Jurnal de pescar: Amintiri de pe Streiul de altădată

Dintotdeauna mi-a plăcut să pescuiesc pe Strei. Acolo am prins primii cleni, dar şi prima mârliţă. Tot acolo am descoperit tehnici specifice, practicate de către obişnuiţii locului şi am fost fascinat de poveştile pescarilor care au prins aici capturi capitale. Mi-a plăcut Streiul dintotdeauna pentru varietatea de peşti existentă aici, dar şi ca loc numai bun pentru scaldă. În repezişuri am găsit clenoci superbi, iar pe întinsurile unde apa se mai domoleşte am văzut scobari nemaiîntâlniţi prin alte locuri, la gropane unde îi place buzatului să stea.

Pericolele de pe Strei

Streiul este temut de pescari pentru fluctuaţiile de nivel de aici. Obişnuiţii locului s-au familiarizat deja cu metehnele lui şi dau bir cu fugiţii de îndată ce simt că nivelul apei începe să crească. Este un fenomen parţial controlat de către cei care administrează barajul de la Subcetate, care ridică periodic ecluzele barajului pentru a stabiliza nivelul din reţeaua hidrografică din zonă. Pentru mulţi oameni acest fenomen este unul cu desăvârşire periculos, de vreme ce debitul apei creşte într-o clipită şi te ia prin surprindere. Nu de puţine ori am scris despre oameni înecaţi în Strei din cauza creşterii bruşte a debitului. Mulţi pescari au fost nevoiţi să se caţere în copaci sau să rămână izolaţi pe insule, preţ de ore întregi, timp în care râul a fost de netrecut.

Ascultam cu curiozitate poveştile pescarilor despre acest fenomen, însă nu mă aşteptam să mă prindă apa mare taman pe mine, până în ziua când chiar am păţit-o. Eram cu prietenul meu Edy Cârneală la un pescuit la clean şi băteam în lung şi-n lat râul. La un moment dat ne aflam amândoi pe marginea unei insuliţe, când am observat că apa devine din ce în ce mai învolburată, mai iute şi mai mare. Ne-am dat seama imediat că este vorba despre o deversare controlată de la baraj, însă n-a fost chip să trecem râul cu piciorul pentru a ajunge la mal, aşa că ne-am refugiat pe insuliţă. Am încercat să abordăm o trecere prin bulboană prin diferite locuri, însă n-am reuşit din cauza vitezei cu care ne dezechilibra râul parcă turbat. Am aşteptat o bună bucată de vreme, după care ne-am făcut curaj şi ne-am aventurat în mijlocul râului în încercarea de a ajunge pe malul opus faţă de cel pe care aveam parcată maşina. Cu chiu cu vai am izbutit, însă n-a fost deloc uşor. Apoi am luat-o pe malul opus până la puntea din imediata vecinătate a oraşului Călan, acolo unde am trecut râul în condiţii de siguranţă. De pescuit nu s-a mai putut vorbi în ziua aceea. Am tras o sperietură serioasă şi ne-am gândit că nimeni nu avertizează în vreun fel populaţia cu privire la aceste fluctuaţii de nivel. De aceea am spus mai sus că fenomenul este parţial controlat.

Primii clenoci prinşi la broscuţă

Poate primele mele ieşiri pe Strei s-au consumat în adolescenţă, atunci când Adi Stoian, un vechi prieten, m-a iniţiat în tainele pescuitului cu broscuţă vie. Dis de dimineaţă bântuiam malurile Streiului şi luam cu asalt băltuţele formate după ploaie, acolo unde stăteau broscuţele, mari cât unghia sau poate unele uşor mai măricele. Le prindeam cu dificultate, pentru că se ascundeau în nămol, dar odată capturate, le depozitam în cutiuţe aerisite. Spre surprinderea mea, foloseam ace măroace, de 6 sau chiar mai mari, pe care le înfigeam prin gura broaştei şi le scoteam prin picior – un procedeu pe cât de sadic, pe atât de eficient. În acest mod pescuiam cu lansete uşoare, speciale pentru păstrăv sau clean, cu fire subţiri. Nu mai legam niciun fel de plumbaj, doar acul şi momeala. Azvârleam montura în jos, pe cursul râului şi pipăiam uşor firul. Simţeam la mână trăsăturile şi înţepam energic. Adeseori peştii săreau de-un cot, afară din apă, la fel ca-n reclame.

