Exact acum doi, la câteva luni de la înfiinţarea festivistă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), îmi exprimam neîncrederea că această formă de comasare a energeticii hunedorene cu mineritul ar putea da o rezultantă pozitivă. Pentru că nu are soluţie financiară, Guvernul vrea acum să divizeze CEH şi să paseze răspunderea eutanasierii lui autorităţilor publice judeţene şi locale. De ce a fost nevoie de această manevră costisitoare a comasării ca acum totul să se rupă din nou? Am explicat acum doi ani, şi am fost acuzat de pesimism nefondat şi chiar de rea-voinţă în prezentarea “realizărilor” guvernării. Nu am fost nici prea pesimist, nici cu rea-voinţă. Ceea ce se întâmplă acum, din păcate, îmi dă dreptate. Citiţi şi dumneavoastră:
«Ce face omul atunci când îl pişcă foamea şi nu are ce băga în gură? Îşi face de lucru: se învârte, îşi caută preocupare, bea apă, doar-doar va uita puţin de arsura de la lingurică. Cam aşa au procedat şi autorităţile naţionale în domeniul energeticii hunedorene. S-au apucat să-şi facă de lucru şi din zvârcolirea asta administrativă a ieşit un colos cu metastaze şi o structură economică vicioasă, în care s-au aglomerat minele din Valea Jiului intrate în programul de eutanasiere. Se pare însă, şi era de aşteptat, că subnutriţia investiţională nu are prejudecăţi nici faţă de colosul CEH şi muşcă în continuare. Că dacă nu sunt bani de investiţii, ce mi-e Complexul Energetic Hunedoara (CEH), ce mi-e Electrocentrale SA Deva? Tot una! Iar nevoia de retehnologizare a ajuns acum în faza isterică.
Practic, Termocentrala Mintia este prinsă într-un cleşte. Una din fălcile lui pune presiune pe ecologizarea producţiei până în 2016, iar a doua pe scăderea urgentă a costului de producţie. Favoarea făcută de Agenţia de Reglementare, care i-a garantat CEH piaţă de desfacere şi preţ, nu e decât o cârjă de moment. Termocentrala Mintia pierde peste 60 de euro la fiecare MW vândut, pentru că tehnologia sa a rămas ancorată în anii ’90.
Dacă, prin miracol, face cumva şi o scoate la capăt cu modernizarea turbinelor şi cazanelor, mai rămâne ameninţarea infringementului Uniunii Europene pentru neconformare la rigorile de mediu. S-au vehiculat multe cifre apropo de cât ar trebui investit în CEH. Numai pentru Mintia acestea variază între 400 şi 700 de milioane de euro. Pentru marea finanţă mondială nu ar fi o problemă. Întrebarea este dacă merită. Cuvinte ca tradiţie, locuri de muncă, securitate naţională, până la urmă, nu vor mai putea ţine loc de bani. Piaţa va decide. Ori acum realitatea închide, teoretic, orice perspectivă pentru producătorul hunedorean de energie.
De ce? Păi, în România există unităţi de producţie a energiei cu o putere instalată totală de aproximativ 22.000 MW. După 1990 producţia maximă nu a depăşit 10.500 MW. Ieri dimineaţă, la ora 09.41 de minute, producţia spot de energie însuma 6.371 MW, din care 3131 MW pe Hidro şi doar 1890 de MW pe cărbune. Şi miercuri a fost o zi bună, pentru că media consumului gravitează în acest an la 5500 de MW. Şi atunci, care-i sfârâiala să plasezi jumate de miliard de euro într-o structură de producţie superfluă, în condiţiile în care pe termo marii jucători nu sunt la noi în judeţ? În conjunctura asta funcţionează acum CEH şi nu e de mirare că relaţiile comerciale cu furnizorii de huilă din Vale sunt episoade din lanţul slăbiciunilor în care foamea de resurse poate fi potolită tot mai puţin, sau deloc, prin impuneri administrative. Şi moara liberalizării pieţei de energie abia ce a început să macine…”»
(Text scris la 15 mai 2013)
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.