Ţara Haţegului, în 10 poveşti şi legende “secrete”

Ţara Haţegului este, de departe, una dintre cele mai bogate zone ale judeţului Hunedoara din perspectivă turistică: dinozauri pe o insulă tropicală, gheţari, vulcani, bombe vulcanice, un tău „fără fund”, o plantă carnivoră şi un celebru „Castel din Carpaţi” sunt doar câteva dintre zecile de istorii pe care le are de spus ţinutul Haţegului turiştilor aflaţi în trecere. Săptămânalul REPLICA a adunat pentru Dumneavoastră cele mai frumoase poveşti adevărate şi legende despre această zonă şi vi le redă în speranţa că veţi vizita Ţara Haţegului neîntârziat.

Una dintre miile de imagini spectaculoase pe care ţi le oferă Ţara Haţegului, mai ales în perioada mai – iunie

Sunt puţini cei care ştiu că Ţara Haţegului era, în urmă cu 70-75 de milioane de ani, o insulă tropicală cu palmieri, ferigi uriaşe, vulcani activi, reptile şi zburătoare uriaşe, dar şi cu dinozauri care, spre deosebire de dinozaurii din celelalte zone ale globului, erau… foarte mici! Era perioada în care uscatul începuse să se fragmenteze, iar din continente se desprindeau insule care „pluteau”, împinse de mişcările tectonice, în oceanul planetar Thetys. Specialiştii ne spun că Insula unde astăzi se află Ţara Haţegului se afla, la acel moment, cam pe unde se află astăzi Marea Mediterană. Izolaţi de continent, deci de resursele de hrană, dinozaurii pitici au fost nevoiţi să mănânce doar ce mai găseau pe insulă ca să supravieţuiască. Aşadar, hrana sărăcăcioasă a făcut ca dinozaurii să rămână mici, fenomenul fiind cunoscut sub termenul de nanism insular. Experţii de la Geoparc spun că situaţii similare pot fi întâlnite în cazul elefanţilor din Sicilia, care, din cauza lipsei de hrană, ajunseseră de dimensiunea unei capre, al poneilor, cai sălbatici care s-au micşorat ca urmare a faptului că au rămas izolaţi pe Insulele Shetland, şi al tigrilor pitici indonezieni, care abia ating 80 de centimetri, în timp ce tigrul indian atinge 2 metri lungime, iar tigrul siberian poate ajunge chiar la 3 metri!

Dinozaurii pitici: Zalmoxes robustus şi Balaurul bondoc

Magyarosaurus Dacus – unul dintre misterele parţial desluşite ale Ţării Haţegului

În aceste condiţii, cei mai mari dinozauri haţegani, din vremea când Ţara Haţegului era o insulă tropicală, erau aproape de mărimea unei girafe. Este cazul Magyarosaurului, cei mai mari dinozauri ierbivori de pe insulă, care atingeau 4 metri în înălţime, având o coadă şi un gât foarte lungi! Cel mai mic dinozaur avea dimensiunea unui curcan. Carnivorii Troodoni erau dinozaurii de mărimea unui curcan, vânători nocturni de excepţie, consideraţi cei mai inteligenţi dinozauri. Totuşi, pe insulă puteau fi întâlnite şi animale mai mari: „dinozaurii” înaripaţi care puteau să parcurgă cu uşurinţă distanţa dintre continent şi insula „în derivă”. Botezate după ţinutul în care au fost descoperite, fosilele lor Hatzegopteryx (Hatzeg de la actuala denumire a zonei şi „pterix”, însemnând în limba greacă „pasăre”), cu aripile întinse ele aveau mărimea unui aeroplan (aproximativ 12 metri). Alte specii de dinozaur specifice pentru arealul haţegan de astăzi erau dromaeosaurii – dinozauri carnivori, foarte inteligenţi, care vânau în haită, atacând cu dinozauri ierbivori mult mai mari decât ei, pe care îi sfâşiau cu dinţii şi ghearele şi ierbivorii Zalmoxes, care păşteau în turme mici. Un exemplar de dinozaur Zalmoxes robustus şi un Balaur bondoc, reconstituiţi întocmai după cum arătau aceştia odinioară, se găsesc la muzeul Geoparcului Dinozaurilor, situat în spatele Primăriei din Haţeg, în timp ce Magyarosaurul îl puteţi admira la centrul de vizitare din comuna General Berthelot.

Gheţarii din Ţara Haţegului

Ţara Haţegului poartă urmele ultimelor glaciaţiuni din Cuaternar, aşa că cea mai mare parte a peisajului pe care îl vedem astăzi ca turişti în zonă este rezultatul glaciaţiunilor şi topirii gheţarilor. Gheţarii nu sunt alcătuiţi din gheaţă pură, precum sunt cuburile pe care le punem vara în băuturile răcoritoare, ci sunt formaţi din grămezi de zăpadă adunate după sute de ninsori şi compactate de propria lor greutate. În timp, bucăţi ale gheţarilor au alunecat, şlefuind terenul şi creând văi glaciare. Circurile glaciare, adică locurile unde se aduna zăpada care forma gheţarul, sunt uşor de observat în depresiunea Haţegului, pentru că acestea au forma unor căldări imense, între culmile munţilor. Pe unde „curg” gheţarii, în schimb, se formează văi glaciare, fiind mai largi, în timp ce văile săpate de râuri sunt adânci şi înguste, gheţarii cărând cu ei aşa-numitele depozite glaciare: pietre şi nisip transportate de gheţari.

