RNP Romsilva are drept de control la munte
Pescarii care pescuiesc pe râurile de munte în căutarea păstrăvilor şi a lipanilor, s-au obişnuit cu regimul neclar al acestor ape. Nimeni nu ştia cu exactitate unde anume trebuie să plătească în schimbul autorizaţiei de pescuit şi mai ales cine anume are drept de control pe aceste ape. În urmă cu câteva săptămâni a intrat în vigoare o lege promovată de către Agenţia pentru Pescuit şi Acvacultură care acordă dreptul de control şi sancţiune instituţiei care păstoreşte cele mai multe dintre râurile de munte şi anume RNP Romsilva. Aşa că, de acum încolo, să nu vă speriaţi dacă veţi fi controlaţi de către angajaţii RNP, pentru că aceştia sunt îndreptăţiţi prin lege să controleze şi să sancţioneze eventualele nereguli.
Tarife reduse la APS Hunedoara
Pentru că a ajuns deja la o cifră importantă de membri – peste 1.600, în condiţiile în care AJVPS-ul la Hunedoara numără puţin peste 200 de cotizanţi, conducerea APS Hunedoara a decis ca începând că anul viitor să micşoreze taxa cu 10 lei, de la 90 la 80 de lei, sumă în care va intra şi dreptul de pescuit pe lacul Cinciş, în funcţie de rezultatul licitaţiei pentru acest lac, care va avea loc în primăvara anului viitor. Taxa de pescuit pentru pensionari pentru 2012 la APS Hunedoara a fost stabilită la 60 de lei.
4,5 tone de caras la balta Ben
Pentru anul viitor APS Hunedoara va popula balta Ben cu peste 4 tone de caras. Anul acesta pescarii membri ai asociaţiei au putut pescui pe baltă în perioada de prohibiţie contra sumei de 10 lei pe zi şi au putut reţine 3 kg de caras. Peştele pus la dispoziţie, peste 3 tone de caras, a fost prins în aproape o lună de zile. Administratorul bălţii, Iosif Benko, preşedintele APS Hunedoara, apreciază că, anul viitor, pescarii vor putea pescui în aceste condiţii aproape două luni, suficient cât să treacă mai uşor perioada de prohibiţie.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.