Într-un fotbal autohton aflat în continuă scădere, prezenţa în fazele superioare ale competiţiilor europene este mai nou un mare miracol. Chiar dacă la conducerea FRF se află de ceva timp Răzvan Burleanu, care i-a luat locul ”naşului” Mircea Sandu, îmi dau seama pe zi ce trece că ajungerea acestui ”no name” în fruntea forului de specialitate nu a fost decât un simplu ”moft” al unora care nu au dorit binele fotbalului românesc. Iar efectele unui campionat cenuşiu, lipsit de spectaculozitate şi consistenţă, se reflectă în rezultatele echipelor noastre de club în cupele europene din această ediţie.
Lecţia franţuzească
Aşa cum aminteam şi săptămâna trecută, România a pornit la drum cu patru echipe în tentativa de a pătrunde la masa bogaţilor, similară cu accesul în grupele principale din Champions League şi Europa League. Nu ne făceam prea mari iluzii în acest sens, mai ales dacă priveam către grupările care încercau acest lucru, două dintre ele fiind debutante absolute într-un astfel de format. Mă refer aici la FC Botoşani şi la vicecampioana, ASA Tg. Mureş. Moldovenii au trecut de un prim tur preliminar, dar când au dat de un adversar cu nume au făcut pasul înapoi, Legia Varşovia dovedindu-se o ”nucă” prea tare pentru moldoveni (0-1 în deplasare şi 0-3 acasă). Intrată direct în turul trei preliminar, ASA şi-a dat seama imediat ce înseamnă să te iei la „trântă” cu fotbalul din ”Hexagon”. Francezii de la Saint Etienne le-au servit o lecţie despre fotbalul modern mureşenilor chiar în propriul fief. Aflaţi încă în perioada de dinainte de începerea campionatului intern, fotbaliştii din ţara ”cocoşului galic” nu au dat niciun moment impresia că se tem de adversarul pe care l-au avut în faţă. Au practicat un fotbal modern, agresiv, au arătat că au valoare, că provin dintr-o ţară cu un campionat puternic, iar problema învingătoarei nu a stat niciun moment în cumpănă. Au fost trei goluri de ”kinogramă” înscrise din afara careului mare de Diomande (min. 25) şi Hamouma (min.75 şi 83), la care portarul Stăncioiu a fost un simplu spectator. Aşa ar fi fost şi alţi ”goal-keeperi”, dacă s-ar fi aflat în locul lui între buturile echipei transilvane. Un adevărat ”şoc” pentru băieţii lui Miriuţă, care se arăta destul de încrezător înaintea partidei tur, dar care a aplecat imediat capul după cele 90 de minute, recunoscând diferenţa clară de valoare dintre cele două grupări. Nu ne facem nicio iluzie despre ceea ce se va întâmpla în această seară, ne gândim doar la faptul că mureşenii vor face totul pentru a nu se face de râs într-o competiţie pe care au terminat-o, practic, înainte de a o începe.
Astra are o şansă
Cu mai multă experiență, giurgiuvenii de la Astra au mai reuşit o lovitură pe tărâmul britanic, după isprava din Scoţia. După cum debutaseră lucrurile în Anglia, şi mai apoi continuaseră, eram convins că fotbaliştii pregătiţi de acest ”conţopist” Şumudică (pe care îl cunosc din vremea când juca la Corvinul) vor lua o căruţă de goluri de la cei care purtau tricourile echipei West Ham United. Valencia deschisese scorul în minutul 23, iar la şase minute de la reluare, Zarate dublase avantajul londonezilor. Ne aşteptam la un scor fluviu, dar eliminarea lui Collins, care a încasat două galbene în doar patru minute (min. 55 şi 59) a schimbat datele problemei. Budescu şi echipierii lui au profitat de acest avantaj numeric, şi-au reevaluat şansele, au dovedit că au experienţă europeană şi au revenit în joc, reuşind să reducă din scor în minutul 71 prin Boldrin. Mai mult, cu opt minute înainte de final au reuşit o egalare neaşteptată, dar mult dorită de iubitorii fotbalului românesc, e drept, cu ajutorul jucătorului gazdelor, Ogbonna, care şi-a înscris în propria poartă. Aşa că Astra se află la doar 90 de minute distanţă de prezenţa în ”play-off”, ultima redută dinaintea grupelor din Europa League. Giurgiuvenii sunt conştienţi de şansa imensă pe care o au, aceea de a elimina o echipă din cel mai puternic campionat al Europei, dar cu siguranţă că, pentru a atinge acest deziderat, vor trebui să joace la cea mai înaltă valoare. Englezii nu dezarmează la un astfel de scor, chiar dacă nu pot fi comparaţi cu echipele de top din Anglia, Chelsea, Manchester City sau Arsenal, ca să dau doar câteva exemple.
