Colţul cultural: În ochii lumii, la final de an

Proiectul “În ochii lumii” a ajuns la ediţia XX–a. Când am început filmările la emisiunea de promovare a comunelor hunedorene, pe 19 iunie anul acesta, ştiam destul de puţine lucruri despre localităţile rurale din judeţul Hunedoara. Acum pot să spun că am fost prin locuri de o frumuseţe rară, am cunoscut oameni sinceri, direcţi, marcaţi de destinul lor, care au apreciat faptul că au ocazia să vorbească despre lucrurile care îi preocupă, sau cele care le provoacă durere.

În emisiunea “În ochii lumii”, am avut ca gazdă primarul comunei şi invitaţii lui, de obicei preoţi, dascăli, doctori, agricultori, reprezentanţii tinerilor, cântăreţi (din partea locului sau invitaţi). Ei prezintă informaţii din istoria locului, din obiceiurile comunităţii din care fac parte şi încearcă să convingă pe cei care îi ascultă că locul în care trăiesc este cel mai frumos. Am aflat la rubrica “Pe vremea mea” că în fiecare comună se mănâncă altă plăcintă şi am văzut cum se prepară plăcinta pădurenească, plăcinta cu curcubătă şi drob, scoarţele, plăcinta cu brânză, cartofi, mere, ştrudelul, puii, ori vărzarul. Am descoperit şi fineţuri de caracter, când o pădureancă mi-a explicat că plăcinta pădurenească se poate face cu opt sau cu patru colţuri. Cu opt colţuri o fac pădurencele făloase care vor să demonstreze ce gospodine bune sunt. Am aflat că în Ţara Haţegului producţia de cartofi depăşeşte, de obicei, posibilităţile de comercializare actuale şi gospodarii de acolo sunt nevoiţii ca în fiecare primăvară să arunce mii de tone de cartofi.

Am aflat că în pădurenime există sate în care locuiesc doar câteva familii, că există comune formate din şapte sate în care mai trăiesc în total 450 de persoane. În aceleaşi localităţi, pe vremea lui Ioan de Hunedoara, erau peste 1000 de oameni în fiecare sat. Am înţeles că situaţia actuală provine de la schimbările industriale care au avut loc pe vremea comunismului, dar şi din cauza felului în care au mers lucrurile în ultimii 20 de ani. La un moment dat, oamenii din judeţul Hunedoara lucrau în minerit, siderurgie şi mai puţin în agricultură.

Mirajul traiului confortabil de la oraş a făcut ca şi locuitorii satelor hunedorene să bată la porţile intreprinderilor unde câştigul financiar le rezolva nevoile de zi cu zi şi le asigura o pensie. După ce toate aceste intreprinderi au fost închise, în satele în care oamenii în vârstă trăiesc acum din pensie, tinerii nu mai au ce face şi pleacă prin ţări străine sau se descurcă cum pot prin oraşe. Am sesizat că zonele în care au existat mine sau combinate sunt mai sărace decât zonele în care localnicii au fost nevoiţi să trăiască numai din munca câmpului. De altfel, aceştia au mai mult spirit de iniţiativă, grija zilei de mâine nelăsându-i să slăbească lupta niciun moment. Am observat apoi că oamenii sunt conştienţi că trebuie să-şi păstreze tradiţiile, să nu-şi piardă identitatea, dar, din păcate, toţi constată că sunt inghiţiţi de oferta confortabilă a vieţii moderne şi că tinerii nu mai sunt interesaţi de portul şi obiceiurile locale. Meşteşugarii, câţi mai sunt, se plâng că nu au pe cine învăţa tainele meseriilor care le-au asigurat traiul generaţii întregi. De altfel, mulţi au constatat că nu mai este nevoie de produsele lor.

Cei cu spirit întreprinzător şi-au luat curaj şi au accesat proiecte de finanţare, unii reuşind să se bucure de ajutor, alţii nu. Un caz convingător despre rolul birocraţiei în România zilelor noastre l-am întâlnit la un crescător de animale care nu a reuşit să obţină toate autorizaţiile de funcţionare necesare până a expirat termenul în care trebuiau cheltuiţi banii. Bineînţeles că a pierdut finanţarea. Am mai aflat că unele comune au primit bani de la Guvern pentru proiectele de apă, canal, altele nu. Succesul depinde de culoarea politică a primarului. Am constatat că, în special în Ţara Haţegului, sunt foarte multe obiective turistice care, dacă sunt bine prezentate, pot atrage turişti şi pot spune cu sinceritate că majoritatea primarilor din comunele în care am filmat sunt foarte interesaţi de promovarea valorilor locale. Cei care nu a obiective istorice interesante au hotărât să ofere turiştilor momente tradiţionale dar şi oferte culinare ispititoare. Unii chiar au reuşit să acceseze fonduri pentru asociaţii înfiinţate cu scopul dezvoltării turismului rural.

Există, de asemenea, în unele zone multe pensiuni, unele chiar atrăgătoare, care îşi asigură deja existenţa reuşind să îi facă pe cei care au venit prima dată, să revină. Din păcate, deocamdată, sistemul turismului rural nu funcţionează eficient, numărul curioşilor sau a celor interesaţi de o anumită zonă fiind destul de mic şi fără implicaţii majore în viaţa economică a comunităţilor. În general, am observat o anume nostalgie după perioada în care lucrurile funcţionau şi când majoritatea locuitorilor comunelor vizitate şi-au putut construi o casă, reuşeau să crească animale şi să-şi mai lucreze şi pământul. Periculoasă această impotenţă a sistemului care se zbate să se instaleze de douăzeci de ani şi care deocamdată a produs doar dezamăgiri. Eşecul acesta nu duce decât la regretul după perioada comunistă, pe care unii o văd acum mai bună decât veşnica tranziţie românească.

Majoritatea oamenilor care au participat la cele douăzeci de ediţii a emisiunii “În ochii lumii” constată că industria a fost distrusă şi realizează că, în situaţia dată, România se poate dezvolta datorită agriculturii şi turismului. Ce nu înţeleg aceşti oameni este faptul că, de douăzeci de ani, cei pe care i-au ales nu au făcut nimic pentru a susţine aceste sectoare. Iniţiativa privată nu este suficientă, mai ales că ei trebuie să lupte cu produse importate din ţării care subvenţionează masiv sectoarele respective. Lupta este inegală şi fără şanse. În ultimele ediţii am participat la adevărate sărbători specifice perioadei de iarnă, cu şezători, piţărăi, colinde, obiceiuri de Crăciun şi cu mâncare tradiţională de sezon. Este vremea bucuriei, a armoniei, a iubirii faţă de cel apropiat. Am reuşit să arătăm, în cele douăzeci de emisiuni, doar o parte dintr-o lume complexă, ce încearcă să trăiască normal într-o perioadă dificilă. Mulţumesc celor care au fost alături de acest proiect şi le urez sărbători fericite.

La mulţi ani!