La firul ierbii: Simona Halep, între dezamăgire şi speranţă

Am scris şi voi mai scrie încă despre Simona Halep, devenită, de anul trecut, una dintre figurile de referinţă ale tenisului de câmp feminin, dar şi a sportului românesc. M-am bucurat alături de fanii acestui sport, dar şi de simplii ei admiratori, pentru urcarea fulminantă a Simonei în ierarhia mondială de anul trecut, când a ajuns în top ”10”, ocupând chiar pentru ceva timp poziţia secundă, în spatele acestui ”colos” american, Serena Williams, care, chiar dacă are bine peste 30 de ani, pare de neclintit din fotoliul suprem. Chiar dacă anul trecut sportiva noastră nu a reuşit să câştige niciun turneu de ”grand slam” din cele patru, ea a disputat totuşi finala de la ”Roland Garros”, pe care a pierdut-o la ”mustaţă” în faţa unei alte ”stele”, Maria Sharapova, iar la Wimbledon a acces în semifinale, fiind eliminată de canadianca Eugenie Bouchard, care, iată, în 2015 este de nerecunoscut. Nu acelaşi traseu l-a avut, cel puţin până acum, Halep în aceste prime şase luni ale anului. În debutul lui 2015 speram că ea va face o figu­ră foarte bună, mai ales că îl încheiase pe precedentul cu fruntea sus, disputând finala ”Turneului Campionilor” din Singapore, acolo unde pierduse în faţa liderei mondiale, dar pe care o învinsese pentru prima oară în cariera ei, în grupe, cu un sec 2-0. La Australian Open, Halep s-a oprit în sferturile de fina­lă, cu toate că avea un culoar foarte bun. A pierdut cu un sec 6-4, 6-0 în faţa rusoaicei Makarova, un eşec greu de ”digerat”, mai ales prin dimensiunea scorului. Era un prim semn de întrebare, mai ales că Simona renunţase la sfârşitul anului la colaborarea cu cunoscutul antrenor belgian Wim Fissette, alegându-l pe compatriotul Victor Ioniţă. În accepţiunea mea, o greşeală pentru un sportiv care îşi doreşte să devină numărul unu şi să îşi treacă în cont un titlu de ”Grand Slam”. Ceea ce avea să se confirme. Alături de Ioniţă, Halep s-a impus la Shenzen, Dubai şi Indian Wells (cel mai important titlu din cariera ei, de până acum) şi trăiam cu speranţa că va da lovitura la Roland Garros. Refuzase prezenţa în naţionala României în meciul de ”Fed Cup” de la Montreal, cu Canada, pentru a pregăti cât mai bine sezonul pe zgură, care avea să fie un adevărat fiasco. A pierdut la Stuttgart, în semifinale, cu 2-1 în faţa danezei Caroline Wozniacki. La Madrid a ieşit încă din primul tur, învinsă de franţuzoaica Alize Cornet, iar la Roma a cedat din nou în semifinale, în faţa Carlei Suarez Navarro. De reţinut că, în anul precedent, se impusese la Stuttgart şi Roma, iar la Madrid dispu­tase finala cu Sharapova. Rămăsese în joc ultima speranţă pe zgura roşie de la Roland Garros, dar am avut o nouă dezamăgire. A fost învinsă cu 2-0, de croata Lucici-Baroni, în vârstă de 33 de ani, aceeaşi jucătoare care o trimisese acasă în 2014 de la US Open. O cădere vizibilă în jocul româncei, care nu mi s-a mai părut la parametrii din anul trecut. Devenea din ce în ce mai clar că, pentru o sportivă aflată pe locul trei, este nevoie de un antrenor cu nume, care să îi îndrepte greşelile din joc. Halep a început neconvingător şi sezonul pe iarbă, fiind eliminată în sferturi de franţuzoaica Kristina Mladenovic, pierzând un set la zero, lucru care a dus la despărţirea de Victor Ioniţă, cu o săptămână înainte de startul de la Wimbledon. Ea se va pregăti cu Daniel Dobre, care nu îmi spune prea mult. Dacă nu va reuşi să atingă cel puţin sferturile de finală, se poate spune că 2015 este unul complet ratat de Halep, iar semnele de întrebare privind locul pe care se află, dar şi viitorul ei, vor fi din ce în ce mai multe. Să sperăm însă că Halep va reuşi să ne arate de ce a ajuns atât de sus.