Un obiectiv valoros căzut în uitare: Cetatea Regală a Ţării Haţegului

O fortificaţie de importanţă majoră, similară celor de la Mălăieşti şi Răchitova, „zace” de zeci, ba chiar sute de ani, ascunsă de arbori, pe culmea dealului de la Subcetate. Potrivit istoricilor, Cetatea Regală a Haţegului avea rol eminamente politic şi militar, de supraveghere, control şi semnalizare, fiind totodată simbolul puterii regale maghiare într-o zonă majoritar românească. 

Din Cetatea Regală a Haţegului, un fragment de contrafort din donjon a rămas singura
construcţie de zid vizibilă până astăzi

„În colţul de sud-vest al Transilvaniei, pe vatra şi în împrejurimile capitalei Daciei romane, Haţegul concentrează o densitate de monumente istorice de mare va­loare. Între acestea, cetatea Haţegului se găseşte în extremitatea nordică a depresiunii, în intrândul format de vărsarea Galbenei (vechea vale a Fărcădinului) în Râul Mare (vechea vale a Haţegului) şi albia Streiului. Aici, pe monticolul de 490 de metri, care gâtuie sensibil accesul larg în depresiune, se înalţă urmele cetăţii, la aproximativ 4 kilometri sud-est de oraşul Haţeg, în perimetrul satului Subcetate, comuna Sântămărie Orlea. Accesul cel mai facil se face pe culmea dealurilor venind din direcţia oraşului Haţeg. De altfel, aceea a fost şi calea carosabilă în vechime. Dinspre satul Subcetate urcă spre monument o potecă dificilă”, scrie istoricul Adrian Andrei Rusu, consultantul de specialitate al Geoparcului Dinozaurilor „Ţara Haţegului”, în studiul său intitulat „Subcetate. Cetatea Haţegului. Monografie istorică şi arheologică”, pu­blicat iniţial în „Sargetia”. Astăzi, donjonul este singura construcţie de zid vizibilă. Din el s-a păstrat doar un fragment mai înalt în sectorul de nord-est, reprezentând un colţ cu un contrafort. Dinspre şanţul cetăţii, de la nivelul solului, are aproape 11 metri, care erau repartizate pe trei sau patru nivele, iar dinspre interiorul incintei puţin peste 6 metri înălţime.

Greu de ajuns

Traseul către Cetatea Regală a Haţegului a fost marcat anul trecut de Asociaţia „Drag de Haţeg”, cu ajutorul „Voluntarilor pentru Geoparc”

De la popasul „Zimbrul”, chiar la intrare în Haţeg, pătrundem pe drumul care se afundă în pădure. Dacă n-ar fi maşina de teren, ar fi imposibil să parcurgem traseul altfel decât pe jos: mai mult de trei kilometri de drum noroios şi poteci pieptişe. Autoturismul şerpuieşte repede şi înghite flămând calea, până când aceasta se pierde de tot printre arbori şi, dacă n-ar fi cu noi Daniel Barboni, unul dintre voluntarii de la Geoparc, tânărul care a studiat îndeaproape Cetatea Regală a Haţegului, am orbecăi pierduţi prin cine ştie ce tihării. În cele din urmă, pădurea rămâne în urmă, iar noi ieşim într-un luminiş plin cu muşuroaie: un adevărat off-road, până pe la jumătatea dealului Subcetăţii, acolo unde nici măcar un 4×4 nu mai poate face faţă. „Când am venit prima oară aici cu profu’ (n.r. Cristian Ciobanu, admi­nistratorul de patrimoniu al Geoparcului Dinozaurilor şi profesor la Colegiul „I.C. Brătianu” din Haţeg) habar n-aveam unde e cetatea. Am umblat de nebuni pe culme şi abia într-un târziu am găsit-o, în cealaltă parte. Ţin minte că mi-a plăcut din prima clipă: a intrat în clasă, avea plete şi un rucsac în spate şi ne-a zis: «Bine că trebuia să vin eu de la Bucureşti, ca să vă arăt ce aveţi în ogradă!». După aia, eu am făcut un fel de prezentare a cetăţii regale, pe care urma să o arătăm profesorilor, autorităţilor… Stăteam cu profu’ pe scenă, după cortină şi ne gândeam noi câţi oameni or fi în sală. Speram măcar 50 să se adune şi, când colo, sala mare a liceului era plină ochi: 250 de oameni! Ce să zic… păcat că nu e pusă în valoare aşa cum se cuvine… Cu cetatea de la Mălăieşti au făcut ceva, aici însă… deocamdată nimic”, mărturiseşte cu regret în glas Daniel Barboni, proaspăt absolvent de liceu, care şi-a rupt o zi de învăţat pentru admiterea la universitate, la kinetoterapie, ca să ne fie ghid pe drumul dificil către cetate.

