Atletism: Campionatele Europene de Atletism Indoor, seniori: “Zbor” de bronz continental

Articolul a fost vizualizat de 1,432 ori

Performanţă excepţională a junioarei de 18 ani Florentina Marincu la Campionatele Europene de Atletism Indoor, rezervate seniorilor, care s-au desfăşurat la finalul săptămânii trecute la Praga. Atleta, legitimată la CNS Cetate Deva, a reuşit să cucerească o preţioasă medalie de bronz în proba ei preferată, săritura în lungime, chiar dacă acest lucru s-a petrecut în proba rezervată senioarelor, adversarele ei fiind mult mai experimentate. Chiar dacă anul trecut, Flori a pierdut luni bune de pregătire, lipsind şi de la competiţii importante, datorită unei accidentări nedorite, atleta pregătită de profesorul Nicolae Alexe şi-a dovedit încă o dată talentul şi capacitatea pe care o are pentru această probă.

Florentina MarincuDupă ce a trecut cu bine de “calificări”, unde a obţinut un 6,57m, cu care s-a calificat în finala de opt de pe poziţia a cincea, Marincu a făcut sâmbătă un concurs de excepţie. Sub impulsul emoţiilor inerente, ea fiind în premieră într-o astfel de finală continentală la nivelul senioarelor, a ratat prima tentativă. Bine sfătuită şi încurajată din tribune de antrenorul ei, Florentina a prins un “prag” excelent la următoarea săritură, care a măsurat nu mai puţin de 6,70 metri, similar cu un nou record european de junioare. Hunedoreanca se instalase cu această ocazie pe ultimul loc al “podiumului”. Au urmat alte două încercări reuşite, dar sub ceea ce sărise (6,59 şi 6,60), în timp ce conaţionala Alina Rotaru, cu 6,74 metri, a reuşit să o depăşească şi să devină favorită la “bronz”.

Marincu nu a demobilizat, din contră, s-a ambiţionat şi mai mult, iar din a cincea încercare a reuşit un “zbor” fabulos de 6,79 m, bătând pentru a doua oară recordul european de junioare, asigurându-şi mult dorita medalie de “bronz”, chiar dacă ultima săritură a fost depăşită. Aşa cum spuneam, un concurs foarte bun făcut de junioara noastră, care a fost depăşită pe podium doar de sârboaica Ivana Spanovis, cu 6,98 m şi germanca Sosthene Taroum Moguenara, care a reuşit un 6,83 m.

A spart gheaţa

Florentina, a cărei medalie este prima obţinută de un atlet român în competiţia europeană rezervată seniorilor din 2011 încoace, s-a gândit că este capabilă de o astfel de performanţă. “Sunt extraordinar de fericită! Am început să plâng când am fost sigură de medalie. Ca şi mama în faţa televizorului! Ca şi domnul profesor! Am crezut în forţele mele şi credeam că o să iau o medalie. Mulţumesc celor de acasă care m-au încurajat, îi iubesc pe toţi, mai ales pe mama. Concurenţa cu Alina m-a motivat, ştiam că o să mă bat cu ea, şi aşa a fost. Astăzi am fost eu mai bună! După naţionalele de juniori, unde am făcut un concurs foarte bun, am fost foarte motivată. Am ştiut că pot să iau o medalie!”, a declarat sportiva originară din comuna Şoimuş.

Prezentă la faţa locului, fosta mare atletă a României, Gabriela Szabo, actualmente Ministrul Tineretului şi Sportului, a avut numai cuvinte de laudă la adresa tinerei noastre conjudeţene. “E o bucurie medalia de bronz a Florentinei, ea a doborât în această finală de două ori recordul european de junioare, cu 6,70 şi 6,79 metri. Merită felicitări, la fel ca şi Alina Rotaru. S-au bătut două românce pentru medalie, a fost frumos şi plin de emoţii să urmăresc de la faţa locului lupta lor. Au luptat şi s-au autodepăşit amândouă”, a conchis Gabi Szabo.

Pentru performanţa obţinută la Praga, Florentina Marincu va fi recompensată de Federaţia Română de Atletism cu 5.000 de euro, dar mai mult ca sigur că va fi premiată şi de ministerul de resort. Marincu are tot viitorul în faţă, iar performanţele ei ne reamintesc de o altă hunedoreancă specialistă în această probă, Marieta Ilcu.

About Ion Bădin