Se schimbă lucrurile în privinţa ocrotirii naturii în România – spun asta cei care de zeci de ani activează în acest domeniu, extrem de sensibil. Societatea civilă este gata să se ridice în apărarea mediului, dar specialiştii spun că este nevoie nu doar de bune intenţii, ci şi de cunoştinţe temeinice. Aşa că un ONG are deja pregătite cursuri pentru românii care vor să apere natura.
Peste 1000 de români au învăţat de la rangeri cu experienţă reguli de bază pentru protejarea celui mai important capital pe care îl are România: natura
Erika Stanciu a fost cel dintâi director al Parcului Naţional Retezat: “Eu am pornit pe acest drum într-o vreme când niciun parc naţional din România nu avea administrator şi, faţă de 1999, cred că lucrurile s-au schimbat – suntem o miniarmată care lucrăm în sau pentru arii protejate. S-au întâmplat foarte multe lucruri bune de care puţini ştiu. Există oameni care au oprit tăieri ilegale, lucrări nelalocul lor, care au reuşit să protejeze păduri şi specii în mod eficient. Eu una încep să simt că se schimbă lucrurile şi în atitudinea celor din jur. Nu cred că acum câţiva ani lumea ar fi ieşit în stradă să apere pădurea sau Roşia Montană. Uite că se schimbă lucrurile”, spune Erika Stanciu, director al Fundaţiei pentru Arii Protejate ProPark, care tocmai sărbătoreşte în perioada 1-5 iunie “Săptămâna ariilor protejate”. Trainerii ProPark au încheiat primul modul pentru cursul autorizat de specializare cu tema: „Ranger pentru Arii Protejate”. Specialişti recunoscuţi în domeniu precum Erika Stanciu, Alexandru Bulacu, Ovidiu Bodean, Alina Alexa, Georgiana Andrei, Alin Ivaşcu şi Mihai Togor i-au instruit pe rangerii din mai multe parcuri naţionale. La finalul cursului, participanţii vor primi certificat de absolvire acreditat de Autoritatea Naţională pentru Calificări pentru ocupaţia “ranger”. Şi asta în condiţiile în care Florin Hălăştăuan, reprezentantul Europei în Federaţia Internaţională a Rangerilor, spune că, în România, rangerii lucrează după un sistem mult depăşit. Asociaţia Rangerilor din România a sărbătorit în aprilie 20 de ani de existenţă, în Parcul Naţional Retezat, locul unde au lucrat de altfel primii rangeri din ţară. “Sistemul în care lucrează rangerul român este unul încă la început, pe când dincolo s-au dezvoltat într-o sută de ani. Sper că cei care ne conduc vor lua modelul şi-l vor aplica, nu cu toate greşelile făcute de ei, pot lua un model deja funcţional şi-l pot aplica, să nu ne mai lase să bâjbâim încă vreo 20 de ani până găsim o formulă care să meargă”, spune Florin Hălăştăuan, care a fost şi primul ranger din România, specialist care acum lucrează la un parc naţional din Norvegia.
Rangerul român, încă pionier
Reprezentantul Europei în Federaţia Internaţională a Rangerilor spune că, în România, sistemul în care funcţionează rangerii este deficitar şi mult învechit faţă de cel din parcurile naţionale cu tradiţie din lume, ori faţă de sistemul american care are un veac de existenţă: “La o primă vedere nu e nicio deosebire, dar, dacă ne echipaţi şi ne puneţi să profesăm, o să vedeţi diferenţa. E una de exact 100 de ani, o diferenţă între veacul de experienţă din Statele Unite şi pionieratul nostru. Dincolo, rangerul are puterea care i-o dă legea, are nişte atribuţii precise. Şi la noi sunt prevederi legale, dar vagi şi evazive. Acolo, e stabilit chiar şi ce trebuie să facă un om până să ajungă ranger – la ei nu poţi da un examen azi, ci ai nevoie de cel puţin 10 ani de pionierat, de part time, apoi, poate, vei prinde un post de ranger. În România, e improvizaţie, facem încă lucruri după ureche, se transferă oameni de la diverse departamente de la Direcţii Silvice în cadrul administraţiilor zonelor protejate. Rangerul se pregăteşte, după ce l-ai angajat, lucru greu de acceptat dincolo, în ţările unde este o meserie respectată”. Florin Hălăştăuan spune că, în România, sunt aproximativ 300 de rangeri angajaţi ai parcurilor naturale şi naţionale, dar şi de către custozi ai zonelor protejate. La aniversarea a două decenii de existenţă a Asociaţiei Rangerilor din România, peste 20 dintre participanţii la întâlnire au urmat un curs de instruire, iar cursanţii au provenit de la 18 arii protejate din România. Asemenea cursuri sunt organizate şi de către ProPark, iar membrii fundaţiei cred că agenţii de teren pot astfel dobândi cunoştinţe şi competenţe utile, dar îşi şi pot îmbunătăţi atitudinea faţă de munca lor. În România, ocupaţia de ranger există abia din 2008.