Un turn cu ziduri de trei metri

Elevii Colegiului Naţional „I.C. Brătianu” din Haţeg, ajutaţi de profesorul lor de desen, au realizat, pe baza dovezilor istorice, o reconstituire grafică a vechiului turn regal

Turnul datează de la sfârşitul secolului al XIII-lea şi, potri­vit lui Cristian Ciobanu, a fost o  fortificaţie compusă dintr-un  donjon, un zid de incintă şi un şanţ de apărare în formă de  potcoavă, cu val de pământ, dar fără palisa­dă. Către sud de  donjon a fost delimitat de un şanţ şi  un val în forma unei potcoave un platou, iar latura rămasă nefortificată a fost aleasă  cea de  vest, unde panta coboară, transformându-se într-o adevărată prăpastie de aproape 200 de  metri. Lungimea totală  a traseului valului de apărare este de aproape 200 de metri. Cetatea  Regală a Haţegului a fost atestată documentar în  1317, când exista un castelan de Haţeg, dar  atestarea la 1276 a marelui comis regal Petru Alba, având calitatea de comite  al Haţegului,  marchează, de fapt, apariţia cetăţii. Istoricul Andrei Pogăciaş, consultantul ştiin­ţific al  Geoparcului, spune  că donjonul, care avea trei sau patru nivele, are o bază hexagonală, cu  laturile de peste 6 metri, şi o grosime a zidului de  aproximativ 3 metri! A fost construit din  piatră locală, pietre şi cărămizi din construcţii romane antice, varul folosit a  fost obţinut din  topirea unor bucăţi de marmură, iar nisi­pul şi pietrişul, din albia râurilor din zonă. În interior,  săpăturile  arheologice parţiale, derulate între anii 1978 şi 1982, au scos la iveală o cisternă din  piatră cu diametrul de cinci metri,  urmele carbonizate ale câtorva construcţii de lemn, urma  unei vetre sau a unui cuptor, lângă care a fost un pavaj din  piatră de râu. Materialul arheologic  este reprezentat de cioburi de ceramică utilitară, numeroase oase de animale, mai  ales vânat,  vârfuri de săgeţi, potcoave, scări de şa, cuie şi lacăte.

 Distrusă de otomani

Reprezentanţii Asociaţiei „Drag de Haţeg”, cei care s-au implicat în punerea în valoare a turnului regal de refugiu şi control, spun că acesta a fost ridicat la cota de 490 metri pentru ca donjonul să poată domina zona, având panoramă asupra pasului Merişor şi a vechiului drum roman ce traversa zona, iar în zilele senine de aici se putea vedea inclusiv Hunedoara. Potrivit istoricilor, fortificaţia avea rol eminamente politic şi militar, de supraveghere, control şi semnalizare, fiind totodată simbolul puterii regale maghiare într-o zonă majoritar românească. Rolul economic s-a manifestat prin strângerea dărilor, încasarea vămilor, colectarea aurului obţinut din râurile din zonă, dar este posibil să fi funcţionat şi ca temniţă pentru răzvrătiţi şi indezirabili. Cetatea a fost strâns legată de voievozii Transilvaniei, unii dintre aceştia având şi titlul de castelani de Haţeg. Potrivit istoricilor Adrian Andrei Rusu şi Andrei Pogăciaş, după anul 1405 Haţegul şi-a consolidat po­ziţia de principală cetate a comitatului Hunedoara.

