La Brad, s-a înzecit numărul călătorilor cu mocăniţa

Dacă în urmă cu mai bine de 15 ani mocăniţa de la Brad intrase în istorie, acum trenuleţul de odinioară pare să-şi recapete din gloria pierdută. În zilele sărbătorilor Pascale sute de hunedoreni, dar şi turişti din toată ţara, mânaţi către Brad de pasiunea lor comună pentru trenurile de odinioară, au călătorit în vagoanele „de epocă” şi s-au bucurat să se întoarcă, pentru câteva ore, în timp.

Mocăniţa de la Brad, salvată de la dezasamblare şi „reciclare”, circulă doar în zile de sărbătoare:
de Paşte şi de Crăciun

Sute de elevi şi preşcolari au „luat cu asalt” mocăniţa pe parcursul “Săptămânii altfel”, iar în zilele care au urmat sute de hunedoreni şi turişti din toată ţara s-au grăbit să facă un tur cu trenuleţul pe o distanţă de 7 kilometri, între Brad şi Crişcior. Georg Hocevar este austriacul care a „salvat” mocăniţa de la Brad. Obiectivul risca să aibă soarta celorlalte vagoane, locomotive şi căi ferate înguste din judeţ şi din ţară. Astfel, încă din 2001, mocăniţa circulă la Brad, până la Crişcior, cu un număr total de 165 de locuri, distribuite în cele trei vagoane reabilitate. Dar care este „povestea” mocăniţei de la Brad? „Până în 1998 trenul încă a mai circulat, pe ruta Brad – Gura-Barza. Apoi linia a fost închisă şi s-a optat în exclusivitate pentru transportul auto. În România lucrurile au stat cu totul diferit faţă de Austria, spre exemplu. Acolo locomotivele cu abur au intrat în istorie încă din anii ’70, moment în care au început să fie folosite doar în scop turistic. Aici, însă, mocăniţele au fost folosite în industria extractivă până aproape de anul 2.000, aşa că oamenii nu le-au perceput ca pe ceva «de epocă» sau valoros”, explică Georg Hocevar. De aceea, dar şi pentru că au apărut interese pecuniare de moment, multe vagoane, dar şi locomotive au fost dezasamblate sau tăiate şi duse la centrele de colectare a fierului vechi. Acum 16 ani, însă, Georg Hocevar a venit la Brad, cu intenţia de a cumpăra fabrica de material rulant şi a decis că trebuie să salveze cât mai multe locomotive şi vagoane.

Din Austria, la Brad

În acest moment, în calitate de reprezentant al Asociaţiei pentru Protejarea Liniei Ferate Înguste din România, Georg Hocevar deţine două locomotive cu aburi şi trei vagoane acoperite, pe care le-a reabilitat ca să poată fi puse în funcţiune. „Abia în ultimii cinci ani a început să crească interesul pentru mocăniţe, iar mocăniţa de la Brad merită tot interesul, pentru că este una monument istoric, datând din 1907. Noi, în cadrul Asociaţiei, de ocupăm nu numai de ruta Brad – Crişcior, ci şi de cea de pe ruta Abrud – Câmpeni, Moldoviţa – Argel, dar şi de liniile ferate înguste din judeţul Covasna”, adaugă austriacul „adoptat” de zărăndeni. Când a venit prima oară aici, Georg Hocevar nu avea de gând să rămână, însă a cunoscut o româncă, s-a căsătorit, iar acum are aici doi copii şi spune că nu are la ce să se mai întoarcă la Graz, în Austria. Spune cu obidă că procesul în care a fost acuzat că ar fi trecut ilegal peste graniţă mai multe locomotive l-a îmbătrânit înainte de vreme: „Patru ani a durat procesul: din 2009 până în 2013! Eu eram un băiat frumos şi uitaţi-vă acum cum am îmbătrânit! M-am consumat enorm, pentru că o locomotivă nu o poţi pune în buzunar ca s-o furi şi s-o treci graniţa. Aşa ceva, mai ales în condiţiile în care România încă nu era membră a Uniunii Europene nu se poate face fără certificat de export de la Ministerul Culturii, iar eu am avut toate documentele care mi s-au cerut. De altfel, ce credeţi că s-ar fi întâmplat cu acele locomotive, dacă rămâneau aici? Cred că ne dăm seama cu toţii: ar fi fost tăiate şi duse la fier vechi, aşa cum s-a întâmplat şi cu toate celelalte utilaje. Nu îmi venea să cred ce se întâmplă, pentru că, dacă eşti vinovat, treci mai uşor peste un proces, însă să faci asta din pasiune, să urmezi toţi paşii legali şi apoi să ţi se impute că ai vrut să furi a fost pentru mine prea mult!”, mărturiseşte austriacul.

