Lada de zestre a hunedorenilor: cooperativa “Haţegana”

De mai bine de 44 de ani, lucrătoarele de la Cooperativa de Artă Populară “Haţegana” înfloresc cu migală şi pasiune cămăşi şi catrinţe pentru hunedoreni, pentru români, dar şi pentru întreaga lume. O “afacere” de sânge şi trăire românească. O “afacere” care se încăpăţânează să nu moară. Iar pentru asta e gata să apeleze la noile tehnologii, ba chiar şi la atât de blamatul Facebook.

Foarte multe dintre iile create de brodeuzele de la cooperativa din Haţeg ajung la familiile românilor
plecaţi peste graniţe Doamna Hortensia Brecu prezentând unul dintre sutele de produse fabricate la “Haţegana”

“Acum, după 44 de ani, ce să vă spun?! A fost foarte frumos! Avem multe amintiri frumoase, că am fost un colectiv tare unit! Şi acum, când mă mai întâlnesc cu lucrătoarele noastre toate îmi spun că aşa cum a fost la Haţegana nu a mai fost şi nici n-o să mai fie”, povesteşte din istoria de altădată, dintre maldărele de ii întinse pe mese, puse frumos pe umeraşe sau agăţate pe pereţii încăperii de prezentare, cu un entuziasm molcomit ardeleneşte Hortensia Bercu, preşedinta Cooperativei Haţegana. “Cămeşile” sunt aşa de meşteşugit lucrate, încât aproape că îţi e teamă să le atingi. Din pânză topită “extra hot” sunt făcute, îţi explică doamna Hortensia, iar pentru a coase o cămaşă, o cusătoreasă pricepută la broderie lucrează cel puţin o săptămână, dacă nu mai mult. O săptămână întreagă de muncă pentru o ie care se vinde mai apoi cu un preţ mediu de 200 de lei. Bani care includ, desigur, preţul ţesăturii şi al firelor cu care sunt brodate cămăşile.

700 de angajaţi la cooperativa de artă populară

Faţă de cămăşile “second hand”, uneori de foarte bună calitate, care au invadat toate oraşele, pieţele şi târgurile hunedorene şi pentru care poţi plăti doar 1 leu, preţul unei cămăşi brodate manual pare astronomic. Însă nu oricine poate coase o cămaşă populară, spune Hortensia Bercu, care recunoaşte cu amărăciune că “second hand-urile” i-au dărâmat. După ce a fost înfiinţată Cooperativa Haţegana, acum 44 de ani, în 1971, ani în şir întreprinderea avea să fie un succes: 700 de angajaţi lucrau, fie în fabrica fostului complex, fie la domiciliu, şi îşi aduceau produsele la cooperativă. “Cooperativa Haţegana s-a desprins din Cooperativa Retezatul, care era una de prestări servicii: făceau tot felul de reparaţii şi aveau tot felul de activităţi: frizerie, coafor, vulcanizare… În 1971, UCECOM-ul (Uniunea Cooperaţiei Meşteşugăreşti), forul nostru de conducere, a propus să se constituie o cooperativă de artă populară. Am început cu ţesătorie, croitorie şi confecţii. Cumpăram lâna, ţeseam stofa şi confecţionam produsele: făceam mantouri, pelerine, jachete… Am avut 700 de oameni! Ţesătoria se făcea la domiciliu, iar croitoria şi tot restul în complexul nostru, de pe strada Progresului”, povesteşte Hortensia Bercu.

Tablou suprarealist: mineri brodând ii

Din 1971 şi până acum, singura cooperativă de artă populară din judeţ a existat fără întrerupere. Lucru mare, în condiţiile în care întreprinderi chiar mai mari au murit demult, măcinate de interese sau dezinterese. Între timp, cererea era tot mai mică, tot mai mulţi angajaţi s-au pensionat. Magazinele nou deschise cu produse turceşti şi chinezeşti invadaseră piaţa, iar hunedorenii, închişi atâta vreme după cortina de fier, erau încântaţi să-şi cumpere haine occidentale şi deveneau tot mai puţin interesaţi de tradiţie. Astăzi, Cooperativa “Haţegana” mai are doar 20 de angajaţi, toţi, de fapt toate, femei. Un singur bărbat lucrează în cooperativă: marochinerul, din mâinile căruia ies splendide chimire, curele pentru femei şi pentru bărbaţi, dar şi opincuţe realizate întocmai după modelele de odinioară. Până în 1990, Cooperativa Haţegana a făcut foarte mult export: iile româneşti se vindeau “ca pita caldă” peste graniţe. Lucrau atunci masiv şi nevestele minerilor din Valea Jiului, dar nu o dată unii dintre bărbaţi se încumetau să pună şi ei mâna pe ac şi să migălească răbdător alături de soţiile lor, la cusutul florilor pe cămăşi. Pe atunci era un centru de primire la Deva şi un altul în Valea Jiului, iar aici se adunau produsele meşteşugarilor din toate satele şi oraşele hunedorene. Vechiul spaţiu al complexului, încă în administrarea Cooperativei “Haţegana”, unde lucrau cândva 70 de oameni, a fost închiriat, culmea!, unui magazin de îmbrăcămine second-hand şi unui magazin care vinde mobilă.

