Biserica poleită în aur – comoara ascunsă a Hunedoarei

Hunedoara deţine una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe de piatră din România. Are cam aceeaşi vârstă cu Castelul Corvinilor. Până acum a stat feri­tă din calea turiştilor, din motive neexplicate de cle­rici. Acum doreşte să vină în întâmpinarea lor, însă mai toţi vizitatorii sunt concentraţi pe castelul situat la o aruncătură de băţ. Ar avea o şansă, mai ales dacă şi-ar curăţa pictura interioară, veche de pe la 1650 şi ceva. Aceeaşi operaţiune ar scoate la iveală şi porţiunile ample de pe pereţii interiori acoperite de decora­ţiuni făcute cu foiţă de aur. E nevoie de bani, nu foarte mulţi, dar pe care mica parohie nu-i are.

Imaginea de profil a Bisericii Sfântul Nicolae indică destul de clar că aceasta a fost construită în trei epoci diferite

Orice ochi obişnuit cu forma tipică a bisericilor bizantine ori din lumea catolică tresaltă atunci când vede Biserica Sf. Nicolae din Hunedoara. Nu e nici tipic bizantină, nici gotică. De fapt e o îmbinare între forma grecească “în cruce” a bisericilor ortodoxe de secol XV, cu altar cu patru laturi, identic cu cel al capelei gotice de la Castelul Corvinilor, cu un pronaos ridicat două veacuri mai târziu, plus o turlă apărută undeva la începutul secolului al XIX-lea. E pur şi simplu un mix fermecător de stiluri arhitecturale pentru amatorii de frumos, frumos original. Interiorul e şi mai spectaculos, chiar şi-aşa cum se prezintă el acum, acoperit de un strat gros de funingine şi praf.

Icoane vechi de secole

Intrarea se face prin “turnul” bisericii. În afară de un semn discret care indică interzicerea telefoanelor mobile şi un senzor de mişcare al sistemului de alarmă, totul este aici ca-n urmă cu 200 de ani, când a fost ridicată turla. Se trece în pronaos-ul apărut între 1634 şi 1654. O tencuială făcută nu se ştie când acoperă pictura de la acea vreme. Apoi păşeşti în naosul bisericii. Practic, în partea lăcaşului de cult ridicată la 1458, la doar doi ani după moartea lui Ioan (Iancu) de Hunedoara. Patru coloane cilindrice sprijină cupola. Pe pereţii din stânga şi din dreapta domină imagini ale sfinţilor militari: Gheorghe, Teodor Stratilat şi alţii.
Iconostasul este dominat de patru icoane mari, vechi de sute de ani, care strălucesc din nou: “Sfântul Nicolae”, “Maica cu pruncul”, “Isus Pantocrator” şi “Adormirea Maicii Domnului. “Primele două sunt ale unui pictor, celelalte sunt opera altuia. Se vede după maniera de lucru. Toate patru au venit aici, nu se ştie exact când, de la fosta mănăstire Plosca, de lângă Hunedoara. Sunt însă datate la 1648. Sunt singurele elemente din iconostas de a căror vechime suntem siguri”, spune preotul-paroh Ioan Georgiu. Tot el spune că crucea din partea de sus a iconostasului, încadrată de icoanele Maicii Domnului, respectiv a Sfântului Ioan Evanghelistul pot fi cel puţin la fel de vechi ca icoanele datate. Primul rând de icoane, de sus în jos, este format doar din lucrări datate în secolul XIX, puse pe o grindă de lemn şi mai veche.

