În trecere, prin sufletul Devei

V-aţi gândit vreodată cât de minunat este să fii jurnalist? Să cutreieri peste tot, să deschizi uşile şi, mai ales, să cunoşti zilnic oameni? Ei bine, da, aşa este, iar eu am avut un sfârşit de săptămână memorabil. Nu trebuie să amintesc decât trei dintre oamenii pe care i-am revăzut ori i-am cunoscut: Daniel Buzdugan, Tudor Gheorghe şi Justin Ionescu, alpinistul care vrea să devină primul român care urcă fără oxigen suplimentar pe Everest.

Justin Ionescu s-a bucurat să o cunoască, la Deva, pe Alexandra Marcu

Justin Ionescu a devenit cunoscut după cutremurul din Nepal, eveniment care l-a surprins în expediţie către Everest. La 38 de ani, Justin Ionescu a plecat să-şi împlinească visul pe 27 martie şi plănuia să atingă Vârful Everest fără oxigen suplimentar. Visul s-a zdruncinat odată cu cutremurul din 25 aprilie, dar ţara a răsuflat uşurată când s-a anunţat că cei patru alpinişti români – Justin Ionescu, Zsolt Török, Alex Găvan şi Teo Vlad – au scăpat cu viaţă. La întoarcere, Justin a declarat presei că trei lucruri au contribuit decisiv la salvarea sa: şansa, compania de asigurări şi un ritual budhist numit puja. Şi-a amintit că cel mai greu a fost când a revenit în tabăra de bază şi a văzut efectele cutremurului: alpinişti răniţi sau care şi-au pierdut viaţa din cauza suflului unei avalanşe de gheaţă, un “suflu” care a făcut 18 victime, undeva la 5.300 de metri altitudine. Ar fi trebuit să fie “cel mai sigur loc de pe munte”, însă realitatea a dovedit că nu există loc sigur pe munte. Pe Justin, evenimentul l-a prins, în cort, într-un punct mult deasupra taberei de bază, pe la 6.400 metri. Viaţa sa este în siguranţă, dar şi-a pierdut majoritatea echipamentului şi, mai grav, a simţit că a irosit cumva banii de expediţie. Şi nu au fost puţini, pentru că o “tură”, în Nepal, către Everest, sare de 50.000 de dolari, din care 11.000 sunt doar pentru taxa de urcat pe munte. Şi, cu toate că muntele i-a înghiţit atât de mult, se bucură de viaţă şi crede că presa defavorizează Nepalul: “De fapt, nu este atât de rău. Nepalul e o ţară care trăieşte din turism şi toţi oamenii de acolo se tem că nu vor mai veni vizitatori dacă li se arată o ţară prăbuşită. Lipsa de turişti va afecta economia acestei ţări mai grav decât cutremurul prin care am trecut”.

Un alpinist, pe două roţi

Şi cu toate acestea, Justin vrea să se întoarcă şi să ducă până la capăt proiectul “Everest pentru România”, să-şi vadă împlinit visul de a urca vârful fără oxigen suplimentar şi de a fi primul român care aduce ţării o asemenea reuşită: “Eu cred că de fapt nici nu am avut o şansă reală de a încerca să urc fără oxigen. Acum, mă pregătesc să duc la capăt ce am încercat să fac şi anul acesta, adică „Everest pentru România fără oxigen”. Ca să explic pe înţelesul tuturor ce înseamnă asta – din cei care au urcat pe Everest până în acest moment, doar 3% au reuşit fără oxigen. Şi asta cred că este suficient. Mă pregătesc pentru că la anul, în primăvară, vreau să mă întorc în Himalaya şi să încerc ceea ce nu am reuşit anul ăsta. Poate la anul…”, trage nădejde alpinistul care, în 21 mai, nota pe pagina sa de Facebook: „În Himalaya, dacă nu ar fi fost tragedia din 25 aprilie, în această dată putea fi ziua de vârf pe Everest. Azi, în schimb, petrec o zi normală în care vârful este bucuria de a trăi cotidianul”. Poate vă surprinde să aflaţi că, de fapt, Justin Ionescu trăieşte aceste “mărunte bucurii ale vieţii” la noi în judeţ. Ba, chiar a ajuns în Deva, vineri, pentru a se întâlni cu un fost coleg, o „revedere ca între geologi, după 15 ani de la terminarea facultăţii”. A venit pe bicicletă! “Am o legătură cu judeţul Hunedoara, care este foarte strânsă. Vin destul de des aici, aproape de Sarmizegetusa Regia, în satul Sibişel, comuna Beriu. Am venit până la Deva cu bicicleta – poate e greu de crezut aşa ceva. Am venit să-mi văd un fost coleg de facultate. Vin în judeţ destul de des, familia mea e aici şi ei rămân toată vara. E extraordinar să te rupi un pic din a fi bucureştean şi să poţi deveni hunedorean”, mărturiseşte Justin, pe care l-am întâlnit în Piaţa Unirii şi ne-am pus pe povestit: „Îmi plac mai multe lucruri la voi în judeţ – în primul rând, lipsa traficului. Eu merg destul de des cu bicicleta, îmi place apropierea munţilor, dar şi variantele pe care le ai de „a fi pe munte”. Însă, cu siguranţă, cel mai mult îmi plac oamenii. O văd pe Alexandra Marcu! Bună! Încântat de cunoştinţă!”

