Langoşii care le domolesc dorul de casă românilor din SUA

Articolul a fost vizualizat de 1,501 ori

Undeva, în îndepărtata Americă, românii plecaţi peste ocean, la peste 6.000 de kilometri, duc dorul României. Ca să se simtă mai aproape de casă, se străduiesc să aducă în Statele Unite părţi mici din sufletul neamului. Mănăstirile ortodoxe îşi primesc creştinii, româneşte, încă de la intrare, cu porţile sculptate în Maramureş. La fiecare mare sărbătoare, se găteşte româneşte şi o hunedoreancă este cea care îi răsfaţă pe americani cu langoşi „ca la mama acasă”.

Felicia Muşat este din localitatea hunedoreană Batiz. Acum 15 ani, a plecat în Statele Unite şi s-a stabilit la Detroit. I-a învăţat pe americani cu savoarea mâncărurilor româneşti. Aşa şi-a dat seama cât de mult le plac americanilor langoşii româneşti.

Langoşii pregătiţi “ca la mama acasă” atrag, la rândul lor, săptămânal, mii de români la mănăstirea ortodoxă din Clinton – Michigan

Langoşii pregătiţi “ca la mama acasă” atrag, la rândul lor, săptămânal, mii de români la mănăstirea ortodoxă din Clinton – Michigan

Ba, mai mult, românii din Statele Unite nu concep sărbătoare fără să poftească acolo bucătărese care ştiu să aducă pe mese gustul mâncărurilor de acasă. Tanti Felicia spune că secretul unui langoş ca acasă stă în ingredientele folosite: “Ca să faci langoşi îţi trebuie, în primul rând, făină, care este acelaşi lucru ca în România –trei de «zero», numai că aici îi spune «fine roses», apoi telemea, caşcaval, sare, ulei şi drojdie. La frământarea brânzei cu caşcavalul se adaugă şi ou, ca să lege umplutura, să nu curgă în langoş. La aluat, când frămânţi, se pune drojdie, se pune sare, iar drojdia se amestecă cu apă călduţă. Unii pun direct din cea uscată, dar aşa nu iese fragedă. După ce se amestecă cu apa, se pune uleiul şi totul se lasă la dospit cam o jumătate de oră. După ce a dospit îndeajuns frământăm langoşele, punem umplutura în ele şi încă o dată le lăsăm aşa la dospit, ca să le putem întinde să-i punem în ulei”, spune Felicia. E hramul Mănăstirii Înălţarea Domnului şi e momentul în care mai multe femei din comunitatea română dau o mână de ajutor, mai ales că se pregătesc sute de langoşi la un asemenea eveniment. Atât caşcavalul, cât şi telemeaua se dau pe răzătoarea mare: ”Noi aici folosim mozzarella” spune un “ajutor”, în timp ce hunedoreanca pregăteşte aluatul: “Folosim acelaşi procedeu ca în România. Secretul unui langoş bun stă în ingrediente şi aici drojdia e puţin mai bună decât cea proaspătă de acasă. De fapt, e cea mai bună drojdie de făcut aluat”, spune femeia, arătând către punga pe care scrie “Active dry yeast”. “Oricât ar fi făina de rea, o face să crească şi e mai pufoasă. Aşa ceva nu am găsit în România, aşa că trimit acasă pungi de-astea”. Drojdia cu apă şi sare se toarnă apoi peste făină.

Reţete de Hunedoara, în America

În operaţiunile sale pentru cei mai buni langoşi, tanti Felicia are un ajutor de nădejde: dispozitivul care poate frământa un aluat de 20 de kilograme şi mai bine

În operaţiunile sale pentru cei mai buni langoşi, tanti Felicia are un ajutor de nădejde: dispozitivul care poate frământa un aluat de 20 de kilograme şi mai bine

Tanti Felicia găteşte româneşte, deşi stă printre străini. Aşa a dus în America gustul bucatelor tradiţionale româneşti, o alternativă excelentă la fast food-ul de acolo. Spre deosebire de România, gospodinele din Statele Unite au un ajutor de nădejde, în bucătărie: “Aici avem ajutor că nu frământăm cu mâna, ci automat”, spune gospodina şi apasă butonul malaxorului. Se toarnă apa încet, după care, la o “plăcintă” de 20 de kg de făină, femeia toarnă aproape un litru de ulei. “Dacă nu punem uleiul, langoşii ies foarte, foarte tari, uleiul le frăgezeşte. E unul dintre secrete, iar aluatul trebuie lăsat la frământat până se vede că se ia uşor de pe pereţii vasului şi nu mai rămân cocoloaşe de făină”, spune gospodina. După ce e frământat, aluatul se acoperă şi lasă la “creştere” cam jumătate de oră. Imediat ce este gata, femeia porţionează aluatul în bucăţi mici, cam cât doi pumni, iar bucăţile se aşează pe o suprafaţă bine unsă – se foloseşte tot ulei. Hunedoreanca presează cu palmele bucăţile ca să le întindă şi să le pregătească pentru umplutură. După ce se lasă un pic la “odihnă”, se aşează telemeaua cu caşcavalul – în porţii generoase – se împătureşte, iar pe margine se “lipeşte” bine să nu curgă bunătate de conţinut. Focul începe să încingă uleiul în nişte vase mare, puse pe plite uriaşe, aşa că hunedoreanca îşi grăbeşte ajutoarele şi le îndeamnă: “Puneţi brânza! Repejor!”. De foc şi de rumenirea langoşelor se ocupă singurul bărbat acceptat, pare-se, printre gospodine. “Le laşi, până iau o culoare, aşa spre auriu”, îl sfătuieşte hunedoreanca. Prima tură e gata, şi bărbatul le scoate grijuliu în tăvi acoperite cu şervete care să absoarbă surplusul de ulei. Între timp, în cealaltă tigaie, situaţia se “încinge” şi tanti Felicia ţopăie mărunt, pe loc, şi-l îndeamnă “Întoarce! Întoarce!”. La final, baia de ulei umple aerul cu miros bun de acasă şi cheamă românii la masă: “Mâncarea din România e cea mai bună! Din lume! Ya!”, zice o tânără cu un puternic accent de State şi arată către mama ei, care e de-a dreptul entuziasmată: “Langoş cu brânză moldovenească!”. Un alt bărbat spune că langoşii îi aduc aminte de… “Scovărzile din România îs aicea! Îi amiaza din România: când veneam de la biserică şi ne aşezam la masă cu supa, friptura şi ţuica-nainte ori o ţâr de vin”. Când prind culoare, langoşii sunt numai buni de servit. Românii chiar stau la coadă să cumpere, cu trei dolari bucata, asemenea bunătăţi care au făcut curtea mănăstirii să se umple de miresme ca acasă: “Noi făceam în România, la ţară. Făceau bunicile, mătuşile… Sunt minunate!”.

