Cinci copii omorâţi, al şaselea salvat de la suicid de însăşi existenţa unei rude, o singură aşa-zisă mamă. Acestea sunt elementele unei poveşti de-a dreptul îngrozitoare, care pune, din nou, sub semnul întrebării capacitatea autorităţilor statului de a interveni eficient când e vorba despre copii aflaţi în pericol.Primii doi copii au fost omorâţi de un alcoolic, cu 12 ani în urmă. Ceilalţi trei au murit în noaptea de duminică spre luni, din imprudenţa mamei lor care, din ce spun vecinii, era mai preocupată de băutură decât de soarta micuţilor pe care i-a adus pe lume. Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului a făcut recent o anchetă socială în acest caz. Ineficientă, după cum se dovedeşte acum, când e prea târziu.
Tragedia din blocul de la Uricani ar trebui să contribuie la schimbarea legislaţiei referitoare la protecţia minorilor
în România
Iunie 2003. Alina Roba (acum Alina Ardelean) îşi trimite fiica cea mare, pe Sabina, să doarmă peste noapte la bunici. Gheorghe Condurache, concubinul Alinei şi tatăl celor trei copii (Sabina, Maria Andreea, de doi ani, şi Alin, de patru luni) se-mbată. Ca-n fiecare seară când are ceva bani pe mână. Maria Andreea plânge. Nu mâncase nimic toată ziua. Gheorghe Condurache (de 40 de ani, de loc dintr-o comună suceveană) îşi pune mâinile în jurul gâtului firav al fetei şi strânge până când nu mai aude plânsetele fetei. Un îngeraş fără nicio vină este răpus de un monstru. Alina Roba vine acasă. Fusese plecată în vizită la moaşa ei, împreună cu cel mic. Gheorghe Condurache îi spune să o ducă s-o îngroape pe Maria Andreea în pădurea din apropiere. Câtă vreme Alina fusese plecată, criminalul avusese timp să şi sape groapa pentru Maria Andreea. Mama fetei a tăcut şi s-a conformat. Le-a spus vecinilor că Maria Andreea e internată în spital la psihiatrie. Într-adevăr, fetiţa avea grave probleme de comportament din cauza bătăilor pe care le suporta de o bună bucată de timp. Dar nu era în vreun spital, ci undeva, îngropată între copaci.
2 septembrie 2003. Gheorghe Condurache e beat iarăşi. Micuţul Alin, ajuns la şapte luni, plânge şi el. Şi de foame, dar şi pentru că încep să-i apară primii dinţişori. Medicii spun că un adult ar muri, pur şi simplu, de durere dacă ar fi nevoit să suporte consecinţele creşterii unui dinte, dar Gheorghe Condurache de unde să ştie asta? Se enervează şi-l loveşte pe copil cu sticla de lapte în cap. Îl loveşte atât de tare încât micuţului începe să-i curgă sânge pe nas, după cum se arată într-un articol din presa vremii. Nici tatăl nici mama nu s-au gândit c-ar fi cazul să cheme ambulanţa. Nici a doua zi nu-l duc la doctor. Copilul moare. În jurul gâtului micuţului medicii legişti consemnează vânătăi ce duc la concluzia că ar fi fost şi strangulat, după cum se arată în acelaşi articol din presă, de la acea vreme. De data asta cei doi nu mai apucă să-l îngroape şi să inventeze vreo poveste, pentru că mama Alinei vine în vizită şi-l găseşte mort. În seara aceleiaşi zile femeia merge la poliţie, unde reclamă decesul copilului şi le spune poliţiştilor şi că Maria Andreea a dispărut în condiţii suspecte. Poliţia începe o anchetă. Gheorghe Condurache spune că el i-a omorât pe cei doi copii, intră la puşcărie şi moare după câţiva ani.
La cine să apelezi duminica?
Alina Ruba o mai are doar pe fata cea mare, pe Sabina, dar “îşi reface viaţa”. Se întâlneşte cu un anume Ardelean, cu care, de data asta, se şi căsătoreşte. Cei doi au trei copii: Andra, Nicoleta şi Nicolae Pavel. În 2012, Sabina, ajunsă deja la vârsta de 12 ani, pleacă de acasă, la o mătuşă din Gorj, sătulă de sărăcia în care trăia, de bătăile şi înjurăturile venite atât din partea mamei cât şi din partea tatălui vitreg. În mai 2015 îşi sună moaşa de botez din Uricani şi-i spune “Moaşă dragă, şi aici (la mătuşa din Gorj – n.red.) păţesc ce-am păţit şi-acasă. Dacă nu mă iei la matale în grijă, eu îmi pun capăt zilelor”. Femeia, Maria Glăvan, face ce îi spune inima şi o primeşte pe Sabina la ea în casă.
