“Dragi copii, vă invităm la “Fun gym”, joc şi mişcare!”. Aşa sună îndemnul antrenorilor de la Colegiul Naţional Sportiv “Cetate” Deva adresat copiilor între 5 şi 8 ani, care sunt curioşi să vadă ce se întâmplă în sălile de antrenament ale gimnastelor şi cum lucrează specialiştii în performanţă. Aceştia spun că nu este vorba de o selecţie oficială de profil, ci, pur şi simplu, micuţilor li se oferă două ore de activităţi distractive.
Sâmbătă, între orele 10 şi 12, orice copil poate petrece două ore de distracţie alături de profesorii de performanţă ai Colegiului “Cetate” Deva. Iniţiatoarea acestui proiect este celebra gimnastă Gina Gogean, laureată cu argint şi bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992 şi la Atlanta în 1996.
Gimnasta care a câştigat şi nouă titluri mondiale pentru România vrea acum să aducă gimnatica şi în rândul copiilor care nu sunt neapărat interesaţi de performanţă: “De data asta, vrem să ne adresăm copiilor pentru a-i determina să vină să facă mişcare. Nu e neapărat o selecţie prin care să căutăm copii talentaţi şi cu aptitudini pentru gimnastică, aşa că sâmbătă avem un eveniment recreativ-sportiv. Aşteptăm toţi copiii cu vârste între 5 şi 8 ani şi vom desfăşura tot felul de activităţi recreative”. Fosta componentă a lotului olimpic spune că este timpul ca micuţii şi părinţii lor să conştientizeze cât de important este sportul pentru om:
“Trebuie să începem să educăm societatea de la noi să practice sport, să aibă o activitate care ne modelează, ne dă o stare de bine, ne fortifică şi ajută organismul în creştere. Nu trebuie să existe acea idee că vii la Colegiul Naţional Sportiv «Cetate» Deva ca să faci performanţă: sportul este sănătos şi nu se ştie niciodată când, din acest sport de masă, se poate ivi un talent real şi de aici specialiştii ştiu ce drum să-i recomande, să-l îndrume pe copil către reuşită”.
Copiilor care vor să participle la orele de “fun gym” nu li se cere nici măcar echipament special, trebuie doar ca părinţii să îi îmbrace lejer: “Ne-am gândit la acest grup de vârstă pentru că trebuie să creăm activităţi omogene şi putem să-i ghidăm şi noi. Pot să vină simplu, într-un trening cu tricou. Este suficient pentru că la noi, în sălile de antrenament, este foarte cald. Trebuie o ţinută lejeră, nu trebuie echipament special, ci hăinuţe plăcute copiilor, pentru ca ei să se simtă bine.”
Jocuri de sală şi desene cu gimnaşti
Gina Gogean spune că, împreună cu alţi antrenori de gimnastică artistică şi aerobică, s-au creat un set de jocuri care să facă din sport o activitate atractivă pentru micuţi: “Este important să ştie că, în acest timp de două ceasuri, vom avea activităţi recreative, de dans, jocuri aplicative, ştafete. Ne-am gândit şi la cei care obosesc mai repede: ei o să aibă un spaţiu unde pot să coloreze, să deseneze tot felul de ilustraţii sportive. Ne-am gândit să facem altceva, pentru că noi suntem instituţie de învăţământ sportiv şi trebuie să intrăm un pic în societate, să venim în sprijinul acestor copii, astfel încât să le dăm acest imbold de a face mişcare, indiferent ce fel de sport decid ei să facă şi cât de departe merg pe scara performanţei”.
Gina Gogean spune că acesta este doar un prim eveniment de acest gen: “Noi, profesorii de la Colegiul Sportiv, vrem, pe lângă orele noastre cu gimnastele de performanţă, să reuşim, măcar la două săptămâni sau chiar şi săptămânal, să facem un astfel de eveniment cu copiii interesaţi. Este important să ne întâlnim cu ei şi părinţii lor pentru a vedea ce dorinţe şi aşteptări au micuţii şi părinţii lor, să aflăm ce le-ar mai plăcea şi să putem face ceva şi pentru ei.
Vom prezenta un mod plăcut de a face sport. Am vrea să zică fetiţele: «Da, uite vine sâmbăta, când mergem la Colegiul Sportiv ca să ne distrăm». Organizatorii s-au gândit şi la însoţitorii copiilor, aşa că prima oră de “fun gym” se va desfăşura într-o sală specială: “Părinţii pot rămâne să-i urmărească pe micuţii lor cum se descurcă şi cum reacţionează. E important să clădeşti drumul unui copil către activităţi sportive. Trebuie să se ştie că, în alte ţări, aceste lucruri se întâmplă de multă vreme”. Cum intrarea este liberă, campioana Gina Gogean conchide: “Vă aşteptăm cu drag, copii, părinţi, bunici! Vrem să ne simţim bine cu toţii şi să învăţăm că a face sport este o investiţie în sănătate”.