Tenis de câmp: Şi înfrângerile pot fi frumoase

Mai nou, pentru noi, românii, tenisul de câmp şi în special cel feminin a devenit sportul numărul unu. Mai ales când vorbim de cea mai bună jucătoare a României din acest moment, Simona Halep. Dar nu este vorba numai de Simona, ajunsă din această săptămână din nou pe poziţia secundă în ierarhia feminină a WTA, devansată fiind de deja celebra Serena Williams, cea care conduce clasamentul de peste doi ani, mai precis de 112 săptămâni. Am trăit bucuria calificării în ”grupa mondială” a ”FED CUP” a echipei României, care s-a impus în faţa Canadei, chiar la ea acasă şi care a avut-o în componenţă pe jucătoarea numărul 7 mondial, Eugenie Bouchard. Alexandra Dulgheru şi Andreea Mitu au avut prestaţii senzaţionale, reuşind să o învingă fără echivoc pe canadiancă. Meci în care Halep şi Monica Niculescu au lipsit, iar Irina Begu, învinsă în prima partidă, nu a mai putut continua, accidentându-se. Notam săptămâna trecută că, legat de neprezentarea la acest meci a Simonei, au existat păreri pro şi contra, ea declinând prezenţa la Montreal, pentru a fi prezentă la turneul de la Stuttgart. Dacă ar fi să judec doar cu inima, ar trebui să critic gestul ei, dar judecând şi cu mintea, cred că a procedat corect.

Am urmărit turneul din Germania cu mare interes, românca fiind cotată ca a doua favorită după Maria Sharapova, în lipsa Serenei. Era primul concurs pe zgură din acest an pentru Halep, cu finalitate la Roland Garros, acolo unde anul trecut pierduse după o finală dramatică în faţa rusoaicei. Prima surpriză, poate cea mai mare a turneului, a apărut în ”optimi”, când la primul ei meci, după ce câştigase ultimele trei ediţii, ”Masha” a cedat în faţa nemţoaicei Angelique Kerber, cea care ulterior va ieşi învingătoare în acest turneu. Noi, românii, ne şi gândeam deja că Simona are cale liberă spre cel de-al patrulea titlu din acest an. Privind tabloul de concurs ştiam însă că nu va fi deloc uşor, mai ales că primul adversar era spanioloaica Gabrine Muguruza, în faţa căreia cedase de două ori, ultima dată în meciul de ”FED CUP” de la Galaţi. Jucătoarea noastră ne-a dovedit că nu întâmplător a ajuns acolo unde este şi, deşi condusă cu 1-0 la seturi, a reuşit să le domine pe celelalte două, impunându-se cu 3-6, 6-1, 6-3. Astfel se mai spulberase un ”mit”. În sferturi a fost din nou o ”nucă” tare, în persoana italiencei Sara Errani, în faţa căreia avea o victorie dar şi un eşec. Din nou un meci intens, cu nu mai puţin de 20 (!?) de ”breakuri” din cele 20 de game-uri disputate. A fost până la urmă un dublu 6-4 pentru Simo şi urma o semifinală şi mai grea cu fostul număr unu mondial, daneza de origine poloneză, Caroline Wozniacki.

O semifinală infernală

Rar mi-a fost să văd o dispută aşa de crâncenă, dusă până la paroxism între două sportive, care au dat tot ce au avut mai bun din ele pe parcursul a nu mai puţin de trei ore fără două minute. Şi când te gândeşti că, de multe ori, fotbaliştii români, majoritatea dintre ei, se plâng că sunt obosiţi după 90 de minute, într-un joc de echipă şi nu unul individual, aşa cum este tenisul de câmp. Nu pot să spun decât ”jos cu pălăria” pentru cele două, care au demonstrat un tenis de mare clasă, dar, din păcate pentru noi, Halep a trebuit să se recunoască până la urmă învinsă de o Wozniacki care a fost ca un ”zid” în acest meci. Cred că la ora actuală este jucătoarea cu cel mai bun joc defensiv, care este în stare să scoată la nesfârşit orice minge. După un dublu 7-5, primul de partea danezei, a venit setul decisiv, în care Simona a luptat cu aceeaşi dorinţă de a câştiga, chiar dacă era la capătul puterilor. A avut şansa ei, dar a ratat în debutul setului, când putea face ”break”. Şi sunt convins că la 5-2, când daneza îşi pierduse serviciul după ce avusese trei mingi de meci, dacă Halep, care a avut 40-15 făcea 5-3, putea întoarce soarta acestei partide. Nu a fost însă să fie. A fost o înfrângere frumoasă totuşi, care mi-a întărit convingerea că Simona Halep va câştiga şi un turneu de ”grand slam”.