Plimbăreţii de pe două roţi

Sunt amatori de mişcare, iubesc natura şi le place să surprindă peisajul uimitor pe care îi poartă bicicletele indiferent că sunt “şoselari” sau “metebişti”. Sunt tot mai mulţi pasionaţi de ciclism în judeţ, dar numai câteva zeci îşi îndreaptă turele în afara oraşelor şi îşi petrec măcar o zi, la sfârşitul săptămânii, în şa, pe trasee care îi duc către sate izolate şi crestele de munte.

Lumea descoperită de pe bicicletă este cu totul altfel decât cea văzută din goana maşinii

Unul dintre hunedorenii pasionaţi de mountain bike este Gabriel Miklos, mai cunoscut ca salvamontist: „Îmi împart timpul între serviciu şi pasiuni. Eu nu pot merge la serviciu pe bicicletă, pentru că activitatea mea se desfăşoară în mijlocul munţilor, dar, întâmplător sau nu, totul are legătură cu dragostea pentru natură şi de aici pleacă toate activităţile mele, care se desfăşoară în mijlocul naturii. În Parcul Naţional Retezat, nu ai voie cu bicicleta pe trasee, pentru că este zonă protejată, dar sunt folosite rute în alte zone montane. Recent, au fost şi marcate şi apar pe hărţile speciale pentru mountainbiking sau turismul cu bicicleta”. Pe Gabi îl remarci imediat între ceilalţi biciclişti datorită bonzului: „un bonus primit de la serviciu”.

Cristina Olar este din Simeria, are 30 de ani şi studiază la Şcoala Sanitară Postliceală „Carol Davila” din Petroşani: „Doar în doi ani, numărul bicicliştilor a crescut foarte mult, cel puţin faţă de acum trei ani, când am început eu să pedalez, sunt mult mai mulţi şi ăsta este un lucru foarte bun. Lumea iese şi face mişcare”. Bogdan Postolache este din Hunedoara şi a început doar anul trecut să pedaleze mai serios: „Înainte mă dădeam cu biciceta mult mai rar şi nici nu aveam o bicicletă care să îmi permită ieşiri în teren mai dificil, mă rezumam doar la ieşiri prin Hunedoara”. Tânărul recunoaşte că „vina” îi aparţine unui vecin: „Mă tot bătea la cap! Hai! Hai!… M-a făcut curios, mi-am cumpărat şi o bicicletă mai bună şi mi-am zis: «Hai să vedem ce iese!». Şi au ieşit – câteva plimbări lungi cu bicicleta prin judeţ, care l-au făcut să nu regrete decizia luată la insistenţa vecinului: „Sunt oameni care nu se despart de bicicletă aproape în nicio situaţie. Unii o fac deja ca un reflex: merg la serviciu şi peste tot, pe două roţi, alţii au descoperit beneficiile bicicletei şi îşi umblu timpul liber pedalând prin oraş”, explică Gabi Miklos.

Şoferii şi hoţii, spaima bicicliştilor

Să nu vă închipuiţi că lumea lor este doar ture şi relaxare – pentru un biciclist român pedalatul pe drumurile publice poate deveni aventura supremă, din moment ce o problemă mare pentru ei sunt ceilalţi participanţi la trafic: „Eu sunt puţin mai atentă la circulaţie şi evit zonele cu trafic intens sau foarte populate, pentru că risc să mă accidentez şi am şi pasiunea pentru MTB, care mă trimite către deal, munte, noroi”, spune Cristina Olar, desluşind apoi pentru necunoscători: MTB înseamnă mountain bike. Una dintre problemele importante ale bicicliştilor autohtoni este răspunsul la întrebarea „Unde îmi las bicicleta?”. Bogdan recunoaşte: „Asta este o mare problemă, mai ales că nu toţi le putem ţine în casă şi nu toţi avem uscătorii”, în timp ce Gabi Miklos atrage atenţia că paza bună trece primejdia rea: „Unele magazine mari au locuri speciale destinate parcării bicicletei, dar vreau să atrag atenţia: bicicleta nu e de lăsat din ochi! Eu, de exemplu, când am de făcut cumpărături sau trebuie să intru undeva nu iau bicicleta cu mine. O soluţie este să mergi în haită şi să rogi pe cineva să aibă grijă de bicicletă până îţi rezolvi tu treaba. Rasteluri pentru biciclete sunt, dar rastelurile şi lacătele speciale pentru biciclete nu sunt făcute pentru hoţi! Ăsta-i adevărul! Şi atunci preferăm să nu ne părăsim nicicând bicicletele”. Dacă în Arad sunt rasteluri de biciclete la aproape fiecare terasă sau magazin şi sunt montate multe şi pe Faleza Mureşului, puţine asemenea parcări de biciclete sunt amenajate în oraşele din judeţ. Mai mult, lipsesc deocamdată din locuri special amenajate pentru BMX-uri: „Primăria Hunedoara, la sesizarea bicicliştilor, a promis că va amenaja un spaţiu destinat tinerilor, mai ales cei care folosesc biciclete de tip BMX, cele mai mici ca dimensiuni, potrivite cascadoriilor”, explică Gabriel, care spune că îşi ţine întotdeauna bicicleta departe de mâinile hoţilor.

Comunitatea de ciclişti

Pentru câteva zeci de hunedoreni, bicicleta este obiectul care-i ajută să ajungă, la propriu, pe culmi

„Noi facem parte dintr-o comunitate a cicliştilor, pe întinsul judeţului Hunedoara. Este un grup mai restrâns, oameni care ne cunoaştem mult mai bine la nivelul oraşelor Deva, Hunedoara, Simeria. O dată pe lună, se face o adunare „ad-hoc” – masa critică – unde se strâng un număr de ciclişti oarecare. Vrem să facem o conştientizare a prezenţei noastre în trafic: oferim respect pentru ceilalţi participanţi la trafic, cerem acelaşi respect şi încercăm să atragem atenţia asupra nevoilor bicicliştilor.