6 iunie 2015 – Maria Glăvan, cea care i-a moşit pe primii cinci copii ai Alinei (devenită Ardelean) şi l-a năşit pe Nicolae Pavel ştie deja cam cum are Alina “grijă” de cei mici. Îşi trimite fiica, însoţită de Sabina, la apartamentul Alinei. Nu înainte să le pună în mână şi un sufertaş cu mâncare pentru Andra, acum de 10 ani, Nicoleta, de şase ani şi Nicolae, de un an şi jumătate. Cele două adolescente îi găsesc pe cei mici plângând din toţi rărunchii. În casă, o mizerie de nedescris, iar cel mic, neschimbat de zile bune. Aşa-zisa mamă, Alina, lipsea. Cele două adolescente fac ce pot să-i liniştească şi pleacă.
Duminica dimineaţa Sabina are parte de o primă bucurie adevărată din viaţa ei: primeşte în dar o bicicletă. Jurnalista Anamaria Sanda şi o prietenă fac chetă şi-i cumpără bicicleta bietei fete. În aceeaşi zi, Maria Glăvan îi spune jurnalistei “cred c-ar trebui să sunăm iară la Protecţia Copilului, să vină să vadă cum trăiesc ăia mici. E vai de ei, nu se poate să-i lăsăm aşa. Azi e duminică, nu lucrează nimeni la stat. Sunăm mâine. Trebuie să facem ceva “. N-au mai apucat să facă nimic.
Grozăvie cu repetiţie
Duminica seara, Alina Ardelean îşi încuie copiii în casă şi pleacă. Nu se ştie, deocamdată, unde şi de ce. Se ştie însă că era beată, după cum spun poliţiştii din Uricani. La 01.30 vecinii îşi dau seama că apartamentul în care se aflau cei trei copii e cuprins de un incendiu. A doua zi unii vecini spun că Alina Ardelean şi-a lăsat micuţii la lumina unei lumânări, locuinţa fiind deconectată de la reţeaua electrică. Unii vecini le spun pompierilor şi poliţiştilor că cei mici ar fi strigat după mama lor, spunându-i că apartamentul a luat foc, aceasta s-ar fi întors, dar n-a mai putut să intre în casă. Alţii zic că Alina Ardelean, pur şi simplu, a plecat fără să-i pese de nimeni şi de nimic. Că era moartă de beată şi că habar nu avea ce se întâmplă cu micuţii ei. Dar ce a urmat face ca bârfele să nu conteze nici cât negrul de sub unghie. Focul din apartamentul în care au fost încuiaţi cei trei copii se propagă repede. Un vecin anunţă pompierii. Alţi doi încearcă fără succes să intre în locuinţa invadată de flăcări. Nicoleta (6 ani) şi Nicolae – Pavel (un an şi şapte luni) mor carbonizaţi. Andra e scoasă pe braţe de un paramedic, dar moare şi ea, în drum spre spital. Incendiul se propagă la tot acoperişul blocului. 32 de persoane din bloc sunt evacuate. Cum a fost posibil un incendiu aşa de puternic de la simplă o lumânare lăsată aprinsă? Şi la această întrebare vor trebui să răspundă procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, cei care, datorită complexităţii cazului, au preluat dosarul.