Mocăniţa, pe şine, gara monument, gata să cadă!

Georg Hocevar adaugă că, deşi a avut sute de călători în ultimele zile, banii pe care i-a adunat nu-i ajung pentru întreţinerea liniei sau măcar a vagoanelor şi a locomotivei. După părerea lui, e nevoie de investiţii serioase şi de o implicare comună a autorităţilor centrale şi locale, dar şi a localnicilor din zonă, pentru crearea unui circuit turistic care să includă toate obiectivele turistice din Ţara Zarandului: „Sunt foarte multe obiective de vizitat, însă puţină lume ştie, pentru că nu sunt puse în valoare”, adaugă austriacul. Din nefericire, numai plecarea cu mocăniţa se face de lângă gara Brad, un splendid monument arhitectonic, declarat monument istoric, care astăzi e gata să se prăbuşească. De altfel, în speranţa că această clădire va fi renovată, sute de oameni din toate colţurile ţării au semnat o petiţie, prin care cer salvarea acestei bijuterii arhitectonice.

În anul 2013 proprietarul Gării din Brad, CN CFR, sucursala CREIR CF Timişoara, a obţinut toate avizele necesare începerii lucrărilor de renovare, pe baza unui proiect realizat de SC Poiect CF Bucureşti SRL – Agenţia Teritorială Timişoara, dar constructorii nu au efectuat lucrările pentru că reprezentanţii CN CFR consideră că există alte priorităţi pentru investiţii. Primele semne îngrijorătoare legate de rezistenţa clădirii în care funcţionează Staţia CFR din Brad au apărut încă din 2010, în momentul în care tavanul sălii de aşteptare şi al terasei a început să se desprindă. Din păcate, clădirea se află într-o stare jalnică: tencuiala este căzută în proporţie de 80 la sută, planşeul dintre parterul clădirii şi subsol a cedat prăbuşindu-se în pivniţă, geamurile sunt sparte, iar uşile şi tocăria sunt rupte. Specialiştii în conservare-restaurare construcţii consideră spun că este nevoie de o intervenţie urgentă, pentru că, altfel, gara este în pericol să se prăbuşească. Gara din municipiul Brad a fost construită în anul 1896 în stil vienez, dar niciodată, în mai bine de 100 de ani de existenţă, nu a fost renovată, deşi a fost declarată clădire de patrimoniu, fiind cuprinsă în Lista Monumentelor Istorice din România.

Ce alte atracţii turistice oferă Ţara Zarandului

Treptele romane de la Ruda-Brad constituie cea mai veche mărturie legată de exploatarea minereului aurifer în această zonă, deşi unii istorici spun că aur s-ar fi extras de aici încă dinainte de epoca romană. Arheologii spun că romanii foloseau o tehnologie inedită pentru săparea galeriilor miniere. Aceştia încălzeau stânca, apoi o stropeau cu oţet rece pentru ca piatra să se sfărâme. Apoi, săpau pereţii galeriei manual, cu dalta. Metoda a fost folosită nu doar pentru „croirea” galeriei în stâncă la Brad ci şi pentru săparea galeriilor miniere de la Roşia Montană. Din păcate, drumul până la galeria „Treptele Romane” nu este semnalizat aşa cum se cuvine şi poate fi făcut în siguranţă doar cu maşini de teren, iar odată ajunşi la faţa locului turiştii nu au la dispoziţie nici ghid, nici panouri de informare referitor la acest obiectiv turistic de mare importanţă pentru istoria românilor. Edilii municipiului Brad au promis, în repetate rânduri brădenilor, că un „Drum al aurului” va scoate la lumină „Treptele Romane” şi le va pune în valoare, într-un circuit integrat, alături de alte obiective nepreţuite (în ambele sensuri ale cuvântului) din Ţara Zarandului. Galeria săpată de romani în stâncă este lungă de 180 de metri şi se încheie cu celebrele „trepte romane”. Alături de „Galeriile Romane”, fostele exploatări miniere medievale şi cele din perioada austro-ungară, Muzeul Aurului din Brad, Mănăstirea Crişan şi Casa Memorială Crişan, dar şi Monumentul Eroilor de la Ţebea ar putea fi incluse într-un circuit turistic.