Editorial: Săfurâmb – de la Petrila până la Uricani, prin Mintia

Unii spun că, atunci când au descoperit aurul din conul vulcanic situat undeva între Certeju de Sus şi Geoagiu, oamenii s-au îndemnat unul pe celălalt spunând “Să cărăm, să cărăm!” şi aşa ar fi apărut denumirea de “Săcărâmb”. După 25 de ani de democraţie s-ar putea spune că, din momentul în care minerii din Valea Jiului au devenit liberi, în zonă s-a spus “să furăm, să furăm!”. N-au spus şi făcut toţi asta, Doamne fereşte de-un asemenea gând din partea mea! Au spus şi făcut doar câţiva, mai şmecheri, de re­gulă şefi prin fosta Regie Naţională a Huilei, cu larga participare a şefilor lor de la Bucureşti.
Primul meu contact direct cu minerii s-a produs în 1996. O comisie de “experţi” ai guvernării CDR venea la Petroşani ca să le explice minerilor că sunt prea mulţi, prea puţin productivi şi că nu se mai poate continua aşa. Liderii erau în sala de şedinţe a Primăriei Petroşani, mulţimea de mineri mărşăluia pe bulevard. Oamenii aveau dreptate. Nu li se oferea nimic în schimbul concedierii, în afară de câteva salarii compensatorii amăgitoare.
Al doilea contact a fost în 1998 când a trebuit să însoţesc un prieten, cu trea­bă, la Petroşani. A ajuns şi la Liga Sindicatelor Miniere din Valea Jiului. Miron Cozma era încă “zeul” Văii Jiului. L-am lăsat să intre singur în clădire. Am preferat să aştept afară. Am stat fix o oră şi 15 minute aşteptând. La sosirea noastră la sediul LSMVJ, un Jeep Wrangler era cu motorul pornit (era prin iunie), fără şofer la volan. După 75 de minute de aşteptare, timp în care nici ţipenie de om nu s-a perindat pe lângă Jeep-ul roşu, am plecat, dar motorul conti­nua să meargă înghiţind la­com benzină. L-am întrebat, apoi, pe drumul de-ntoarcere, pe prietenul meu, de ce naiba au lăsat oamenii ăia de la Ligă Jeep-ul pornit mai bine de un ceas. “Pentru că pot”, mi-a răspuns. N-au trecut decât vreo şase luni şi citeam în presa centrală un articol în care se spunea că fiecare maşină de serviciu de la fosta regie a huilei consuma într-o lună cât un Boeing 747. Atunci mi-am dat seama că liderii de sindicat îşi permi­teau să lase o maşină cu motorul pornit degeaba ore-n şir, câtă vreme şefii lor (politic numiţi) făceau avere decontând benzină de 100 de ori mai multă decât consumul real al maşinii, într-o lună.
De atunci se vorbea, aproape utopic, despre necesitatea retehnologizării minelor. Şi utopie a rămas: nu s-a făcut nimic, concret, niciodată.
În 2013, nou apărutul Complex Energetic Hunedoara, în loc să fie declarat unitate strategică pentru siguranţa energetică naţională, era aruncat de Guvernul Ponta pe piaţa liberă, pus să concureze cu “băieţii deştepţi” care au încasat şi încasează bani de la noi toţi, pe factură, pentru că au fost ei “deştepţi” să-şi tragă câte-un parc eolian sau fotovoltaic, ori câte-o salbă de microhidrocentrale. CEH a început să producă pierderi, dar Guvernul Ponta n-a făcut nimic, absolut nimic, pentru că se apropiau alegerile prezidenţiale.
În electoralul an 2014, din sediul de partid al PSD-ului, managerul CEH de la acea vreme, Aurel Niculescu, ne minţea-n faţă vorbind despre rentabilizarea CEH în 2018. Şi făcea asta la îndemnul şefului PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, despre care nu ştiu ce mă face să cred că aproape l-a obligat pe Niculescu să vină la confe­rinţa de presă şi să spună “numai de bine”. Doar că, lipsit de experienţă în asemenea situaţii, în iulie anul trecut, Niculescu a avut un moment de sinceritate în care a confirmat: “trăim de pe o zi pe alta”, bineînţeles referindu-se şi la minerit şi la producţia de energie. La următoarea conferinţă de presă, Niculescu era din nou “chemat” de Nistor şi, din nou, spunea fraze de genul “În 2018, CEH ar putea deveni rentabil”. Şi a devenit atât de rentabil încât, în 2015, acelaşi guvern Ponta, în cel mai laş mod posibil, a refuzat să acorde la timp un ajutor de stat, apoi şi­-a trimis “cioclii” de la Mediu să închidă termocentralele de la Mintia şi Paroşeni, aducându-şi suspect de brusc aminte că acestea nu au aviz de mediu. Zilele trecute, un parlamentar PSD declara într-o emisiune televizată că sute de mii de oameni au de sufe­rit din cauza poluării produse de Mintia. N-a mai adăugat că, în septembrie 2014, Ponta se lăuda că problema poluării de la Mintia e ca şi rezolvată, mimând semnarea unui contract cu o companie chinezească.
Din 1990 până acum, unii, “băieţi deştepţi”, au furat din Valea Jiului şi de la Mintia bani, în mod direct, iar alţii au furat, mai ales din Valea Jiului, voturi. Voturi care s-au transformat imediat tot în bani. Iar Valea Jiului, se ştie, votează mai mereu cu “ăia care dau”. Dau cu o mână, dar, hulpavi cum sunt, îţi iau slujba şi viitorul copiilor cu amândouă.