Drumul vulcanilor haţegani

Dacă veţi decide să vizitaţi unul dintre drumurile vulcanice din Ţara Haţegului (în Densuş, spre exemplu), veţi descoperi şi povestea vulcanilor preistorici de pe insula tropicală de acum 70-75 de milioane de ani. Văile Ţării Haţegului cu satele lor risipite vă vor deschide în faţa ochilor splendide panorame, dar veţi putea vedea şi corbii (Corvus Corax), şoimii şi acvilele care plutesc în văzduh, iar în depărtare profilul înzăpezit al munţilor.

Insula Haţeg şi Oceanul Thetys

Oameni, case, biserici, natură: toate se îmbină armonios la poalele Retezatului

Acum mai bine de 70 de milioane de ani Ţara Haţegului era o insulă vulcanică tropicală, scăldată de apele Oceanului Thethys. Vechii vulcani s-au stins în urmă cu câteva milioane de ani, dar lava, cenuşa şi pietrele vulcanice au fost împinse de forţele tectonice, aceleaşi care au înălţat Munţii Carpaţi. Acesta este motivul pentru care în Ţara Haţegului putem observa astăzi, dacă avem ghidajul potrivit, două lumi complet diferite: depuneri de pe fundul unui vechi abis oceanic, alături de roci formate pe vechea plajă preistorică. Traseele până la punctele de belvedere durează în jur de o jumătate de oră. Urcuşul este relativ uşor, putând fi parcurs chiar şi de copii, iar imaginile de basm care se deschid merită tot efortul, care ne va ajuta să dăm jos măcar câteva sute de grame, dacă la întoarcere evităm mesele copioase oferite de bucătăriile haţegane.

Atenţie, cad bombe! Vulcanice

Bombele vulcanice pe care le întâlnim peste tot în Ţara Haţegului (în Densuş, spre exemplu) sunt, de fapt, fragmente de lavă sau roci rupte din coşul vulcanic în timpul exploziei vulcanului şi aruncate de acesta în aer cu o putere impresionantă. „Bombele” din acest depozit (încastrate în stânci sub forma unor pietre rotunjite, mici de numai câţiva centimetri sau mari aproape cât o minge) provin dintr-o lavă andezitică. Faptul că se întâmplă să prezinte exfolieri concentrice este semn al unei răciri rapide, spun specialiştii Geoparcului. Fragmentele mici de lavă (sub 6 centimetri) poartă numele de lapilli (din latinescul „lapis”, care însemnă piatră), iar cele mai fine alcătuiesc cenuşile vulcanice. „Bombele” mari demonstrează că centrul exploziei vulcanice trebuie să fi fost în apropiere: nu mai mult de 20 de kilometri.

Mlaştina de la Peşteana şi planta carnivoră

Mlaştina de la Peşteana din comuna Densuş este o rezervaţie botanică încadrată la categoria a IV-a, areale protejate. Ea se întinde pe o suprafaţă de 2 hectare, iar specialiştii în geologie ne spun că este o colmatare a unui lac foarte, foarte vechi şi una dintre cele mai sudice mlaştini oligotrofe (săracă în substanţe minerale şi nutritive) din ţară. Un lucru de remarcat este „planta carnivoră” (Drosera rotundifolia), cunoscută şi sub numele de roua cerului, un adevărat relict glaciar. Localnicii numesc mlaştina „Tăul fără fund”. De ce?, vă veţi întreba. Legenda spune că animalele care veneau în zonă să se adape, sfârşeau înghiţite de lacul fără fund. Chiar şi în ziua de astăzi ţăranii din Peşteana încă ne mai spun că mlaştina comunică în adâncime cu Oceanul, care înghite vitele, atrase în tău chiar de Necurat. Nu vă speriaţi, însă, nu veţi găsi aici decât o zonă mlăştinoasă, acoperită de plante carnivore minuscule! Nu este vorba despre uriaşe plante cu tentacule puternice, gata să-i cuprindă chiar şi pe turişti, ci despre plante care secretă o substanţă lipicioasă, prinzând astfel în capcană micile insecte care îndrăznesc să se aşeze. Drumul de doi kilometri, din sat până la Tăul fără fund este, dacă e cald, o adevărată bucurie: poieni cu flori şi fluturi endemici (specifici pentru această zonă) şi frăguţe din care, dacă sunt coapte, putem mânca pe săturate. Ca să intraţi în „Tăul fără fund” veţi avea nevoie de sandale: pe cât posibil călcaţi în aceleaşi locuri cu mare grijă, ca să nu vă afundaţi în mlaştină mai mult de glezne, iar dacă aţi ajuns la mijlocul tăului, nu călcaţi şi nu rupeţi „florile carnivore”, astfel încât ele să poată fi admirate şi de alţi turişti.