Spectacol vizual acope­rit de praf afumat

Dacă nu eşti atent, iar lumina din interior e stinsă, ai impresia că toţi pereţii părţii vechi a bisericii sunt, pur şi simplu, negri. Distingi doar câteva contururi pe pereţi şi-atât. O a doua privire îţi arată însă figuri cât se poate de expresive şi scene religioase “reînviate” în pictura interioară a lăcaşului de cult. Cu o privire şi mai atentă descoperi “petice” curăţate ale pereţilor care îţi arată că, dacă toată pictura ar beneficia de o restaurare, te-ai afla în mijlocul unei minunăţii artistice vechi de aproape 400 de ani. Pisania biserici aminteşte de ctitorii ei “protopopii Nicolae şi Ianăş”, “negustorii Vasile şi Statie, şi alţi negustori”, care au donat banii şi aurul de care a fost nevoie pentru pictarea aceste­ia. “S-a folosit multă foiţă de aur, să ştiţi. Nu ştiu mai multe să vă spun, dar foiţă de aur este în pictură. Peste tot pe unde vedeţi acel galben pal, e foiţă de aur”, spune preotul bisericii, iar “galben pal” acoperit de un strat gros de praf afumat este din plin, mai ales pe cele patru coloane ce sprijină cupola. “Anul trecut am reuşit să chemăm un specialist pentru un studiu al stadiului picturii şi atunci s-au făcut aceste curăţiri pe suprafeţe mici. Am vrea să avem toată pictura restaurată, dar ne costă undeva la 1,5 milioane de lei. Altcineva ne-a făcut o ofertă de 300.000 de lei, dar nu ştiu sigur dacă e vorba de restauratori autorizaţi de Ministerul Culturii. Abia am avut 10.000 de lei pentru restaurarea celor patru icoane vechi ale iconostasului. Avem doar 6.000 de enoriaşi arondaţi în parohie, majoritatea pensionari cu venituri foarte mici. Destul de pu­ţini mai vin la slujbă, duminica. Nu le putem cere lor bani. Nici Episcopia Devei şi Hunedoarei nu ne poate ajuta. M-am tot interesat şi de fonduri europene, dar n-au fost disponibile. Mai rău, acum bi­serica este revendicată de greco-catolici (lăcaşul de cult a aparţinut greco-catolicilor începând din secolul XVIII şi până la 1948 – n.red.), ceea ce complică şi mai mult situa­ţia. Mă, rog, istoricii spun c-a fost ortodoxă de la bun înce­put. E drept că pe la 1700 au luat-o greco-catolicii, iar ea a revenit Bisericii Ortodoxe la 1948, dar cred eu că pe bună dreptate s-a întâmplat asta, pentru că istoricii spun că a fost ortodoxă de la bun început. Om vedea ce zice şi justiţia. Orice-ar fi nu ne dăm bătuţi cu problema restaurării picturii”, spune părintele Georgiu.

Început dificil

Ioan Georgiu este de loc de lângă Dej şi a venit la Hune­doara pentru a sluji la Biserica Stânful Nicolae în 2010. “Mă informasem în prealabil şi ştiam unde vin. Însă când am păşit pentru prima dată în bi­serica asta mi-am dat seama că e un loc aparte”, spune părintele. A făcut pliante pentru monument, cont de Facebook, a luat legătura cu specialişti de la Castelul Cor­vinilor, care l-au ajutat cu idei, cu un panou de prezentare bine gândit, cu semnalizări rutiere ale bisericii, a avansat idei pentru valorificarea turisti­că a celei mai vechi biserici din oraş, dar, deocamdată, degeaba. În timp ce la Castelul Corvinilor vin mii de turişti în fiecare zi, la Biserica Sfântul Nicolae abia dacă apare câte unul, în vreun week-end. “Anii trecuţi am mai avut, aşa, cam două autocare cu turişti pe an. Anul ăsta încă n-am avut niciunul. Dac-au fost turişti, au fost, aşa, sporadic. Nu vrem neapărat să punem taxă de vizitare nici măcar un leuţ. Vrem să ştim că e a noastră şi că în viitorul apropiat cineva ne ajută cu bani să restaurăm pictura. După aceea vrem să le-o arătăm turiştilor gratuit. Aş sta toată ziua-n biserică, dac-am avea cu adevărat ce le arăta turiştilor”, adaugă părintele Georgiu.
La Castelul Corvinilor, în 2014, au fost peste 230.000 de turişti. La Biserica Sfântul Nicolae, care se vede mai ales din dreptul fântânii săpate de prizonierii turci şi care-au pomenit-o în inscripţia lor de pe contrafortul capelei, câteva zeci. “Mai vin, câte unul – doi, duminica. Rar mă mai sună cineva care vine cu vreun grup”, spune preotul paroh. “Puţină lume ştie că aici era, de fapt, centrul oraşului, de la Iancu de Hunedoara încoace. Pe la 1.800 casele alea două erau Primăria şi Poliţia oraşului”, adaugă părintele Ioan Georgiu, arătând spre actuala casă parohială şi imobilul de lângă ea.
Cu perseverenţă lucrurile se vor schimba însă. Părintel Georgiu spune că este sprijinit de specialişti ai Muzeului Castelul Corvinilor şi de alţi hunedoreni care cunosc adevărata valoare culturală şi istorică a bisericii. Arheologul Cristi Roman este unul dintre ei: “Lucrăm la un proiect pentru amenajarea unui muzeu de parohie în turla bisericii Sfântul Nicolae. Suntem un grup de tineri hunedoreni cu afinităţi spre acest domeniu şi o facem în mod voluntar. Aşteptăm găsirea unei posibilităţi de finanţare”.