Mărturia moaşei
Maria Glăvan i-a moşit pe primii cinci copii ai Alinei Ardelean şi l-a năşit pe mezin. Ea este cea care, luni dimineaţa, ar fi urmat să sune la Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi să reclame situaţia în care se aflau Sabina, Andra, Nicoleta şi Nicolae – Pavel. N-a mai apucat. La nicio zi după tragedie, femeia era revoltată, dar încerca să-şi păstreze, totuşi, cumpătul. Maria Glăvan a fost cea care, prin mărturia ei, a făcut cât de cât lumină în cazul de la Uricani: „A fost căsătorită mai întâi cu Gheorghe Condurache. Au avut-o pe Sabina. Apoi au mai avut o fată, Andreea. Avea doi ani şi-un pic când a murit. Tot ziceau că-i cu handicap. Din ce-mi aduc aminte Condurache a strangulat-o şi i-a săpat o groapă. La câteva luni dup-aia, mama Alinei a venit să vadă ce mai fac copiii şi l-a găsit pe cel mic, Alin, mort. Era negru peste tot, de la cum fusese bătut, bănuiesc. Avea un an şi jumătate. Abia atunci s-a sesizat poliţia şi s-a aflat şi de primul copil omorât. Se întâmpla cu 10 ani în urmă şi mai bine. Îmi amintesc că, la un moment dat, Alina Ardelean mi-a spus că bărba-su a pus-o să o ducă pe fată, pe Andreea, la groapă. Cât el săpa groapa, era cu cel mic la mine, în vizită. Gheorghe Condurache a luat vina asupra lui şi-a intrat la puşcărie, unde a şi murit. Apoi Alina s-a luat cu Ardelean ăsta. Au făcut trei copii (cei trei morţi în noaptea de duminică spre luni – n.red.). Sabina, fata din prima căsnicie, a fugit de-acasă, din cauza bătăilor, la o mătuşă din Gorj. Şi-acolo a avut aceeaşi soartă. Cu o lună în urmă m-a sunat şi mi-a spus «Moaşa mea, dacă nu mă iei la tine eu mă omor». Ce să fac? Am luat-o-n grijă, deşi mai are şi alte mătuşi în Uricani. Anul trecut vecinii au anunţat la Protecţia Copilului că micuţii ăia sunt vai de ei. Au venit, au controlat şi-au plecat. Ce ştiu eu?! Alina le-a arătat că e proprietara apartamentului, că au venit minim garantat de la Primărie şi-au lăsat-o-n pace. Sâmbătă seara am trimis-o pe fata mea, împreună cu Sabina, să vadă ce fac ăia mici. Le-am trimis şi ceva de mâncare. Fetele mi-au spus că în casă era o mizerie de nedescris, ăla mic era neschimbat, murdar, vai de el, toţi erau nemâncaţi şi plângeau de numa- numa’. Duminică am vorbit cu o prietenă spunându-i că trebuie să facem ceva. N-am sunat pentru că ne-am gândit că, oricum, la Protecţia Copilului nu lucrează nimeni duminica”.
S-ar fi putut şi altfel
“O palmă dată-n public copilului tău şi poţi rămâne fără el şi ţi-l ia statul”. Aşa auzim de ani buni că se întâmplă în orice stat occidental. Nu şi în România. Copiii Alinei Ardelean trăiau într-o sărăcie cruntă şi erau abuzaţi fizic şi verbal (Sabina, fiica cea mare, a fugit de acasă pentru că nu mai suporta bătăile şi nici să mai fie trimisă să facă rost de bani din fier vechi, după cum spun vecinii). La noi, instituţiile statului s-au mulţumit să mimeze o anchetă. Cel puţin aşa se poate concluziona după cele întâmplate. Ionela Lazăr este purtător de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara. La rândul său este mamă. În plan personal, subiectiv, se simte din tonul vocii că nu poate accepta ce s-a întâmplat la Uricani. În plan oficial încearcă să apere instituţia. Doar asta este, printre altele, treaba ei. “Noi am fost sesizaţi pe cazul de la Uricani în octombrie anul trecut. Colegele mele s-au deplasat acolo, dar când a fost vorba de luarea unor măsuri de protecţie pentru cei mici, părinţii s-au împotrivit categoric. Colegele mele au luat apoi legătura cu Primăria Uricani şi cu profesorii celor doi copii aflaţi la şcoală. S-a înregistrat apoi o oarecare îmbunătăţire a situaţiei celor mici, pentru că părinţii au fost incluşi în lista beneficiarilor de ajutor social şi alocaţii de susţinere. La 1 aprilie 2015, noi am închis dosarul, iar situaţia a rămas în supervizarea Primăriei Uricani. Colegele mele nu deţineau niciun fel de informaţie despre cei doi copii morţi ai doamnei din Uricani, din urmă cu 10 – 12 ani”, spune Ionela Lazăr. Purtătorul de cuvânt al DGASPC face şi o adăugire, pentru alte cazuri de acest gen (Doamne fereşte!): “24 de ore din 24 la numărul gratuit de telefon 0800.110.203 se pot raporta situaţiile dificile în care se află copiii. Şi noi am avut reclamaţii făcute la acest număr de telefon şi am reuşit să intervenim eficient. Repet: numărul este disponibil 24 de ore din 24”.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.