Antrenament, la coasă

Alexandra Marcu, alpinista care s-a ales cu porecla „cea mai înaltă fetiţă din lume” mărturiseşte şi ea: „Chiar e o onoare!”. Justin se entuziasmează la rândul lui: „Şi pentru mine este o plăcere să te cunosc şi e extraordinar să vezi pe cineva care are aşa mare palmares şi reuşite! E plăcut să vii în Deva şi să te întâlneşti cu asemenea persoane!” Dau mâna şi se felicită: „La fel simt şi eu pentru dumneavoastră, bine că reuşim şi noi să ne vedem, că, în rest, suntem tot plecaţi prin expediţii amândoi din câte văd”. Vorbesc, cum altfel, despre munţi: „Toţi munţii judeţului vostru sunt frumoşi, dar eu merg destul de des în Parâng, mai ales în ultima perioadă, când mi-am făcut o obişnuinţă din a vizita Hunedoara. În zonă, merg destul de des la escaladă”. Au pus lumea muntelui la cale şi chiar vor să facă o tură împreună – Justin cu toată familia Marcu: „Super tipu’! e un om foarte deschis, se descurcă şi el greu ca şi noi cu finanţările expediţiilor. I-am spus că noi primim bani din proiecte finanţate de instituţii publice şi sponsorizări private. A părut un pic obosit, ca şi când nu şi-ar fi revenit de tot după expediţie, dar când îmi amintesc cum am fost şi eu cu mama şi tata după ultima ascensiune, îl înţeleg perfect. Mai ales că el a văzut acolo şi lucruri care nu îţi pică bine ca alpinist”, spune Alexandra. Şi tot pe două roţi, în judeţ, Justin îşi făcea, în 17 mai, „pregătirea expediţiei «Everest pentru România 2016», cu “un antrenament de bicicletă pe şosea, pe valea către Sarmizegetusa”. La o zi după întâlnirea de la Deva, cu Alexandra, Justin Ionescu îşi găsea altă formă de pregătire: “Sâmbăta am descoperit cositul, un antrenament alternativ excelent pentru pregătirea de a urca munţi înalţi, atât fizic, cât mai ales psihic”.

Răsfăţaţii publicului devean

Maestrul Tudor Gheorghe a mărturisit că a primit fel de fel de premii, care mai de care, dar ca cel de la Deva, niciunul

La câteva zeci de metri depărtare, pe scena din Piaţa Unirii, Daniel Buzdugan era aceeaşi prezenţă surprinzătoare, un om care ştie cum se întreţine voia bună. Daniel Buzdugan a dat o lecţie tuturor tinerilor de la Balul Absolvenţilor când l-a trimis pe unul dintre ei să-i sărute mamei sale mâna: “Vreau să văd când faci chestia asta! Şi spune-i la ureche: “Mamă, te iubesc! Îţi mulţumesc pentru toţi ani ăştia şi iartă-mă dacă ţi-am greşit!” Îndemnul vedetei Zu şi gestul tânărului care a sfârşit cuprins de braţele mamei a smuls publicului din Piaţa Unirii ropote de aplauze: “Oamenii mă iubesc pentru că şi eu îi iubesc pe ei. În această zonă, am venit de foarte multe ori, iar judeţul Hunedoara şi Deva sunt locuri speciale. Ultima dată, la Deva, am fost după Anul Nou, când am urcat la Prislop, la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Am fost o singură dată, dar vreau să mă întorc”.

Daniel Buzdugan, una dintre puţinele vedete media care “se alimentează” din dragostea lor pentru oameni

Daniel Buzdugan prezintă diverse evenimente în Deva de mai bine de 10 ani şi, chiar dacă a trecut atât timp, a rămas acelaşi om care ştie să facă show de bun simţ. Nu îmbătrâneşte. În opinia sa, reţeta e simplă: „Păi, nu beau, nu fumez, nu pierd nopţi şi cred că, de fapt, contează cum eşti tu în sufletul tău. Dacă eşti bine cu tine, dacă te înţelegi cu ceilalţi, nu ai unde să pierzi. Cred că ăsta este secretul unei vieţi echilibrate. Să ai pace în tine şi un pic de nebunie. Aia de la Zu, de dimineaţa!”. Sâmbătă dimineaţa, în timp ce Justin Ionescu cosea în grădina din Sibişel, răsfăţatul Devei a fost: “cel mai simplu truditor pe pământul culturii”. Asta le-a spus maestrul Tudor Gheorghe sutelor de oameni veniţi să-i arate că românii îl preţuiesc, să-i strângă mâna şi să-i adreseze un gând bun. Maestrul le-a spus organizatorilor campaniei „Premianţii fără premii” că a luat toate premiile posibile, dar îi lipsea acest dar venit direct din partea oamenilor: “Am luat premiul Academiei Române, am luat cea mai mare distincţie pe care o poate acorda Preşedintele României, «Steaua României în grad de cavaler»”. În Piaţa Victoriei din Deva s-au strâns sute de oameni. În ciuda vremii, nu a plecat nimeni, ba, mai mult, şi ploaia s-a oprit ca să-l asculte de maestru. Tudor Gheorghe spune că întotdeauna a apreciat poezia adevărată şi cântul tradiţional românesc. „Nu vă pierdeţi credinţa în acest neam”, i-a îndemnat Tudor Gheorghe pe oamenii care au venit să-l asculte: „Dacă n-aş crede în viitor, m-aş sinucide, eu aşa sunt construit în interior: să las deoparte cu multă lejeritate tot ce-i în spate. Niciodată nu am privit înapoi – poate asta este una dintre cele mai mari greşeli ale noastre: prea ne uităm înapoi şi prea nu vedem înainte! Cu cât abandonăm mai repede trecutul, indiferent care a fost el – frumos, bun, urât – şi privim înainte… Pentru că ceea ce am construit în spatele nostru, există! Nu trebuie să tot întorci capul! Trecutul există! Ne urmăreşte şi, ca atare, orice întoarcere înapoi – fie fizică sau mentală – nu e de bun augur. De aia am zis: totdeauna voi privi înainte!”.