“Să-ţi faci salariul din ac e foarte greu!”

Foarte multe dintre iile create de brodeuzele de la cooperativa din Haţeg ajung la familiile românilor plecaţi peste graniţe Doamna Hortensia Brecu, prezentând unul dintre sutele de produse fabricate la “Haţegana”

În anii din urmă, însă, doamna Hortensia Bercu a fost optimistă. Spune că, deşi este greu de ştiut ce va mai fi în viitor, că omului îi e dat că cunoască doar prezentul şi trecutul cu certitudine, ea crede că românii vor pune preţ din nou, tot mai mult, pe valorile autentice. E mulţumită că artizanii ei populari sunt căutaţi de hunedoreni, dar şi de români din toată ţara care merg în vizită la copii în străinătate şi care, în geanta cu daruri pe care le duc acestora, le place să pună – spre amintire şi preţuire – şi o cămaşă autentică românească. “Să lucrezi din ac, să coşi, să-ţi faci un salariu din ac, este foarte greu! Însă e bine că toate angajatele noastre lucrează la domiciliu şi pot să se ocupe de gospodărie, de curăţenie, pot face şi o mâncare… Altfel, ar fi foarte greu, dacă nu imposibil. Şi, apoi, gândiţi-vă de câte ore este nevoie pentru a coase o cămaşă şi cu cât de puţin este plătită ora aceea, în comparaţie cu aproape orice alt serviciu”, adaugă hunedoreanca.

Se caută meseriaşi

“Noi am avrut şi profil de gros, de cergi… De două ori pe an mergeam la târgurile noastre de artă populară, la Bucureşti. Primăvara ne prezentam cu produsele uşoare şi toamna, cu produsele groase: cergi, mantouri, jachete, compleuri. În afara celor 700 de angajaţi erau şi colaboratori cu convenţie civilă, aşa de solicitaţi eram! Însă, în momentul când, după 1990, au apărut tot felul de stofe de import stofa noastră naturală de lână nu s-a mai cerut. Prima oară am început să mai reducem din personal prin 1995. Apoi, o parte dintre brodeze s-au pensionat şi foarte puţine s-au mai format”, adaugă Hortensia Bercu. Cele mai tinere angajate ale Cooperativei “Haţegana” au 45 de ani, căci tinerilor nu le place să lucreze costume populare. E multă muncă, e nevoie de îndemânare, da mai ales de pasiune. Hunedorencele care cos cămăşi spun că estenţialul este să îţi placă să faci asta. Dacă îţi place să coşi, să vezi cămaşa înflorită ieşind din mâinile tale, atunci o să coşi. Dacă nu, ai să pleci în Italia sau în Spania, să faci cine ştie ce munci, curăţenie sau să îngrijeşti bătrânii Europei. Cei rămaşi aici se bucură să-şi cumpere o haină cu numai doi lei. De la “second”. Şcolile profesionale de odinioară unde tinerii învăţau o meserie au fost închise ani la rând, aşa că nu doar iile au rămas fără cusătorese, ci şi haţeganii fără meseriaşi pricepuţi la toate lucrurile care se cer făcute într-o gospodărie.

Iiile cuceresc Facebook

Deocamdată, însă, Cooperativa “Haţegana” continuă să aibă comenzi. De curând, Gianina Corondan şi Silvia Dumitrescu au trecut pe aici: “Şi-au cumpărat jachete, iar acum ţinem legătura cu ele şi ne-au dat o comandă de costum popular pentru un copilaş”. Îi caută mulţi turişti aflaţi în trecere către Prislop sau în Ţara Haţegului, iar tot mai mulţi părinţi vor să-şi boteze copiii în costume tradiţionale româneşti, în timp ce, mai nou, Cooperativa “Haţegana” are comenzi şi pentru costume tradiţionale de miri. Reţeaua de socializare Facebook, departe de a fi pierdere de vreme pentru ele, le ajută pe doamnele de la “Haţegana” foarte mult la capitolul promovare: “Cum facem un model nou, cum îl punem pe Facebook. Avem multe comenzi venite online. Cei care doresc îşi aleg modelele, ne dau dimensiunile, iar noi le lucrăm pentru ei”, adaugă Hortensia Bercu. Îşi aminteşte cu drag de perioada în care, împreună cu colegele ei, stăteau zile şi nopţi la rând pentru a completa desfăşurătoarele cu produsele oferite în vânzare, la târguri şi la expoziţii în România sau peste graniţe… Un singur lucru şi-ar mai dori doamna Hortensia, în condiţiile în care costumele populare sunt din nou căutate: hunedoreanca crede că ar fi mare nevoie ca şcolile profesionale, unde tinerii să înveţe o meserie, să fie reînfiinţate. O necesitate nu doar pentru domeniul artelor populare, ci pentru normalitatea fiecărei comunităţi.