“E timpul să spunem «Dubai»”! Criza 2011 nu a lăsat hunedorenii fără resurse în faţa atracţiei destinaţiilor exotice de Crăciun şi Revelion. Din contră, operatorii de turism locali înregistrează o creştere cu circa 30 la sută a cererilor în această perioadă. Potrivit Zenaidei Moşneag, administratorul unei firme de turism hunedorene, în această iarnă pachetele de Revelion cu destinaţia Dubai sau Mauritius au mers foarte bine.
“La un preţ de cinci mii de lei de familie, două persoane, la hotel categoria şase stele, au mers bine destinaţiile de Revelion exotice. Dubai a fost cea mai solicitată. Proporţional, au crescut şi cererile pentru petrecerea Crăciunului şi Revelionului, la Viena, Budapesta sau Praga. Nu s-au vândut bine destinaţiile din ţară”, spune sursa citată. Aceasta explică creşterea cererii prin scăderea preţurilor, provocată de recesiune. “Faţă de perioada 2007-2008, preţurile serviciilor turistice pe care noi le acordăm s-au redus cu aproximativ 40 la sută. Astfel, dacă acum poţi achiziţiona un circuit de o săptămână prin Budapesta, Viena şi Praga cu autocarul la un preţ de 275 de euro de persoană, în urmă cu patru ani acelaşi produs era inaccesibil pentru mai puţin de 350 de euro de «căciulă»”.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.