O poveste din Evul Mediu

Cercetările arheologice făcute în perioada 1996 – 1999 la Biserica Sfântul Nicolae dovedesc faptul că aceasta a fost ridicată pe locul uneia şi mai vechi. Unii specialişti în domeniu spun c-ar fi fost vorba de o biserică de lemn, cu fundaţie de piatră. Alţii cred că, de la bun început, biserica ortodocşilor din Hunedoara contemporani ai lui Iancu (Ioan) de Hunedoara era din piatră. Prima biserică a fost demolată în urma conflictelor dintre ortodocşi şi catolici. “În momentul în care a primit cetatea Hunedoarei, cneazul Voicu a trecut la catolicism, aşa că se prea poate ca Ioan de Hunedoara să fi fost catolic prin botez. Comunitatea ortodoxă de la Hunedoara era una foarte puternică, dar îi era fidelă lui Ioan. Conflictul a plecat de la liderii celor două comunităţi religioase”, spune profesorul Nicolae Cerişer, director al Muzeului “Castelul Corvinilor” între 1998 şi 2012. Situaţia este descrisă detaliat într-un articol publicat de profesorul universitar Zeno Karl Pinter, coordonatorul cercetărilor arheologice din anii ’90. În materialul amintit se arată că în castelul de la Hunedoara era găzduit călugărul fran­ciscan Ioan de Capistrano, care făcea o propagandă ferventă pentru religia catolică. Lider al comunităţii ortodoxe din zonă era vlădica Ioan de Caffa. Capistrano îl convin­ge, până la urmă, pe Ioan de Hunedoara să încuviinţeze arestarea şi încarcerarea lui Ioan de Caffa, eveniment petrecut la 17 ianuarie 1456. “Nu este exclus ca în acest context, dintr-un exces de zel, castelanul din Hune­doara să fi pustiit şi lăcaşul de cult al comunităţii româneşti”, se arată în lucrarea profesorului Pinter, în care se menţionează că permisiunea obţinută în 1458 pentru ridicarea altui lăcaş de cult ortodox să fie, de fapt, un acord pentru renovarea celui vechi.
În istoria păstrată de preoţi, lucrurile sunt mai simple şi capătă o notă aparte: “A fost acea biserică veche. Capistrano a demolat-o cu acceptul lui Ioan de Hunedoara în vremurile alea tulburi. La câteva luni după demolare, Ioan de Hunedoara a murit (pe 11 august 1456). Fiul său Matei Corvin şi-a dat seama ce rău s-a petrecut pe vremea tatălui său şi a dispus ridicarea altei biserici ortodoxe, pentru românii şi sârbii care erau atunci la Hunedoara. Erau şi foarte mulţi sârbi, meşteri, la Castel, care au lucrat şi aici, la biserică”, spune părintele Ioan Georgiu.

Ce au descoperit arheologii

În urma cercetărilor făcute la Hunedoara, la mijlocul anilor ’90, profesorul Zeno Karl Pinter nota într-un articol publicat într-o ediţie din 1999 a “Buletinului Comisiei Monumentelor Istorice”: “Prima atestare documentară a vechii biserici hunedorene purtând hramul Sfântului Nicolae poate fi pusă în legătură cu pomenirea într-un act emis sub autoritatea Regelui Matia Corvin, la Buda, pe 5 iulie 1458, a dreptului românilor din Hunedoara de a-şi clădi un aşezământ de cult”. Acelaşi articol descrie, pe scurt, conflictul dintre liderii ortodox şi catolic, după care menţionează existenţa unei lespezi de calcar cu ornamente romane la intratrea centrală în altarul bisericii. În centrul naosului a fost descoperit atunci un mormânt medieval, care nu a putut fi cercetat de arheologi, iar la baza celor patru stâlpi de susţinere ai capelei s-au găsit urme de ceramică neolitică. Un al doilea mormânt a fost descoperit în interiorul bise­ricii. “Defunctul a fost orientat E-V, cu mâinile încrucişate pe piept, într-o groapă săpată după construirea bisericii (…). În zona falangelor mâinilor au fost descoperite două inele şi o monedă de argint”. Cu ajutorul monedei şi inelelor de argint Zeno K. Pinter şi echipa lui au putut data, în 1996, mai exact vechimea bisericii. În acelaşi articol profesorul Pinter menţionează o altă descoperire, făcută la nici 50 de metri de biserică, în zona magazinului alimentar numit de unii “Sara”, dar de localnici “Sora”, urmele unui mormânt al unui cavaler medieval care, probabil, a fost înmormântat cu tot echipamentul său de luptă, dar şi cu calul său.