Raiul românesc din Statele Unite

“Bine aţi venit acasă” e senzaţia pe care o ai când te apropii de porţile masive pe care scrie mare, în lemn, “Dumnezeu să vă binecuvânteze”. Aşa sunt primiţi toţi cei care trec pragul Mănăstirii Înălţarea Domnului din Statele Unite. Este o mănăstire de călugări din localitatea Clinton, statul Michigan. Deşi ai impresia că eşti în Maramureş, de fapt, tocmai treci pragul unui lăcaş dintr-o localitate americană, loc unde eşti întâmpinat cu porţi monumentale din lemn, sculptate tocmai în Bârsana. Vin aici românii de pe întreg continentul. Ştefana Romanov mărturiseşte că îi este dor de meleagurile natale: „Mi-e dor de ţara mea, dar, totuşi, suntem binecuvântaţi cu acest loc care este de fapt un crâmpei de România, unul din sufletul nostru, adus pe tărâmul american. Este un loc de mare linişte şi bucurie sufletească, unde am venit după o săptămână agitată, este un loc unde ne regăsim pe noi, lucrurile care ne leagă de casă, de cea adevărată din ţara noastră”. Aici, la mănăstire, o mână de oameni se roagă pentru românii plecaţi de ani, departe de casă. Porţile de lemn maramureşene au ajuns în Statele Unite. La sfârşitul anului 2013, pe o parte a lor, scrie: “Binecuvântează, Doamne, intrările noastre!”. Doi călugări şi doi preoţi se descurcă cum pot cu miile de credincioşi ortodocşi de peste ocean. Au recreat aici un colţ din ţara de unde au plecat şi asta simt toti credincioşii. „Vă spun ceea ce ne zic şi nouă oamenii. După ce intră pe poarta maramureşană, vin, se închină la biserică şi spun: «Simţim că suntem în România!». Ceea ce avem noi aici la mănăstire, este o vatră a românilor. Ţinem majoritatea slujbelor în limba română şi aici credincioşii îl găsesc pe Dumnezeu, e un loc de alinare a sufletului şi tocmai acest lucru l-am căutat. Nu am avut alt scop sau alte gânduri străine, de îmbogăţire. Am căutat să facem o casă a lui Dumnezeu unde românii din America să-şi găsească liniştea şi un cuvânt bun, un îndemn de îmbărbătare, o binecuvântare. Vin să participe la slujbe, se mărturiseşte şi împărtăşesc. Îşi încarcă bateriile. Toată lumea care vine aici, spune că aici simte o încărcătură pozitivă. Ăsta e darul lui Dumnezeu”, explică stareţul mănăstirii, PS Irineu Duvlea.

Biserica uneşte românii din America

În curând, credincioşii vor adăuga încă un loc raiului românesc de la Clinton. Aici urmează să fie ridicată o biserică monumentală din lemn, în stil maramureşan, cu o înălţime de 35 de metri. Românii care vin să se roage la mănăstire de-abia aşteaptă sosirea bisericuţei specific româneşti. „Toţi mă întreabă: «Când aduceţi biserica din România?». E greu, pentru că doar transportul are costuri foarte mari”, explică PS Irineu Duvlea. Bisericuţa de lemn, construită în România, va fi adusă piesă cu piesă în America şi va fi primul asemenea lăcaş de cult de pe continentul american. Peste 2.000 de români se adună în zilele de sărbătoare din toate colţurile Americii, creştini din Toronto, New York, chiar şi Florida. Mulţi vin îmbrăcaţi în costum popular. Mănăstirea Înălţarea Domnului are două hramuri, iar primul este Înălţarea Domnului şi este sărbătorit anual la 40 de zile după sărbătoarea Sfintelor Paşti. Al doilea hram al mănăstirii este Acoperământul Maicii Domnului. Români din Canada şi din toate zonele Statelor Unite se roagă aici pentru sănătate şi pace sufletească. Mănăstirea a fost înfiinţată în 23 februarie 2001, iar obştea monahală se află sub jurisdicţia canonică a Episcopiei Ortodoxe Române din America şi sub purtarea de grijă a ÎPS Nathaniel, Arhiepiscop de Detroit şi al Episcopiei Ortodoxe Române din America.

Tags: , ,

About Laura Oană