Cursuri în folosul naturii
Fundaţia ProPark este un ONG “pornit” de Erika Stanciu în anul 2008, împreună cu cei de la WWF, organizaţie unde a lucrat anterior, şi cu sprijinul “Fauna & Flora International”: “În perioada în care am lucrat la Parcul Naţional Retezat am simţit cât de greu este să lucrezi într-un asemenea loc, o arie protejată, şi mi-am dat seama cât de mult ne-a luat nouă, echipei de atunci, una deosebită, să învăţăm ce înseamnă, de fapt, un parc naţional şi să lucrezi cu oamenii din jurul lui. Şi atunci am zis că trebuie făcut ceva. În ţara asta avem, în acest moment, aproape un sfert din suprafaţa ţării acoperită de arii protejate şi nimeni nu învaţă undeva, cum anume se gestionează o arie protejată, cum anume ţinem cont de natură, dar să avem în vedere şi nevoile oamenilor, ale comunităţilor locale, ale proprietarilor de terenuri, ale celor care exploatează resurse, pentru că toţi avem nevoie de aceste resurse naturale”. ProPark are deja o reuşită de răsunet în Europa spune Georgiana Andrei, coordonator de programe la fundaţie: “Poate că cea mai mare realizare a noastră este faptul că am reuşit să înregistrăm o ocupaţie pentru acest domeniu, cea de «specialist arii protejate». Noi, în toţi aceşti ani, am încercat să dezvoltăm capacitatea profesională şi să-i ajutăm pe oameni să înveţe”. Această ocupaţie înregistrată acum în România este unică în Europa: “Noi am fost motorul care a accelerat lucrurile şi în alte ţări, iar partenerii noştri vor să preia acest lucru”, spune tânăra. Erika Stanciu crede că, şi în privinţa mediului, românii se cred mai pricepuţi decât sunt în realitate: “De multe ori se înţelege greşit termenul de protejare a naturii – nu înseamnă că punem garduri peste tot, ci exploatăm raţional, cu grijă resursele naturale, în aşa fel încât să avem şi noi, dar să rămână şi generaţiilor viitoare. Protecţia naturii înseamnă că ocrotim ceea ce este foarte rar, ceea ce am reuşit să distrugem în mare măsură, dar, în rest, ar trebui să învăţăm cu toţii – şi nu doar administraţiile ariilor – cum anume să ne purtăm şi să folosim resursele astfel încât să şi rămânem cu ceva”.
Educaţie de mediu
Fundaţia ProPark are doar în acest an zece proiecte în derulare şi altele în pregătire. În 2015 a debutat şi proiectul “E natural să fii voluntar”, care îşi propune să aducă oamenii în ariile protejate şi să îi implice în diverse activităţi care se desfăşoare într-o asemenea zonă. “De fapt, aducem românii aproape de tot ceea ce înseamnă natură. Am început deja să lucrăm şi cu cei din arii protejate, cei care au foarte puţine posibilităţi de a învăţa, dar noi am început să organizăm cursuri şi pentru cei care exploatează resurse naturale, precum silvicultorii. Chiar şi pentru vânători pregătim cursuri sau pentru cei care lucrează în domeniul apelor. Sper să ajungem să lucrăm şi cu cei din mass media pentru a ajunge la un limbaj comun al unui mesaj. Presa e o voce puternică în acest domeniu şi ar putea să devină o portavoce pe partea de educare a publicului vizavi de ce înseamnă protejarea naturii. În curând, de exemplu, vom avea un curs pentru judecători, pentru că de foarte multe ori când ajungem în instanţă, noi cei cu protecţia naturii, se cam dă câştig de cauză altora, pentru că lumea nu înţelege cât este de important să ne ocrotim ceea ce avem ca frumuseţe în jurul nostru”, explică Erika Stanciu. Până în 2011, Fundaţia ProPark s-a bazat mai mult pe munca voluntarilor, dar, din toamna lui 2011, a început să se formeze echipa, una care acum numără 11 membri, iar bilanţul este excelent: peste 1.000 de cursanţi, 40 de formatori cu experienţă practică şi foarte mulţi copii în tabere de junior ranger: “Nu facem teorie. Cursurile noastre sunt cât se poate de practice, vrem ca oamenii să plece de la noi ştiind să facă ceva, nu doar să acumuleze cunoştinţe. Am elaborat ghiduri pentru cei care nu sunt în domeniul protecţiei naturii. Avem până şi o bibliotecă pentru învăţători şi profesori on line, cu foarte multe materiale educative elaborate de-a lungul anilor pentru ocrotirea mediului. Nu este uşor să aducem oamenii la aceste cursuri, nu pentru că cei care lucrează în domeniu nu ar dori să înveţe cum să se poarte cu natura. Pur şi simplu, nu sunt resurse – în România nu se alocă bani destui pentru acest domeniu unde este esenţial să ştii lucrurile de bază, reguli despre bunele maniere în natură. Noi plecăm de la credinţa că, având oameni profesionişti, putem avea şi arii protejate bine gestionate şi o natură bine păstrată. Cred din tot sufletul că putem contribui la crearea unei mase de oameni care să aducă schimbarea în gândire şi atitudine faţă de natură şi în gestionarea rezervaţiilor ori a siturilor Natura 2000”, crede Erika. În urma cursurilor, se primesc certificate de absolvire recunoscute de ministerele Mediului, al Educaţiei şi al Muncii, iar cursurile se ţin în toată ţara: “Mergem acasă la cei care doresc să înveţe sau în locurile unde avem de arătat lucruri bune. Le recomand tuturor care au ceva în spatele casei sau lângă sat şi pare că mai are viaţă natura, să încerce să o protejeze”.
E vremea!