Sezonul acesta am avut parte de un debut de campionat mai echilibrat ca niciodată. S-au disputat şapte meciuri, dintre care şase s-au încheiat la egalitate. Echipele încă nu se cunosc foarte bine şi au preferat un joc prudent, astfel încât să nu piardă în prima etapă. La finalul săptămânii se va disputa a doua rundă a acestui sezon de Liga 1. Vom avea din nou parte de confruntări foarte echilibrate.
Meci de trei puncte pentru Petrolul
Petrolul a schimbat foarte mulţi jucători în această vară. Clubul ploieştean are probleme financiare şi a trebuit să-şi schimbe politica. Deşi a adus jucători mai ieftini şi un antrenor nou, a reuşit să construiască o echipă redutabilă. „Lupii galbeni” au demonstrat în confruntarea cu Steaua că pot ajunge în play off. În prima etapă au avut un meci foarte dificil, pe Arena Naţională, împotriva campioanei. Datorită unui joc defensiv foarte bun, au reuşit să plece de la Bucureşti cu un punct. Sâmbătă vor primi vizita celor de la FC Voluntari. Acum situaţia este diferită. Vor juca pe teren propriu în faţa unei nou promovate. Echipa antrenată de Tibor Selymes trebuie să interpreteze altă partitură. Trebuie să atace şi să obţină cele trei puncte puse în joc. Gazdele au un lot mai valoros şi vor beneficia de sprijinul publicului. Cred că vor reuşi să se impună şi pariez 10 unităţi pe acest pronostic. Cota de 1,65 ne va aduce 6,5 unităţi profit.
Duel interesant la Târgu Jiu
Steaua se va deplasa la Târgu Jiu pentru confruntarea cu echipa locală, Pandurii. Ultimele meciuri disputate la Târgu Jiu între cele două echipe au fost echilibrate şi foarte interesante. Pandurii este singura echipă care a reuşit să câştige în prima etapă. Are în lot jucători valoroşi şi experimentaţi, precum Nicoară, Nistor sau Răduţ. Steaua are jucători noi în echipă şi încă nu are omogenitate. Echipa antrenată de Mirel Rădoi vine după o victorie foarte importantă în preliminariile Ligii Campionilor, pe terenul celor de la Trencin. Echipa din Ghencea a jucat bine şi a fost clar mai bună decât campioana Slovaciei. Steliştii au deja trei partide oficiale disputate şi acest lucru îi avantajează. Cred că victoria de marţi le-a dat încredere şi vor aborda meciul din campionat cu un moral foarte bun. Steaua are nevoie de cele trei puncte puse în joc şi are capactitatea să le obţină. Tade şi Hamroun sunt două achiziţii foarte bune. Cei doi jucători proaspăt transferaţi au adus un plus în atacul Stelei. Alături de Stanciu, Popa şi Chipciu, pot depăşi orice defensivă din campionatul nostru. Steaua are un lot mai valoros şi cred că va câştiga confruntarea cu Pandurii. Pariez 10 unităţi pe acest pronostic. Cota de 2,45 ne va aduce 14,5 unităţi profit.
Deplasare grea pentru vicecampioană
ASA Târgu Mureş se va deplasa la Giurgiu şi va juca împotriva Astrei. Se întâlnesc două echipe cu pretenţii în Liga 1 şi cred că vom avea parte de un meci echilibrat. Ambele echipe îşi doresc un rezultat pozitiv. Târgu Mureş are o organizare defensivă foarte bună. Probabil, pe defensivă se va baza în confruntarea cu Astra. Gazdele au un stil mai ofensiv, dar cred că nu-şi vor asuma prea multe riscuri împotriva celor de la ASA. Cred că meciul va începe cu o lungă perioadă de tatonare, în care ambele echipe vor aştepta greşeala adversarului. Mă aştept la o primă repriză anostă, fără mari ocazii de gol. Un rezultat de egalitate la pauză este foarte probabil. Pariez 10 unităţi pe acest pronostic. Cota de 2 ne va aduce 10 unităţi profit.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.