Steaua abia mai pâlpâie
La fel ca şi la partida tur, la ora la care scriu aceste rânduri, nu cunosc rezultatul returului dintre campioana României, Steaua Bucureşti şi cea a Serbiei, Partizan Belgrad. Am văzut meciul de pe ”Naţional Arena” de săptămâna trecută şi am putut trage câteva concluzii, care nu ne sunt deloc favorabile. Este clar pentru mine că ”roş-albaştrii” au cel mai ”subţire” lot din ultimii ani, iar în consecinţă, dorinţa de a evolua în grupele principale din Champions League este doar o simplă himeră. La valoarea îndoielnică a actualului lot şi-a pus amprenta fără îndoială, patronul echipei, Gigi Becali, care a renunţat nepermis de uşor la câţiva fotbalişti valoroşi, cum ar fi Sînmărtean, Keseru şi Szukala, iar ceea ce a venit în Ghencea nu este la înălţimea aşteptărilor unui parcurs cât mai lung în Champions League. Iar primul joc cu cei de la Partizan a demonstrat că jocul steliştilor are mari lacune. Sârbii au fost net superiori în prima repriză, când şi-au creat câteva ocazii clare, din care au fructificat doar una. Băieţii neexperimentatului antrenor Mirel Rădoi au mai dres ”busuiocul” în partea secundă, când au reuşit să restabilească egalitatea prin ”căpitanul” Varela şi cu puţină şansă puteau chiar încheia victorioşi, dar ar fi fost prea mult după cum s-au desfăşurat ostilităţile de-a lungul celor 90 de minute de joc. Sigur că mi-aş dori ca Steaua să aibă acelaşi start fulminant pe care l-a avut în urmă cu doi ani, când, după 1-1 acasă cu Legia Varşovia, a înscris rapid două goluri, care s-au dovedit a fi decisive în ecuaţia echipei calificate, chiar dacă până la urmă a fost 2-2. Sârbii au de partea lor pe cei 35.000 de spectatori, care vor fi creat o atmosferă infernală la Belgrad, dar campionii României am convingerea că vor fi reuşit să joace cu sufletul dar şi cu capul pentru a reuşi ceea ce puţini mai credem.
În campionat, spectacolul se lasă Aşteptat
La concurenţă cu meciurile din tururile preliminare din cele două competiţii europene, campionatul autohton şi-a derulat runda cu numărul patru. O etapă, la fel ca şi celelalte trei scurse până acum, în care spectacolul ne este servit cu ”linguriţa”. O luptă surdă pentru punctele puse în joc, în care fotbaliştii celor 14 echipe joacă un fotbal modest, în faţa unor tribune, în general, goale. Plecată cu un deficit de şase puncte, CFR Cluj a refăcut rapid acest ”pasiv”, trecând la plus doi, după succesul din Gruia în faţa noii promovate, FC Voluntari. Reuşitele lui Petrucci (min. 41) şi Păun (min. 56) au adus a doua victorie stagională a ”ceferiştilor”, care rămân neânvinşi în actualul campionat şi cred în şansa lor de a atinge primele şase locuri, care le asigură un loc în ”play-off”. Cu acelaşi deficit de puncte au început şi cei de la Petrolul, dar ei rămân în continuare la minus, după o nouă egalitate, cea de a treia. Ploieştenii s-au ales cu un 2-2 la Chiajna, chiar dacă au condus cu 1-0 (Moussa, min.36). Ilfovenii au întors rezultatul, Benga (autogol, min. 45) şi Serediuc (min. 45) aducându-şi echipa în avantaj, dar ploieştenii, care din minutul 40 au evoluat în inferioritate numerică, au plecat până la urmă cu un punct, datorită reuşitei lui Marinescu din minutul 77. Cu un start aproape perfect, CSMS Iaşi a pierdut la scor de ”forfait”, în deplasarea de la Turnu Severin, de hac venindu-le moldovenilor, ”pandurii” de la Tg. Jiu, ”dubla” lui Roman (min.20 şi 37) şi golul lui Hora (min. 55), readucându-i pe băieţii italianului Nicolo Napoli, cu picioarele pe pământ. Păstrându-şi din nou majoritatea titularilor pe banca de rezerve, în perspectiva partidei retur de la Belgrad, Steaua a ”bifat” al doilea succes consecutiv în deplasare, golul lui Iancu (min. 3) din lovitură liberă fiind decisiv în stabilirea învingătoarei, cu toate că jucătorii lui Leo Grozav au condus ostilităţile în teren, irosind mai multe şanse de gol. Un rezultat pozitiv a obţinut şi echipa lui Gică Hagi, chiar dacă a avut o deplasare grea la Giurgiu. ”Astralii” au condus în două rânduri, Găman (min. 40) şi Budescu (min. 80), dar constănţenii au revenit de fiecare dată prin acest ”cerebral” fotbalist Cernat, care chiar dacă e trecut bine de 30 de ani, demonstrează că are valoare, el trecându-şi în cont ”dubla” (min. 44 şi 90).
Doar cu un punct la activ, oltenii de la CSU Craiova au rezistat în faţa vicecampionilor, iar remiza se datorează în cea mai mare parte portarului Belgrădean, care a avut câteva intervenţii de senzaţie. Probabil că scaunul lui Săndoi şi Cîrţu a început să se clatine, meciul din etapa următoare fiind decisiv pentru ”cuplul” de antrenori din Bănie. Un eventual succes în faţa celor de la Concordia, care ar fi primul din actualul campionat, ar mai linişti apele atât pe banca tehnică, cât şi în ”sânul” echipei. Epilogul acestei etape s-a desfăşurat în ”Ştefan cel Mare”, acolo unde Dinamo, care încearcă să revină în prim planul fotbalului intern, a întâlnit o altă nou promovată, ACS Timişoara. Meciul a început abrupt, cu două goluri în primele 10 minute. ”Câinii” au deschis scorul în minutul 4, când Matei a transformat un penalty contestat de oaspeţi, dar timişorenii au egalat trei minute mai târziu prin Elek. Cu un minut înainte de pauză, pe o ieşire greşită a portarului bănăţean, Gnhoere a înscris pentru 2-1. Chiar dacă, în actul secund, elevii lui Dan Alexa au avut câteva bune oportunităţi, mingea a refuzat să intre în poartă, aşa că Dinamo rămâne şi ea neînvinsă după primele patru meciuri, şi aşteaptă eternul derby cu marea rivală Steaua, care se va disputa duminică pe ”Naţional Arena”, ambele grupări acumulând câte 8 puncte.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.