ROVINA, precedentul care deschide drumul spre aurul de la Certej

Articolul a fost vizualizat de 1,300 ori

După cum se ştie deja, Carpathian Gold a obţinut din partea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) licenţa de exploatare a aurului de la Rovina, la 20 de kilometri de Roşia Montană, pe o perioadă de 20 de ani. Exploatarea se va face prin intermediul subsidiarei Samax România. 

Acordarea licenţei reprezintă primul şi cel mai important pas în procesul de licenţiere. Potrivit legislaţiei din România, licenţa va intra în vigoare după evaluarea finală de către mai multe departamente guvernamentale şi după publicarea în Monitorul Oficial.

Precedentul

CertejCe este demn de reţinut din această licenţiere este că pentru prima oară autorităţile române acordă o licenţă pentru exploatarea metalelor fără implicarea unei companii de stat. Precedentul astfel creat duce la următoarea concluzie logică: este doar o chestiune de timp până când o licenţă similară va permite exploatarea aurului şi la Certejul de Sus, unde compania canadiană Eldorado Gold deţine concesiunea minieră. Eldorado Gold Corporation a anunţat la rândul ei, recent, finalizarea cu rezultate pozitive a studiului de fezabilitate realizat de subsidiara Deva Gold, care deţine 80,5% din proiectul Certej aflat în Munţii Apuseni. Potrivit studiului, Eldorado Gold estimează că va extrage aur şi argint în valoare de peste 3,1 miliarde de dolari, pe durata de 17 ani a proiectului de la Certej.

Cine exploatează aurul la Rovina?

Carpathian Gold este o companie de explorare şi producţie ale cărei principale activităţi sunt producţia de aur de la exploatarea Riacho dos Machados Gold din Brazilia, la care este singurul proprietar. În plus, compania se concentrează pe planurile de explorare şi dezvoltare de la proiectul Rovina Valley Au-Cu din România, unde este singurul proprietar.

În 2013, subsidiara din România a Carpathian Gold, Samax Romania, înregistrată la Baia Mare, a obţinut venituri de 9,2 milioane de lei şi un profit de 3,5 milioane de lei, având un număr de 43 de angajaţi, potrivit celor mai recente date disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor. Zăcământul de la Rovina conţine cantităţi importante de aur şi cupru, respectiv 120 de tone de aur şi 100.000 de tone de cupru, potrivit unor surse neoficiale.

Să mai observăm că perimetrul minier Rovina este situat în Munţii Apuseni, la circa 20 de kilometri de Roşia Montană şi se învecinează cu concesiunea minieră de la Certej, precum şi cu depozitul de cupru de la Roşia Poieni, cel mai mare din România, administrat de Cuprumin.

Tags: , ,

About Adrian Sălăgean