„Castra Hathzak”, refăcută de Ioan de Hunedoara

În 1413 castelanul de Haţeg îndeplinea şi funcţia de co­mi­te de Hunedoara. Voie­vozii Transilvaniei s-au perindat în cetate, dar în 1420, o puternică armată turcească înfrânge sub cetate („sub castra Hathzak”) oştile Transilvaniei comandate de voievodul Nicolae Csáki. Dezastrul mi­litar a fost urmat de distru­gerea definitivă a curţii regale, întreruperea funcţionării mănăstirii franciscane şi dezafectarea cetăţii. Aceasta va fi refăcută după 1438, când intră în stăpânirea lui Ioan de Hunedoara şi a nobililor loiali lui, din familia Cândea, familie în posesia căreia va ră­mâne după mijlocul secolului al XV-lea. Din secolul XVI, cetatea îşi pierde rolul de până atunci, fiind, se pare, abandonată, chiar dacă este în continuare menţionată în diverse documente. Din acest moment a început ruinarea constantă a construcţiei, din cauze mai mult naturale decât umane, până în stadiul în care se află astăzi. Numele de „regală” vine de la faptul că acest castru fusese o iniţiativă a unuia dintre regii maghiari, turnul de refugiu şi control adăpostind trupe regale maghiare, ea demonstrând succesul regalităţii maghiare în ofensiva asupra structurilor feudale autohtone.

Adusă în literatură de romantici

Potrivit istoricilor, interesul faţă de ruinele din Subcetate s-a manifestat şi în litera­tură, sub influenţa romantismului, turnul fiind amintit în literatură în 1839. „Neigebaur a socotit, cel dintâi, turnul ca fiind roman. Afirmaţia a avut valoarea unei sentinţe căci, după el, până în zilele noastre, ruina turnului a fost repertoriată ca aparţinând epocii romane. M. J. Ackner l-a asociat cu imaginile Columnei lui Traian. Kövári László a luat în considerare cărămida romană refolosită în construcţie şi tradiţia populară”, scrie istoricul Adrian Andrei Rusu în stu­diul său. Acesta adaugă că abia pe la sfârşi­tul secolului s-au adunat unele elemente care au permis reconstituirea unei ima­gini a ruinelor. Din păcate, starea lor era foarte apropia­tă de cea actuală: acum o sută de ani se observa în plus doar traseul curtinei (zid de apărare) de piatră.

Ruinele de la Subcetate sau Cetatea Regală

Cea mai bună descriere de epocă este una scrisă. Ea a aparţinut medicului Lugasi Fodor, care a intuit că trebuie să fie vorba despre un „turn de observaţie din vremea marilor invazii turceşti”. Mai târziu, Heinrich Müller avea să transmită preţioasa informaţie potrivit căreia dealul Orlea aparţinea familiei Kendeffy. În 1902, Téglás Gábor avea să pu­blice ghidul comitatului Hunedoarei şi să stabi­lească apartenenţa turnului de la Subcetate de patrimoniul Cândeştilor din Râu de Mori. În paralel, romaniştii au continuat să considere că Cetatea Regală de la Subcetate era, de fapt, un turn roman şi reprezenta o ruină a siste­mului defensiv al provinciei Dacia. Abia cercetările lui Radu Popa, din 1972, aveau să afirme fără echivoc suprapunerea dintre cetatea Haţegului cu ruinele de la Subcetate.

____________________________________________

Urme hallstattiene, dacice şi romane

Cercetările arheologice au început în 1978, când specialiştii au colectat ceramică medievală, iar – potrivit aceluiaşi istoric Adrian Andrei Rusu şi studiului său, publicat pe site-ul cetati.medievistica.ro – săpăturile sistematice au fost întreprinse în 1980 şi 1982, cu sprijinul Muzeului judeţean de istorie din Deva. Cercetările arheolo­gice au arătat că locuirea anterioară epocii medievale a fost sporadică, dar varia­tă. Au fost înregistrate câteva urme aparţinând culturii Coţofeni şi epocii hallstattie­ne, dar au fost descoperite şi fragmente dacice, printre care o toartă de ceaşcă dacică şi fragmente romane: boluri, străchini şi olane. Traseul către Cetatea Regală a Haţegului, un monument important, dar uitat şi ignorat, a fost marcat anul trecut de Asociaţia „Drag de Haţeg”. Proiectul a fost derulat de grupul „Voluntarii pentru Geoparc”, cu finanţarea Primăriei Haţeg şi în parteneriat cu Geoparcul Dinozaurilor „Ţara Haţegului”. Traseul începe din dealul Haţegului, de pe E79, şi este marcat până la ruinele cetăţii.