După o partidă de câteva ore, în care străbăteam kilometri întregi de râu, ne alegeam cu kilograme bune de peşte şi nu de puţine ori cu capturi superbe. Aproape la fiecare lanseu aveam trăsătură şi, dacă nu eram iuţi de mână, cleanul ne fura broscuţa cât ai clipi. Îmi amintesc că Adi a prins în felul acesta un clenoc de aproape 1,5 kg, dibuit undeva aproape de mal, la răgălii. Anii au trecut, însă de atunci nu mi-a mai fost dat să văd atâta abundenţă de peşte şi, mai ales, capturi atât de frumoase. Tot pe Strei am prins şi prima mârliţă, la rotativă mică Mepps, când pescuiam tot după cleni împreună cu prietenul meu Costi Giuhat din Deva. Lângă prima punte de pe Strei, de după podul de la Călan, sunt nişte gropane pe care le-am pipăit cu rotative micuţe. Aşteptam ca rotativa să ajungă pe fundul apei, după care recuperam sacadat. În interval de 10-15 minute, am prins două mârliţe frumoase atât eu cât şi Costi, n-am apucat să le pozăm pentru că s-au zbătut şi au zburat înapoi în mediul lor.

Pescari de legendă

Pe Strei şi-au început frumoasa aventură în lumea fascinantă a pescuitului, nume sonore ale pescuitului românesc. Pe Alexandru Drăghicescu, cunoscut şi ca Dady, l-am avut invitat în paginile rubricii de pescuit din REPLICA, într-un interviu memorabil din care sunt convins că mulţi pescari au avut ce învăţa. A trăit mai bine de 20 de ani în Valea Jiului şi a avut ocazia să pescuiască nu de puţine ori cu regretatul Firicel Susan, cu Gheorghe Buzea sau cu Arsenie Bodea. “Venit în Vale, am descoperit râul Strei, a fost la acea vreme cea mai mare descoperire. Când am văzut prima dată această apă, am avut impresia că o ştiu de când lumea, o aveam în grupa sanguină.

Am mâncat împreună cu colegii mei de facultate o grămadă de peşti pescuiţi de mine de pe Strei: arabi, vietnamezi, greci, panamezi, columbieni, madagascarezi, români şi nu mai ştiu ce seminţii au mâncat din bunătatea peştelui românesc de Strei. Clenii, scobarii, mrenele, păstrăvii şi delicioşii lipani se găseau pe acele vremuri din belşug în apa Streiului. Am prins cleni la peste 2 kile, am prins scobăroi uitaţi de vremi, am prins păstrăvi la peste kil jumate, nu pot uita vadurile… şi acum când trec pe şosea pe lângă apă îmi aduc aminte cu drag de ce vaduri şi ce peşte era odată acolo”, îşi aminteşte cu nostalgie Dady. Prin anii ’70 – ’80 populaţia piscicolă a Streiului era una remarcabilă, arhicunoscută de către pescari. Lui Firicel Susan îi plăcea să pescuiască aici îndeosebi la scobar, remarcându-se ca un as în acest pescuit. Prietenii spun că străbătea pe jos dealurile Hunedoarei, cu noaptea-n cap pentru a ajunge pe locurile fierbinţi ale Streiului, atunci când scobarul trăgea de-ţi rupea varga din mână.

Recordurile Streiului

În aceşti câţiva ani de când am început să scriu despre pescuit, Streiul mi-a oferit mereu subiecte interesante pentru pescari. Capturile impresionante au stat la loc de cinste mereu. Aşa am aflat despre un clenoc de peste 2,5 kg prins pe Strei. În 2007, Daniel Dăscălescu, jucător pe vremea aceea la CFR Simeria, fost atacant de Liga I, a prins la podul de la Călan un clean splendid de 2,5 kg. Veritabilul record a fost prins la viermuşi, în timp ce fotbalistul pescuia la scobar. Dăscălescu n-a avut aparat de fotografiat în momentul în care a prins peştele, aşa că a recurs la o soluţie care ar putea stârni râsul. A congelat peştele, după care s-a întors pe malul apei şi s-a pozat cu el. În orice caz, cu părere de rău pentru clean, captura a fost apreciată, într-un cotidian al judeţului Hunedoara în care eu scriam despre peşti şi pescari, şi a fost chiar premiată de către magazinul hunedoreanului Adi Sebeşten.

