Editorial: Ursul flămând, mierea şi DNA-ul

Mai e puţin şi se-mplineşte un an de când DNA tot aduce în atenţia publicului dosare penale şi corupţi care mai de care, de la miniştri importanţi până la viceprimari de comune mici. Să fie clar de la bun început: nu am de gând să le iau apărarea corupţilor. Cine e dovedit fără urmă de dubiu că a furat să-şi primească pedeapsa, dar să şi dea înapoi, cu dobândă, tot ce se dovedeşte fără tăgadă că a furat.

Se tot vorbeşte însă că la noi corupţia e un flagel. Medicina spune că mai bine previi, decât să tratezi, că mai bine elimini cauza, decât să limitezi efectele. Poate impresia mea este greşită, dar de când s-au majorat consistent salariile judecătorilor şi procurorilor am auzit mai rar, ori prin presă, ori pe la colţuri, de magistraţi corupţi.

Normal, fenomenul n-a fost eradicat nici în această zonă. A fost însă serios diminuat.

Avem acum aceeaşi problemă pe care o aveam cu magistraţii în urmă cu vreo 15 – 20 ani. Un primar de municipiu are un salariu de 3.500 de lei. Secretarul primăriei şi unii şefi de direcţii au salarii mai mari decât ale primarului. La fel se-ntâmplă şi prin ministere şi prin consiliile judeţene. Mă-ntreb: o fi normal? De vreme ce, până la urmă, primarul (sau ministrul) este cel care răspunde primul cam pentru tot şi toate?

Să revenim la primar: 3.500 de lei. Cândva, cu vreo 10 ani în urmă, era un salariu bunicel, pentru că echivala cu 1.000 de euro. Acum, 3.500 de lei îi ajung doar ca să-şi plătească facturile şi să meargă de vreo trei ori pe lună la hypermarket. Dacă are o soţie cu pretenţii şi un copil adolescent la fel, deja are o problemă: trebuie să “producă” suplimentar. E oarecum presat de situaţie să facă asta. Şi dacă mai are şi datorii de plătit de pe timpul campaniei electorale, e chiar forţat să “producă” suplimentar. Şi de unde să dea? Din salariul de 3.500 de lei?

Dublarea, triplarea salariilor primarilor ar elimina corupţia din administraţia locală? Nicidecum, dar sunt şanse să o diminueze. Pe de altă parte, apar câteva întrebări justificate: “Păi cine l-a pus să se facă primar, că doar ştia că are un salariu mediocru?”, sau “Cine l-a pus să cheltuie o grămadă de bani în campanie?”.
Păi, e nevoie de un şef şi la primărie, iar dacă se alege unul muncitor, priceput şi cinstit cu atât mai bine – răspunsul la prima întrebare. Răspunsul pentru a doua întrebare: în România, banii mulţi cheltuiţi în campanie sunt, din păcate, o garanţie în plus a reuşitei: cine nu dă găleţi (cu sau fără conţinut), cine nu-şi face meşuri cât un bloc cu 10 etaje, cine nu împarte zeci de mii de brichete, cine nu organizează spectacole, pe scurt, cine nu dă, nu ia mai mult de 5 la sută. Pentru că asta este realitatea: mare parte din electoratul care încă se mai prezintă la urne este obişnuit să primească.

Transformat în urs flămând după alegeri, primarul, ministrul, preşedintele de consiliu judeţean este pus să împartă apoi din borcanul public de miere, în timp ce lui legea îi impune să se limiteze la un salariu de nimic, dacă e să-l comparăm cu unele posturi cu răspunderi mult mai limitate din mediul privat, ori cu responsabilităţile care apasă din greu orice ales de bună credinţă, cu frică de Dumnezeu şi de… DNA.

Se impun câteva schimbări: majorarea salariilor primarilor, sisteme de bonusuri pentru angajaţii din instituţiile publice cu reguli clare de acordare, schimbarea legii finanţării partidelor politice. Asta dacă vrem ca serialul arestărilor DNA să nu ajungă din urmă numărul episoadelor din “Tânăr şi neliniştit” (adică vreo 10.000 şi ceva).