Muzeul Satului Haţegan

Muzeul a fost amenajat de unul dintre localnici, nenea Antonică. Din dorinţa de a păstra memoria satului haţegan, nenea Antonică a adunat zeci de obiecte din gospodăriile de demult, obiecte care ne dezvăluie ingeniozitatea ţăranilor în confecţionarea celor necesare traiului de zi cu zi. Putem admira aici pisăul pentru condimente, plasa de păstrat peşte şi colţii de fier pentru gheaţă şi zăpadă, dar şi un stup vechi, împletit din nuiele şi „tencuit” cu lut. Casa care adăposteşte Muzeul Satului Haţegan şi toate aceste minunate obiecte este construită din piatră antică romană!

Biserica Colţ Şi Castelul din Carpaţi

Biserica Colţ

Lăcaşul de cult a fost construit în secolul al XIV-lea, pe locul unde astăzi este comuna “Râul de Mori”. Acum el funcţionează ca schit monahal cu hramul “Duminica tuturor Sfinţilor”. Biserica din Suseni (foto) se află pe DJ 686, la intrarea pe Valea Râuşorului, la trei kilometri de comuna Râu de Mori şi la 22 de kilometri de Haţeg. Râu de Mori este o veche aşezare cnezială, locul de origine al familiei Cândea, cunoscută în Ţara Haţegului şi în întreaga Transilvanie. Pe Pârâul Râuşor, care curge pe lângă biserica Colţ, erau amplasate mai multe mori de apă. Biserica a fost construită la începutul secolului al XIV-lea, între anii 1310-1315, şi se remarcă prin amplasarea unui turn peste altar, dar şi prin pictura interioară. Călugării care s-au aşezat aici în a doua jumatate a secolului al XV-lea au întemeiat o comunitate monahală cunoscută sub numele de “Râul de Mori”, iar o vale din apropiere chiar poartă acest nume: „Valea Călugărilor”. Monahii de aici respectau rânduiala de viaţă duhovnicească de la Prislop. În prima jumătate a secolului al XVII-lea, după alungarea călugărilor vremii de către calvini, mănăstirea a ajuns o ruină, iar în perioada comunistă lăcaşul de cult a fost transformat în grajd de animale. Abia după 1989 Episcopia Aradului a decis să reia regimul de viaţă monahală la Cetatea Colţ. Astfel, în 1995 aici au reînceput să vieţuiască primii călugări, sub conducerea monahului Calinic. Noua obşte a înălţat zidurile bisericii, din care în picioare rămăsese doar turnul, apoi lăcaşul de cult a fost acoperit şi s-a refăcut şarpanta, biserica a fost tencuită în interior şi a fost înzestrată cu obiectele de cult necesare. Vizavi de biserică, pe culmea unui deal, se află cetatea cnezială Colţ, o veche fortăreaţă din piatră, cunoscută mai ales datorită faptului că este descrisă în amănunt de Jules Verne în binecunoscutul său roman „Castelul din Carpaţi”.

Reguli de bună purtare

Dacă veţi vizita Ţara Haţegului şi Geoparcul Dinozaurilor, ar fi bine să ştiţi că sunt câteva reguli de bună cuviinţă care trebuie respectate:

• Interesaţi-vă din timp unde sunt permise camparea, picnicul şi pescuitul
• Purtaţi bocanci înalţi, pentru susţinerea gleznei, şosete şi pantaloni lungi pentru a vă proteja de înţepăturile insectelor (chiar şi periculoasele căpuşe) şi zgârieturile plantelor ţepoase, o pălărie pentru a vă proteja împotriva insolaţiei şi puneţi în rucsac apă potabilă
• Nu lăsaţi în urmă gunoaie, nu rupeţi flori şi nu luaţi acasă bucăţi din ruine sau fosile. Dacă fiecare vizitator ar face acest lucru în scurt timp în Ţara Haţegului nu ar mai rămâne mare lucru de vizitat
• Nu faceţi zgomot în locurile unde puteţi deranja turiştii sau animalele sălbatice
• Dacă aveţi un câine şi vreţi să-l luaţi în vacanţă, aduceţi lesa şi nu îl lăsaţi liber pe terenurile cultivate sau în zonele unde sunt animale sălbatice
• Respectaţi indicaţiile de pe marcaje şi panouri pentru a vă feri de pericole
• Ca să ştiţi cu exactitate care vă sunt drepturile şi obligaţiile ca turist în zonă, consultaţi Codul de acces şi conduită al Geoparcului, care poate fi găsit pe site-ul instituţiei: www.hateggeoparc.ro.