Cu siguranţă, dacă peştele ar fi fost fotografiat şi omologat în condiţii normale, ar fi ajuns un record demn de apreciat în revistele de specialitate şi poate chiar ar fi câştigat ceva în cunoscuta competiţie “Cârligul de Aur”. Scobari prinşi pe Strei au fost o mulţime, dar cei pe care am reuşit să-i imortalizez au fost prinşi de către Vasile Pojar din Simeria, de 1,3 kg, cu doar câteva zeci de grame mai răsărit decât cel al lui Iosif Băluşe din Călan, un redutabil pescar de scobar. Fostă glorie a Corvinului de altă dată, alături de Romulus Gabor, Ioan Petcu, Ioan Andone, Mircea Rednic şi Mişa Klein, hunedoreanul Dorin Nicşa mai are o mare pasiune pe lângă fotbal şi anume pescuitul şi vânătoarea. Recent, hunedoreanul a prins un scobar ce ar stârni invidia multor pescari, ce cântărea 1,800 kg şi măsura 43 de cm. Peştele, un veritabil record, a fost prins pe râul Strei, în zona podului de la Călan – un loc binecunoscut amatorilor de pescuit la scobari. Deşi nu a intrat până acum în nicio competiţie de profil, peştele s-ar putea clasa fără probleme în topurile recordmenilor în revistele de pescuit care organizează astfel de întreceri. Cu o bolognesă Baracuda de 6 metri şi un montaj de fineţe, tocmai bun pentru buzat – un principal de 0,10 cu forfac de 0,08, cârlig de 12 şi o plută sensibilă, hunedoreanul a încercat gropanele din zonă. “Am nădit cu turtoi măcinat şi apoi frământat bine, la care am adăugat aditiv lichid Benzar pentru scobar. Adâncimea era undeva pe la 1,10 m, deci o apă mică, iar nivelul era stabil. De regulă, nu prea poţi să pescuieşti prea mult pe un nivel stabil, pentru că apa creşte necontrolat, însă de data aceasta am avut noroc, iar Streiul a fost ţinut la un nivel constant. Am prins mai multe mrenuţe, pescuind cu viermi pe cârlig, şi un ditamai scobarul de 1,800 kg”, spune fostul fotbalist. Scobarul a fost scos cu greu, din cauza liniei foarte fine, însă în cele din urmă a ajuns în minciog. Peştele este recordul personal al lui Nicşa în materie de scobari.

Cum s-a prăpădit peştele

Aşa cum am spus în cele de mai sus, pe Strei era odinioară mult peşte, de toate felurile. Prietenul meu Alin Niţă a copilărit la Simeria Veche şi îşi aminteşte că atunci prindea fest pe râu oblete, peşte care a început să fie tot mai rar pe Strei. Despre păstrăvi şi lipani nici nu mai poate fi vorba, iar clenii se prind şi acum, dar mult, mult mai mici şi mai rari. În urmă cu câţiva ani unul dintre paznicii digului de la Călan a ridicat ecluzele, iar în câteva minute nivelul apei pe Strei a atins cote alarmante. Odată cu puhoiul de apă revărsat prin gurile barajului s-a scurs şi o cantitate imposibil de apreciat de peşte – mai tot scobarul din zonă, dar şi cleanul sau carasul adus aici de asociaţia care gestionează respectivul luciu de apă. După câteva ore, timp în care nivelul Streiului a scăzut dramatic şi mai tot peştele fie a murit pe uscat, fie a fost luat de ape şi azvârlit dincolo de dig, ecluzele nu au fost coborâte pe motiv că… n-o să credeţi – “s-a luat curentul”. Astfel de grosolănii au rămas nesancţionate într-o ţară ca a noastră.

Acum, mulţi cred că Streiul este un râu cu un viitor sumbru, care după unii va dispărea subit în câţiva ani. Tot ce ne leagă de acest râu frumos sunt amintirile peştelui de altă dată.