Istoria căilor ferate – noua atracţie turistică a judeţului

O expoziţie inedită a fost vernisată la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva (MCDR) şi va fi deschisă, cel mai probabil, inclusiv pe parcursul sezonului estival, pentru publicul hunedorean şi turişti: „Căile ferate din Transilvania în perioada 1867-1914”. Expoziţia prezintă evoluţia mijloacelor de transport în intervalul amintit, fotografii cu trenurile de odinioară şi informaţii inedite despre specificul transporturilor din Ardeal şi judeţul Hunedoara, pe care nu le găsim în cărţile de istorie.

Pasionaţii căilor ferate au putut să afle informaţii despre rutele şi trenurile de odinioară, dar au putut şi să îşi completeze colecţiile cu fotografii de epocă

Organizatorii au expus planşe cu descrieri care conţin date istorice şi imagini de epocă, precum şi documente istorice care atestă derularea anumitor proiecte de construire a căilor ferate din acest interval. Un tren de epocă în miniatură a fost expus, acesta asemănându-se cu trenurile care circulau odinioară pe rutele feroviare din Ardeal şi Estul Ungariei. „Au fost persoane care au spus: Ce caută Căile Ferate la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, pentru că aici ar trebui să fie doar expoziţii cu daci şi romani. Noi, însă, credem că această instituţie trebuie să fie deschisă către toate domeniile şi tocmai de aceea Gina Boda şi Luana Stăncel au făcut toate demersurile ca să aducă această expoziţie aici şi, surprinzător pentru noi toţi, a devenit foarte interesantă pentru foarte multă lume”, a spus managerul Muzeului, Liliana Ţolaş.

Ruta Simeria-Hunedoara, inaugurată la 1 iunie 1884

Cercetătoarea Gina Boda spune că expoziţia este concepută de Muzeul Tehnic şi al Transporturilor din Budapesta şi de Muzeul Naţional al Unirii, de la Alba-Iulia. „Toată informaţia fotografică, documentară şi istorică aparţine acestor specialişti, iar MCDR nu a făcut decât să o aducă în atenţia publicului, fiind vorba despre informaţii care nu pot fi găsite în manualele de istorie”, adaugă Gina Boda. Şeful de Secţie din cadrul CF, Albert Corozel, a spune că, în România, Andrei Berinde este specialistul căilor ferate transilvănene, iar ultima lucrare a acestuia descrie începuturile căilor ferate în Transilvania, de la 1868. Astfel, potrivit cercetătorului, prima linie, Arad – Alba Iulia, a fost dată în folosinţă în 22 decembrie 1868. Ruta Simeria-Petroşani a fost deschisă în 28 august 1870, Simeria – Hunedoara, la 1 iunie 1884, Radna – Timişoara în 1897, Vinţu – Sibiu în noiembrie 1897, Ilia – Lugoj – în 1898, iar tronsonul Şibot – Cugir în 1896, în timp ce în 1894 a început dublarea liniei Mintia – Arad. „În prezent se desfăşoară lucrările de modernizare a căii ferate amintite: deocamdată au fost începute lucrările de modernizare pe Culoarul IV, pe sectorul Şibot – Orăştie, iar trenurile vor avea o viteză de 160 de kilometri la oră”, a precizat reprezentantul CF.

Ingineri italieni pentru căile ferate hunedorene

Documentele atestă că linia care pleca de la Arad trecea prin Deva, Simeria şi se finaliza la Alba-Iulia a fost dată în folosinţă în 1868. Aceasta a fost prima linie de cale ferată construită pe teritoriul Transilvaniei, din cadrul Austro-Ungariei. „Revoluţia industrială a fost cea care a determinat dezvoltarea transportului feroviar. Linia s-a construit foarte greu: interesul Imperiului Austro-Ungar a fost de a a junge spre bazinul carbonifer al Văii Jiului, deoarece cărbunele care se extrăgea acolo era necesar pentru industria metalurgică. Cărbunele din Valea Jiului trebuia să ajungă la furnalul de la Govăjdia, care astăzi este în paragină, de aceea statul ar trebui să ia măsuri, fiind vorba despre un monument de patrimoniu. Din această cauză a început construcţia acestei linii, de la Simeria la Petroşani. Linia a fost construită pe două trasee: de la Simeria la Pui, apoi prin Pasul Merişor, trebuia să meargă la Vulcan, dar interesul statului maghiar de atunci a făcut ca linia să fie trasată către Petroşani. Astfel a fost construită linia, în ciuda inconvenientelor şi a lipsei de bani: au fost aduşi ingineri constructori din Italia, care au fost colonizaţi în Merişor, la Băniţa. Mulţi dintre ei au rămas în Transilvania, iar moştenitorii lor încă mai trăiesc în localităţile din judeţul nostru”, a povestit fostul director la CENAFER, o instituţie publică arondată Ministerului Transporturilor, Dionisie Daniel Ardelean, care este şi un pasionat de trenuri şi căi ferate.

Linia Simeria-Petroşani, construită în numai 4 ani!

