La firul ierbii: De la Simona Halep, la Naţionala feminină de handbal

Săptămâna trecută am urmărit mai multe evenimente sportive, dar cu o mai mare atenţie, două, în care erau implicate sportive din România. Tenisul de câmp şi handbalul. Două discipline sportive total diferite. Tenisul de câmp, un sport mai mult individual, cu excepţia meciurilor de dublu şi handbalul, acolo unde evoluează pe teren 7 sportive, un sport de echipă. În tenisul de câmp, partidele feminine se desfăşoară în maximum trei seturi, iar durata de desfăşurare poate fi cuprinsă de la 45-50 de minute până dincolo de trei ore. În handbal, timpul este tabu: două reprize a câte 30 de minute fiecare. Simona m-a convins că are stofă de mare jucătoare.

Spuneam că am fost cu ochii pe turneul de la Indian Wells, primul din acest an din categoria din categoria Premier Mandatory. Sunt turneele care, ca valoare financiară şi punctaj, vin imediat după cele patru de “Grand Slam”. Unul în care Simona atinsese, anul trecut, “borna” semifinalelor. Un început de an oscilant, chiar dacă câştigase două turnee, cel de la Shenzhen (unde nu a avut de înfruntat jucătoare din “top” 10) şi cel din Dubai. Dar şi două mari decepţii. Prima la “Australian Open” , unde fusese eliminată în “sferturi” fără drept de apel de rusoaica Makarova, pierzând un set la zero, şi înfrângerea la fel de dureroasă de la Galaţi, în faţa lui Muguruza, în “Fed Cup”. Chiar dacă din 2013, când a “explodat” ajungând până pe locul doi în clasament, de mai multe ori am avut îndoieli dacă Simo merită locul pe care îl ocupă în prezent. Mai ales când lângă ea se află Serena Williams şi Sharapova, jucătoare care şi atunci când de multe ori jucau prost, reuşeau să întoarcă şi să câştige. Aici este de fapt secretul jucătoarelor mari. Iar Halep, chiar dacă în 2013 şi 2014 a avut destule meciuri câştigate în trei seturi, ele s-au întâmplat jucând totuşi un tenis destul de eficient. A venit însă finala de duminică cu sârboaica Jelena Jankovic, în care la un moment dat am fost convins că românca noastră nu îşi merită locul actual. Un prim set enervant, în care de la 2-2, în loc de 5-2 a fost 2-5. La 2-2 şi-a pierdut serviciul de la 40-0, apoi nu a făcut break de la 40-15 şi a pierdut din nou la serviciu de la acelaşi 40-15. Mai mult, în setul secund la 5-4 pentru adversară, am fost convins că totul este pierdut, mai ales că făcuse foarte multe greşeli până atunci, iar tenisul ei nu era de cea mai bună calitate. A fost însă momentul în care Halep a dat dovadă ca este o mare jucătoare, întorcând setul, dar şi meciul pe care l-a câştigat în decisiv, adjudecându-şi cel mai important trofeu de până acum, la cei 23 de ani. A luptat până la capăt, aşa cum promisese după Australian Open. Şi sunt convins că aşa va face în continuare şi va reuşi să ia şi “cireaşa” de pe tort, un titlu de “Grand Slam”.

Cu muşchii umflaţi…

Cu acelaşi interes am urmărit pe micile ecrane şi turneul de handbal feminin, dotat cu “Trofeul Carpaţi”, găzduit de ultramoderna sală polivalentă de la Cluj. Participare de “top”, cu campioană mondială en-titre, Brazilia, Germania, Suedia şi România. Organizare ireproşabilă, atmosferă extraordinară, cu 7200 de spectatori. După europenele din Ungaria şi Serbia de la sfârşitul anului, unde cu puţină şansă am fi putut prinde primele patru locuri, “tunurile” s-au îndreptat din nou spre antrenorul Gheorghe Tadici, care la începutul anului a demisionat din funcţia de antrenor principal. După lungi căutări şi tatonări, a fost găsit în sfârşit noul tehnician al naţionalei feminine, în persoana suedezului Ryde. Şi a fost primul meci cu el pe bancă, chiar cu Brazilia. Evoluţie foarte bună, dar atenţie, în faţa unei campioane mondiale extrem de apatică şi ştearsă. 27-19 şi totul părea în “roz”. Mai mult, au apărut şi noi înţepături venite din zona celei mai bune jucătoare, Cristina Neagu, dar şi din partea preşedintelui FRH, Dedu, la adresa aceluiaşi Tadici. Cum că, acum poţi juca cu zâmbetul pe buze, că este mult mai relaxant cu Ryde, şi aşa mai departe. Şi a venit a doua zi revenirea cu picioarele pe pământ. 17-26 cu Suedia, o înfrângere mai mult decât usturătoare, după o evoluţie penibilă a aceloraşi handbaliste, care se credeau deja pe cai mari. Dacă ar fi fost Tadici antrenor, să te ţi atunci critici la adresa lui. Păi la mentalitatea noastră românească, şi în special a handbalistelor, dacă nu sunt ţinute din scurt, nu o să mai avem nici când performanţă. Una este să ai mentalitea suedezelor, norvegienelor sau danezelor, care tratează totul cu maximă seriozitate şi alta este mentalitatea noastră. Să nu uităm că cea mai importantă performanţă a handbalului feminin românesc din ultimii 10 ani l-a avut ca antrenor pe acelaşi Gheorghe Tadici. Vicecampioane mondiale în 2005. Aşa că , ar trebui să fim mult mai atenţi în exprimări. Şi apropos, oare ce contract avea Tadici şi cu cât este plătit acum Ryde?