Aproape 50 de artişti hunedoreni s-au întâlnit, luni seara, în cadrul “Salonului artelor vizuale hunedorene 2011”, unde cei mai prolifici şi mai talentaţi dintre creatori au fost premiaţi. Expoziţia a reunit 84 de lucrări: pictură, grafică, sculptură, colaje textile, ceramică patinată, dar şi fotografii (portrete şi peisaje).
Organizatorii au acordat nouă premii, printre care premiul pentru debut, pe care l-a primit John Pârva, ca urmare a vernisării primei sale expoziţii personale în România, premiul pentru întreaga activitate – oferit Doinei Ionescu Reghiş, premiul pentru cea mai bună expoziţie, obţinut de sculptorul Gheorghe Mureşan, premiul pentru impact vizual – acordat lectorului universitar Eugen Săvinescu, de la Cluj-Napoca, dar şi premiul pentru activitatea editorială, care i-a fost acordat pictorului Gheorghe Pogan, redactor al revistei de artă “Forma”. Premiul pentru scenografie a fost obţinut de regizorul şi scenograful MC Ranin, singurul ne-membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Deva, a cărui activitate în sfera artelor vizuale a fost însă remarcată şi distinsă de către organizatori. De asemenea, premii pentru viziune şi implicare au primit profesorul doctor Gheorghe Firczak şi primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, în timp ce edilul Devei, Mircia Muntean, a fost recompensat cu un premiu special, acordat pentru bunul mers al filialei. Printre expozanţii “Salonului artelor vizuale hunedorene” s-a numărat şi fotoreporterul REPLICA, Remus Suciu.Debut – din Statele Unite, la Deva
John Pîrva, deveanul care a fugit din România în Statele Unite, în 1981, la vârsta de 19 ani, a fost artistul care a deschis seria premierilor şi care ne-a împărtăşit câteva frânturi din experienţa aventurii sale de peste Ocean, dar şi despre emoţia revenirii şi reintegrării în spaţiul hunedorean, începând cu momentul anului 2004. “Pentru mine, după o absenţă de 20 de ani, acesta a fost debutul în România. Am mai expus în Statele Unite, dar de câţiva ani, de când m-am întors, în Deva am lucrat, iar Filiala Deva a Uniunii Artiştilor Plastici din România, al cărui membru sunt de anul trecut, mi-a oferit această oportunitate de a expune. Am reuşit să intru în cercul artiştilor deveni pictând, acumulând o serie de lucrări, iar apoi expunându-le, pentru că o pictură nu are mare valoare, dacă e ţinută pe peretele artistului. Eu am terminat Universitatea de Arte în Statele Unite, însă este foarte greu să îţi câştigi pâinea din artă, în special din pictură, specialitatea mea. De aceea, am fost nevoit să îmi deschid o firmă în construcţii şi aşa m-am întreţinut. Ce pictez? Pictură în ulei, am început cu un abstract în care includ şi puţin figurativ, un fel de abstract organic, cum îl numesc eu, iar printre lucrările pe care le-am expus s-au numărat şi nişte fotografii, pe care le-am numit «abstract decupat». O asemenea fotografie constă, potrivit artistului, într-un detaliu din realitatea care ne înconjoară şi care poate deveni «un abstract» mânuit de artist prin fotografie”, explică artistul.
O nouă galerie de artă, la Haţeg
Preşedintele Filialei Deva a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Cătălin Dragomir, anunţă că organizaţia pe care o conduce intenţionază să dubleze, începând cu anul 2012, numărul evenimentelor de tipul saloanelor artelor vizuale, în condiţiile în care filiala se află acum într-un moment benefic şi într-un proces de expansiune. “Este necesar ca un eveniment de o asemenea anvergură să se întâmple cât de des. Deocamdată, noi am reuşit să promovăm reuniunea şi să-i unim pe toţi artiştii o singură dată pe an, însă din 2012, pe lângă salonul anual al artelor vizuale, îi vom invita pe toţi membrii să expună în cadrul unui alt salon, de data aceasta unul tematic.
Decizia de a organiza nu unul, ci două astfel de evenimente anuale a fost luată pentru că Uniunea Artiştilor Plastici din Deva nu mai este o organizaţie despre care nu ştie nimeni, ci una curtată, graţie revistei «Forma» pe care o edităm. Mai mult, începând din 2012, intenţionăm să organizăm 20 de expoziţii anuale, asta însemnând că, la fiecare două săptămâni, vom aduce la Galeria de Artă «Forma» un nou artist. Avem şi avantajul că spaţiul galeriei este unul nobil, generos, fapt care face, însă, mai dificil pentru un singur artist să acopere întreaga suprafaţă. Numai astăzi avem aici 84 de lucrări”, menţionează Cătălin Dragomir. Potrivit artistului, organizaţia pe care o reprezintă a reuşit să deschidă o nouă galerie de artă – “Cromo” – în Haţeg, în parteneriat cu administraţia locală. Cătălin Dragomir mai spune că UAP Deva încearcă să devină tot mai vizibilă la nivel naţional, prin expoziţii ale membrilor săi în afara municipiului Deva şi a judeţului Hunedoara, dar şi să satisfacă dorinţele publicului devean, aducând în municipiul reşedinţă de judeţ artişti plastici din ţară şi de peste graniţe. De altfel, evoluţia filialei devene a UAP a fost spectaculoasă: dacă acum doi ani această organizaţie avea puţin peste 20 de membri, acum filiala are, în plus, încă 22 de membri stagiari, toţi absolvenţi de arte vizuale sau de academii superioare.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.