Cu doar 10 lei, putem salva viaţa unei fetiţe

Articolul a fost vizualizat de 1,410 ori

Crucea Roşie filiala Hunedoara în colaborare cu Teatrul de Artă din Deva ne invită la un spectacol caritabil pentru salvarea unei fetiţe în vârstă de 1 an şi 3 luni, care s-a născut cu o boală teribilă: sindrom Apert.Vestea bună este că există tratament, iar noi putem ajuta bebeluşul şi familia acestuia, participând la un spectacol pentru care vom plăti doar 10 lei.

Elena Luiza are 1 an şi 3 luni, vârsta la care un copil sănătos învaţă să meargă, descoperă lumea şi bucuria de a fi alături de alţi copii. Elena Luiza, însă, nu poate face toate aceste lucruri, pentru că suferă de o boală gravă, dar care poate fi tratată, cu ajutorul nostru. Fetiţa s-a născut în 28 ianuarie 2014 la o clinică din Cluj-Napoca şi a fost diagnosticată chiar de la naştere cu suspiciune de sindrom Apert. Deşi au cheltuit sume impresionante pentru analizele genetice care le-ar fi garantat sănătatea fetiţei, medicii nu au putut să depisteze încă din fază intrauterină afecţiunea de care suferea fetiţa. Sindromul Apert se manifestă prin fuziunea prematură a oaselor craniului fătului şi numeroase malformaţii la nivelul capului, feţei şi membrelor. Din această cauză, fetiţa are degete lipite, capul diform şi respiră printr-un tub de plastic.

Comedie dramatică premiată în Canada şi România

Diagnosticul ei este unul multiplu: craniostenoză, stenoză cuanală, sindactilie şi exoftalmie. Din (ne)fericire, singurul tratament cunoscut constă în operaţii repetate până maturitate deoarece oasele ei cresc anormal, dar medicii din ţara noastră s-au dovedit neputincioşi în cazul unei astfel de intervenţii: prima operaţie de craniostenoză făcută la Bucureşti, nu a reuşit, iar acum Elena Luiza are nevoie de alte două intervenţii chirurgicale. O clinică din Debrecen a acceptat să facă aceste operaţii, însă costul este mult peste puterile financiare ale părinţilor. Tatăl fetiţei este şomer, iar mama primeşte doar indemnizaţia de creştere a copilului. În total, intervenţiile costă 8.000 de euro, sumă la care se adaugă costul deplasărilor şi al cazării, dar după ce va împlini 12 ani fetiţei va trebui să i se facă o altă intervenţie chirurgicală, numită LaFort3.

Deocamdată, cei doi părinţi loviţi de tragedie încearcă disperaţi să adune cei 4.000 de euro necesari primei intervenţii. Tocmai de aceea Crucea Roşie filiala Hunedoara în colaborare cu Teatrul de Artă din Deva ne invită la un spectacol caritabil, dedicat fetiţei.

afis spectacol

 

 

Preţul biletului este de numai 10 lei, iar suma adunată va fi donată, în întregime familiei. Aşadar, 10 lei, pentru un spectacol de zile mari (comedia dramatică premiată în Canada şi România, „Iubeşte-mă, America!”, susţinut de actriţa Claudia Motea, în regia artistică a lui Al. G. Croitoru) şi pentru salvarea viitorului unui copil care… de ce nu… ar putea fi al nostru. „Dacă umplem sala de la Teatrul de Artă din Deva, strângem un sfert din suma necesară. Să le spunem prietenilor noştri că pot să se relaxeze la un spectacol minunat şi că pot salva o viaţă în acelaşi timp”, spune Dan Terteci, unul dintre organizatorii evenimentului. Spectacolul va avea loc în data de 6 iunie, de la ora 18.00, la Teatrul de Artă din Deva.

Dacă doriţi să ajutaţi familia Kurti pentru ca fetiţa acesteia, Elena Luiza, să ducă o viaţă cât mai aproape de normalitate, puteţi face donaţii în conturile: CONT BCR pe numele Kurti Lajos: RO83 RNCB 0166 0270 0635 0007CONT BRD pe numele Kurti Monica Ioana: RO08 BRDE 220S V622 1790 2200.

Tags: ,

About Ada Beraru