În primul rând, le cerem celor noi veniţi să respecte legislaţia rutieră, le facem cunoscute regulile, mai ales celor care nu au făcut şcoala de şoferi, ce înseamnă indicatoarele rutiere, regula de a păstra o singură bandă, priorităţile şi, mai ales, în cazul în care se crează un «dialog» între noi şi cei dintr-o maşină, să fie ceva politicos şi amabil, să nu ne facem de ruşine”, explică Gabriel Mikloş. Bicicliştii nu sunt o comunitate mare, aşa că, chiar dacă nu se cunosc personal, majoritatea se salută în trafic. Se implică şi în acţiuni caritabile precum „Moş Crăciun pe bicicletă”. Mai mult, se fac întruniri pentru a stabili rutele de viitor: puteţi lua legătura cu ei la „masa critică”, adunare care este destul de mediatizată prin afişe şi flyere, pe Facebook pe pagina MTB Hunedoara, MTB Deva sau Bike Simeria. La nivelul municipiului Hunedoara, “vatra” sau “centrul” este la un magazin-service de biciclete – „La Florin şi la Vasile”. “Acolo se întâmplă tot – acolo se plănuieşte următoarea ieşire, noile ture, se vine cu idei noi despre itinerar. Sunt ture pentru cei care vor să evadeze un pic de acasă – plecăm dimineaţa şi ne întoarcem după-masă. Am avut însă şi încercări mai serioase de trecere peste munte, respectiv de la Barajul Gura Apei, am trecut creasta pe la Buta, din Şaua Plaiului Mic şi am coborât la Cabana Buta, respectiv Cheile Buţii până pe DN66, de unde ne-am întors acasă, în vara anului trecut”, spune salvamontistul pasionat de ciclism.

Pe bicicletă, către munte

Recent, au ieşit, după Paşte, la Lunca Cernii: „Ne adunăm din mai multe oraşe, iar prezenţa unui salvamontist lângă noi ne dă siguranţă. Pentru mine, acest an a fost mai strâns un pic la pedalat, pentru că am de terminat şcoala, dar nu renunţ, încerc să le combin, să pedalez, dar să şi învăţ. Este un hobby de care chiar nu mă pot lăsa şi îmi place foarte mult. Drumul până la Lunca Cernii este foarte bun, pentru cei care folosesc bicicleta”, spune Cristina Olar. Pentru că este asfaltat, este numai bun pentru cei care pedalează pe cursiere. Dar cum îţi alegi o bicicletă? Bogdan spune că prima dată trebuie să ştii ce îţi doreşti: „Când îţi alegi o bicicletă trebuie să ştii foarte sigur ce anume vrei să faci ce ea, contează specialitatea de pedală – şosea sau traseu accidentat. Poţi alege şi un hibrid – o bicicletă mountain bike cu cauciucuri de şosea” în timp ce Gabi Miklos are altă părere: „Eu cred ca atunci când alegi o bicicletă, calea de mijloc nu e bună. Trebuie să ştii că, pentru performanţa funcţionării, trebuie să investeşti în calitate. Sunt show-room-urile producătorului din Sântuhalm unde există o varietate de modele de biciclete şi oricine poate alege”. Printre ei, majoritatea au început pe un Pegas, dar, cum marca nu mai există, recomandă modelele asemănătoare de pe piaţă. Cristina ştie foarte bine cât de mult contează tipul de bicicletă: „Eu am încercat să urc cu bicicleta mea şi în Straja, are 25 de kilograme, cât un calorifer, pentru că era o bicletă un model mai vechi, dar sunt cele noi de carbon sau cele de aluminiu care au 10-11 kilograme”.

Pe-un picior de plai…

Pe Gabi, Cristina şi Bogdan, alături de alţi 10 sau 20 de pasionaţi de ciclism, îi veţi întâlni pe traseele din judeţ: „De multe ori, când mergem în plimbări, ieşim de pe şosea. Noi facem tot posibilul să folosim răgazul care ni se oferă de la serviciu sau din altă parte, să evadăm din trafic şi din oraş, o dovadă că extraordinarii munţi ai judeţului sunt la îndemâna noastră în week-end. Munţii Poaiana Ruscăi oferă biciclistului privelişti minunate, iar imaginile suprinse în fotografii spun tot. Avem un judeţ extraordinar – la jumătate de oră de mers cu bicicleta ajungi în zone superbe”, spune Gabi. Dintre salvamontişti, care în majoritatea lor pedalează şi ei, Gabriel Miklos este cel a cărui pasiune înclină mai mult către: „soare, vreme uscată şi două roţi”. El spune că, într-o asemenea tură, în care se fac câteva zeci de kilometri pe zi, se strâng circa 15-20 de ciclişti din Hunedoara. Pentru că vara trecută salvamontiştii hunedoreni au avut un număr record de intervenţii, Gabi Miklos nici nu vrea să-şi facă visuri referitoare la ture mai lungi cu bicicleta în acest an: „Dacă e să fie, bine, dacă nu, nu!”. În schimb, Cristina Olar, care a făcut Transalpina de două ori pe bicicletă, ar vrea să pedaleze şi Transfăgărăşanul anul ăsta, la fel ca şi Bogdan. Pentru alţii, turele se limitează la străzile oraşului, ori se întind prin toată Europa.