În urmă cu 150 de ani vagoanele aveau un alt confort: erau moştenitoarele căruţelor şi ale caleştilor, dar calitatea serviciilor era foarte ridicată pentru acele vremuri. Trenurile avea trei clase, pe care hunedorenii le foloseau în funcţie de rang, poziţie socială şi banii de care dispuneau. Locomotivele erau doar cu aburi, iar pe linia Petroşani – Simeria circulau şapte. Ele nu purtau numere, ci nume de localităţi: Călan, Piski (Simeria), Arad etc. Aceste locomotive aveau o viteză maximă de construire de 40 până la 80 sau chiar 100 de kilometri la oră, însă circulau cu maximum 40-60 de kilometri la oră. Şi atunci, ca şi acum, pe anumite tronsoane se aplicau restricţii de viteză. La trecerile de nivel, unde erau poduri sau podeţe, foarte greu de construit. „Linia Simeria – Petroşani a fost construită în numai patru ani, cu întreruperi: un timp foarte, foarte scurt, faţă de ceea ce se întâmplă astăzi! Partea de la Pui la Petroşani, care includea opt tuneluri, într-un peisaj superb, a fost cea mai dificil de construit. Legat tot de prima linie din Transilvania, ar fi important de ştiut că gara nu ar fi trebuit să se construiască la Simeria, ci la Deva, dar comunitatea deveană a respins acest lucru şi a împins gara spre periferie, unde urma să se dezvolte un triaj. Aşa s-a ajuns ca gara să se construiască la Simeria şi acolo să fie nodul feroviar, cu ramificaţie către Petroşani. Astfel, comuna care era atunci Piski (Simeria) s-a dezvoltat şi a ajuns orăşelul pe care îl ştim acum: totul datorită dezvoltării feroviare în zona respectivă. Tot acolo s-a dezvoltat şi o uzină de material rulant, astăzi mediu privat unde încă se mai repară vagoane”, adaugă fostul director CENAFER, Dionisie Daniel Ardelean.

Singura linie cu cremalieră din România

La ultimul tunel, cel de la Peştera Bolii, pentru că nu mai aveau material, echipele de lucru au luat – din păcate – piatră din cetatea de la Băniţa. Pe de altă parte, este bine de ştiut că linia de la Subcetate care trecea către Banat, prin Porţile de Fier, Bucova şi Băuţar, este singura linie cu cremalieră din România. La Muzeul Transporturilor din Budapesta există şi astăzi o locomotivă în miniatură, identică prototipului locomotivei de linie cu cremalieră din Transilvania. „Au fost şapte locomotive care au circulat pe această linie unică în România. La ora actuală mai găsim una în Petroşani, la urcarea în oraş, din gară. Alta este în depoul de la Petroşani, una în depoul de la Sibiu şi alta în depoul de la Dej. O alta a fost tăiată, alta a fost dusă peste graniţe”, a explicat fostul director al CENAFER, hunedoreanul Dionisie Ardelean. Consider că România ar trebui, prin Guvernul României, să se gândească foarte serios şi să facă investiţii în infrastructura feroviară. Asta pentru că foarte puţini oameni mai circulă cu trenul, iar România a rămas la coada Europei la acest capitol. La noi toată lumea vrea să meargă cu maşina, deşi transportul feroviar este mult mai prietenos cu natura şi mult mai confortabil. Desigur, asta în cazul în care infrastructura este suficient de bine construită, iar vitezele trenurilor sunt suficient de mari”.

Căile ferate – o resursă pentru turismul hunedorean

Grupul de hunedoreni care reprezintă mişcarea pentru refuncţionalizarea căii ferate înguste Hunedoara-Govăjdia, „Mocăniţa Hunedoara”, a fost, şi el, prezent la deschidere. Şi, deşi expoziţia „de trenuri” de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva nu le-a furnizat decât câteva fotografii şi informaţii noi despre calea ferată a cărei reamenajare o susţin, hunedorenii au ţinut să le reamintească autorităţilor necesitatea reînfiinţării traseului de mocăniţă de la Hunedoara, ca resursă pentru revigorarea turismului hunedorean: „Suntem bucuroşi că am descoperit noi fotografii despre calea ferată îngustă de la Hunedoara-Govăjdie-Ghelari. Noi milităm de ceva timp pentru reabilitarea ei, ţinând cont de afluxul foarte mare de turişti la Castelul Corvinilor: anul acesta ne îndreptăm spre o cifră de 300.000 de mii de turişti vizitatori numai la Castel. Acest lucru, combinat cu o linie de mocăniţă care să parcurgă traseul splendid care ar urma să plece chiar din apropierea celui mai mare monument istoric din sud-estul Europei ar motiva turiştii, pentru ca aceştia să rămână mai mult timp la Hunedoara. Mai mult, am reuşi să facem un turism integrat în judeţ, pentru că resurse şi potenţial avem”, a ţinut să precizeze hunedoreanul Dan Bera, care este şi administrator la Castelul Corvinilor.

Ardealul – regiune defavorizată în Imperiul Austriac

Înainte de anul 1867, Ardealul era considerat ca aparţinător al uneia dintre cele mai defavorizate regiuni din Imperiul Austriac.
După anul 1867, a survenit o schimbare în evoluţia economică a Ardealului, iar una dintre realizările remarcabile ale acestei evoluţii a fost construiea reţelei feroviare. Construirea reţelei feroviare din Transilvania a fost susţinută de politica economică protecţionistă a guvernelor maghiare din perioada 1867-1914. Printre personalităţile marcante ale culturii maghiare din Ardeal se numără şi contele Imre Miko, ministru al Lucrărilor Publice şi Transporturilor în guvernul Andrassy. Acesta a contribuit semnificativ la extinderea reţelei feroviare şi, prin poziţia pe care a deţinut-o, a demarat lucrările de construcţie ale căilor ferate transilvănene.

Una dintre primele căi ferate din Transilvania este şi tronsonul Oradea-Cluj, care a fost dat în folosinţă la 7 septembrie 1870. Aceasta s-a extins în 1871, ajungând la Teiuş şi Târgu Mureş, iar în 1872 la Mediaş, Sighişoara şi Sibiu. Ultimul tronson construit în această perioadă, şi anume cel dintre Sighişoara şi Braşov, a fost predat circulaţiei la 1 iunie 1873. Lungimea totală a căii ferate din Transilvania era de 633 kilometri, iar la realizarea ei au muncit 20.000 de muncitori.