Torpilarea corupţilor, se vede, nu este doar un marş pe sub arcul de triumf al statului de drept. Are şi efecte adverse. Rezolvarea la foc automat a dosarelor DNA, excelentă iniţiativă, vine totodată ca un tratament cu citostatice pentru organismul bolnav al societăţii româneşti. Structuri întregi de relaţii, baza de lansare a unor investiţii uriaşe, mii de locuri de muncă, piedestalele înalte pe care au fost ridicate în conştiinţa colectivă imaginile unor VIP-uri, prin hectare de bannere, afişe, fly-ere şi mediatizare excesivă, dispar în vârtejul anchetelor DNA.
Observăm cu îngrijorare că toată evoluţia României moderne post-decembriste are în fundament mlaştina alunecoasă a corupţiei. Acest lucru explică destul de clar de ce suntem ultimii în dezvoltarea europeană, de ce investitorii serioşi, străini de filozofia şpăgii, nu au putut pătrunde la noi, de ce kilometrul de autostradă românească costă cât 20 de kilometri prin alte părţi, de ce hrana bolnavilor şi achiziţionarea de tehnică medicală în spitalele româneşti e supralicitată, sau cum se face că suntem ultimii europeni la absorbţia de fonduri europene.
Oportunitatea paraîndărătului a guvernat România şi doar acolo unde ea s-a putut materializa s-au alocat fonduri publice reale pentru dezvoltare. Dar totul la suprapreţ, în risipă şi ineficient. În rest, a naibii să fie, nimic important nu s-a mişcat, nimic nu a funcţionat, nimic nu s-a putut până la găsirea unui partener care a priceput graiul mişcatului din urechi.
Practic, dezvoltarea României s-a împiedicat prea des şi prea mult în căutările autorităţilor de a găsi cei mai de încredere şpăgari. Mare parte din ce avem acum pe rol – domenii schiabile, autostrăzi, spitale, educaţie, fonduri europene -a avut, se vede, ca forţă motrică mita.
Iar acum suntem în impas! Măseaua stricată a marii corupţii este pe cale de a fi extrasă. Problema care se pune acum este cu ce umplem golul. Ar trebui să o luăm de la început!
Să construim o NOUĂ clasă politică, să ungem o administraţie care acceptă să conducă fără să domnească, să scoatem partidul din criteriile de alocare a bugetelor pentru dezvoltare, să recuperăm toţi banii furaţi de-a lungul anilor, să abolim legislaţia care protejează corupţii, să, să, să…
România e însă slăbită şi nu pare să aibă suficientă voinţă politică ca să poată întoarce roata spre domnia fără echivoc a legii. Reţelele de corupţie pică una câte una şi lasă în urma lor o ţară multilateral jefuită. Partidele politice, in corpore, sunt compromise până la prăsele în ochii electoratului. Şi timp suficient de relansare nu există!
România trece printr-un sevraj periculos, care o poate arunca oricând în braţele primului extremist mai elocvent care ştie să ne facă să credem că toată mizeria morală şi materială prin care trecem are ca şi cauză democraţia şi Uniunea Europeană şi nu clasa politică românească care a ratat magistral timp de 25 de ani şansa istorică de a construi o Românie prosperă, puternică şi democrată.
Cu toată mizeria sistemului, românii au optat totuşi încă o dată pentru stat de drept şi democraţie atunci când l-au ales preşedinte pe Klaus Iohannis. Dar în actualul context alegerea lor sună ca un ULTIMATUM. E ultima şansă dată de popor politicienilor democraţi înainte ca ceva nefericit să se întâmple. Suntem pe drumul acesta, iar Grecia pare ţara care ne ghiceşte viitorul.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.