La firul ierbii: Egal şi cam atât

Ca orice român mare iubitor de fotbal, am aşteptat cu interes evoluţia ”tricolorilor” în partida de la Belfast, contra surprizei acestei grupe, Irlanda de Nord, pe care o învinseserăm la Bucureşti cu un lejer 2-0, în noiembrie, anul trecut. Nu îmi pusesem eu mari speranţe în calitatea jocului pe care îl vor ”presta” elevii lui Anghel Iordănescu, dar speram într-un rezultat pozitiv, care să ne menţină intacte şansele la o calificare pentru turneul final de anul viitor. Ceea ce avea să se şi întâmple.

Îmi aduc aminte că am mai scris cu ceva timp în urmă, că această ”Naţională” a noastră este, după părerea mea personală, cea mai slabă pe care România a avut-o din 1970 încoace. Mă gândesc la venerabilul antrenor Anghel Iordănescu, care în 1994, la turneul final al C.M din SUA, obţinea o performanţă de excepţie pentru fotbalul nostru, ai noştri pierzând dramatic, la lovituri de ”departajare”, în faţa Suediei, în sferturile de finală. Ce antrena atunci ”generalul” şi ce ”material” are acum. Ne încântau atunci şi făceau spectacol Răducioiu, Ilie Dumitrescu, Sabău, Lupescu, Dan Petrescu, Belodedici, în frunte cu Gică Hagi, ca să amintesc doar câteva nume din generaţia de ”aur”, aşa cum a fost ea definită şi a rămas pentru posteritate. Iar acum stăm în tribune sau în faţa televizoarelor, pentru a-i vedea pe Chipciu, Prepeliţă, Pintilii, Torje, Maxim, Chiricheş cum se chinuie să obţină o ”remiză” în faţa unui adversar modest. Distanţă, ca ”de la cer la pământ” între cele două ”generaţii”.
Nu am văzut mai nimic în jocul alor noştri, care au avut o evoluţie ”plată”, chiar anostă, că te şi apuca căscatul de multe ori. De fapt, această ”Naţională” reflectă exact nivelul actual al fotbalului intern, unul extrem de scăzut. Nu am reuşit niciun moment să punem presiune pe un adversar adesea modest în exprimare, mijloacele noastre fiind mult reduse. Am reuşit să facem o fază defensivă destul de bună, iar când apărătorii au fost şi ei depăşiţi, a intervenit salvator portarul Ciprian Tătăruşanu. Nu ştiu cum vom face faţă turneului final de anul viitor, dacă ne vom califica. Cu asemenea fotbalişti nu cred că vom avea vreo şansă. Până la urmă, este bun acest ”0-0”, pentru că e un punct câştigat în lupta pentru ocuparea primelor două locuri, care asigură calificarea directă. După meciurile desfăşurate la sfârşitul săptămânii, a devenit clar că lupta pentru calificarea directă se va da între România, Irlanda de Nord şi Ungaria, ultima obţinând un succes important în deplasarea de la Helsinki, 1-0 cu Finlanda. Dar ce să mai spunem de ai noştri băieţi, când Grecia, participantă la turneul final al ultimului ”mondial”, a fost umilită de două ori de echipa ”pescarilor” din Insulele Feroe?!
În cazul în care calculele hârtiei vor fi respectate, chiar şi cu o nedorită înfrângere pe 4 septembrie la Budapesta, România ar trebui să obţină ”biletele” de anul viitor, fără să treacă printr-un eventual meci de ”baraj”. Vom juca acasă cu Grecia şi Finlanda, care nu mai au nici măcar şanse teoretice să obţină locul 3, şi în deplasare la ”feroezi”, cu care ne-am descurcat foarte greu la Ploieşti, în primăvară, când cu chiu cu vai am învins cu un ”subţire” 1-0. Dar pentru a obţine aceste 9 puncte este nevoie de o altă atitudine în teren şi de un altfel de abordare a acestor patru meciuri care au mai rămas de disputat. Trebuie însă să sperăm la mai bine şi să nu vedem numai părţile negative. Deocamdată, conducem grupa cu 14 puncte, la unul distanţă de Irlanda de Nord şi la trei de Ungaria. Totul se va decide însă la toamnă şi, aşa cum spuneam, în mod normal, nu avem cum să ratăm această calificare.