la Antena 1, Anca Mitrescu, a primit o oră ca să să înveţe mişcările de bază. Lecţia începe cu o explicaţie scurtă despre schiuri şi componentele lor, despre legături, cum se introduce bocancul, tălpi… După care… Care e poziţia corectă pe schiuri? “Trebuie să avem triplă flexie. Cum se face asta: gleznă, genunchi, cocsofemural – trebuie să fie în flexie, nu stăm rigizi. Privirea tot timpul trebuie să fie înainte”, îi explică Andrei Resiga. După teorie, poţi face primele alunecări, în timp ce instructorul continuă predarea… din mers: “Nu ne balansăm faţă/spate! Acum mergem în spate şi ne putem ajuta şi de beţe”. Se învaţă până şi “căderea”, se predă poziţia corectă de ridicare: “Sprijiniţi pe mâna «de la deal», care trebuie poziţionată cât mai aproape de bazin”. Într-un ceas, cursantul ascultător ajunge la prima coborâre pe pârtie. “Pot liniştit să recomand Straja, pentru că avem cea mai bună zăpadă şi cele mai frumoase pârtii din ţară. Toate sunt legate între ele şi accesul este comun, aşa că se poate face circuitul. Singura problemă pe moment e pârtia de sub telegondolă, unde nu este zăpadă, dar, în rest, toate sunt funcţionale. Pentru copii, este recomandat Platoul Soarelui, singura pârtie de începători din staţiune şi una dintre cele mai uşoare”, spune Andrei Resiga, care e şi salvamontist şi tocmai organizează o tabără pentru preşcolari.

Balet de pârtie

“Niciodată nu a fost ca în acest sezon. Locurile în tabăra pentru copii sunt deja ocupate, deşi e de-abia în martie. Am avut ceva emoţii: a plouat torenţial vineri (23 ianuarie – n.r.)! Mă şi mir că mai avem zăpadă!”, ne explică Andrei. De fapt, pare că salvamontiştii fac balet pe zăpada pe care cei mai mulţi se duc ori în cap, ori la vale. Andrei Mureşan îţi poate arăta câteva “acrobaţii” de pârtie, care atrag imediat atenţia celor din jur: cu beţele proptite zdravăn în zăpada din spatele său, alunecă uşor în faţă şi se ridică pe partea din spate a schiurilor. Eleva sa, Camelia, la prima oră de şcoală pe schiuri, icneşte şi se străduieşte în zadar să-şi imite instructorul, în timp ce publicul strigă prietenos: “Pe spate! Pe spate!”. “Nu pot, dragă!”, zice eleva, care măcar se poate lăuda că s-a străduit să prindă figura. “E superb! În ciuda ceţii de azi sunt foarte mulţi turişti, chiar dacă mulţi se pregătesc să plece acasă. În ultimul timp, numărul turiştilor a crescut foarte mult şi va mai creşte, pentru că vine vacanţa copiilor şi aici va fi adevărată nebunie.

Ca atu, Straja are faptul că zăpada persistă mult timp, în plus, domeniul schiabil este extrem de bun, atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi”, spune salvamontistul Andrei Mureşan. După un instructaj viguros, eleva sa pleacă lin la vale, răcnind straşnic, chiar dacă e asigurată, pentru că monitorul o ţine de haină. “Ăsta e stilul Mureşan”, glumesc ceilalţi instructori. De fapt, fiecare are felul propriu de a preda. În cealaltă parte a teleschiului, un alt monitor preferă stilul “altoit” şi, spre mirarea noastră, îşi “atinge” cursantele cu băţul la fiecare greşeală. Hmmm… Toţi se întorc amuzaţi şi lecţia inedită devine centrul de amuzament de la baza pârtiei.

Straja turistică

Pentru unii, însă, vizita la Straja nu a fost deloc plăcută – o dovedeşte şi pagina de facebook a Salvamontului din Lupeni, unde sunt postate câteva intervenţii: “Ne-am confruntat în acest sezon cu tot felul de accidente: de la traumatisme craniene, traumatisme lombare, fracturi de coloană, infarcturi, come de diferite feluri, începând cu cele alcoolice, dar şi hemoragice. Am avut diferite tipuri de intervenţii cu un spectru foarte larg, dar predomină fracturi de membre inferioare, superioare şi traumatisme craniene”, explică George Resiga. Nu vă faceţi însă gânduri negre – dacă vă accidentaţi în staţiune are cine să vă ajute: “La ora actuală, din 48 în 48 de ore, se schimbă turele şi sunt opt salvatori montani. În total, Serviciul public local Salvamont Lupeni are 21 de salvatori, dintre care trei medici activi. În totalitate sunt opt medici voluntari şi să ştiţi că la nivel de ţară sunt foarte mulţi medici voluntari care vin aici”, ne asigură şeful Salvamont Lupeni, care are, cu băieţii lui, grijă de cele 12 pârtii amenajate în staţiune:
“Straja are un potenţial schiabil cu peste 16 kilometri activi şi, dacă natura ne mai ajută cu zăpadă, ne putem duce în acest sezon la peste 25 de kilometri de pârtie, având în vedere că acum partea inferioară a traseului telegondolei nu e practicabilă, ca şi partea superioară a telescaunului, care deserveşte pârtia de pe Vârful Straja. Pe lângă pârtiile schiabile, avem diferite puncte unde turiştii îşi pot petrece timpul: pub-uri, cluburi, un parc de aventură, posibilitatea de schi de tură şi schi de fond. Sunt instructori de schi, instructori de schi alpin şi de tură. Poţi opta pentru tot felul de activităţi – pe timp de iarnă poţi beneficia la Straja atât de instruire, dar şi de însoţitor pe traseele alpine deschise”. Până şi vremea ţine cu iubitorii sporturilor de iarnă, care preferă staţiunile montane hunedorene – va ninge şi în zilele următoare, iar temperaturile sunt numai bune pentru cei care stau toată ziua pe pârtie. Şi cine s-a săturat de mişcare are la dispoziţie o mulţime de oferte bune de cazare. La Pensiunea Daiana, gazdele, Corina şi Adrian, îşi aşteaptă oaspeţii cu produse tradiţionale şi multe din ingrediente sunt obţinute în gospodăria proprie. Cei doi au şi o minifermă, acasă, la Lupeni, unde cresc porci, iepuri, fazani, dar şi păsări de casă. Aşa că oaspeţii se vor simţi cu adevărat răsfăţaţi cu mâncăruri gustoase, unele preparate la ceaun, în faţa pensiunii pentru cei care îşi doresc un meniu special. De exemplu: raţă cu varză! Pensiunea soţilor Silaghi e o afacere de familie, “clădită” pe un credit bancar. Încet-încet, prin oamenii ei minunaţi, Valea Jiului îşi poate oferi un miracol turistic.