Săptămâna economică Nr. 659

Articolul a fost vizualizat de 1,089 ori

DEMASCARE.

Din 2016, noul Cod de procedură fisca­lă dă dreptul fiscului, dacă descoperă nereguli la persoanele verificate, să publice integral constatările, inclusiv cu datele personale. Prevederea ar da dreptul organului fiscal ca, în cazul în care constată nereguli fisca­le la persoanele fizice verificate, să publice integral constatările, inclusiv cu datele cu caracter personal implicate. O astfel de abordare ar veni în întâmpinarea aşteptărilor publicului care ar vrea ca cei care au încălcat legea să fie pedepsiţi, cel puţin prin demascare.

EI VOR PĂMÂNT.

Din totalul de 14,5 milioane de hectare cât reprezintă suprafaţa agricolă a României, circa 65% sunt terenuri arabile (adică 9,5 milioane de hectare). Din această întindere destinată exploatării agricole, circa 10% este deţinută de străini. Potrivit informaţiilor care circulă în piaţă, investitorii străini deţin în proprietate circa 1 milion de hectare de teren arabil şi lucrează în arendă sau în concesiune încă 1 mi­lion de hectare.

SALARII TREND.

Angajaţii din sectorul servicii­lor anexe extracţiei au avut parte de cele mai mari creşteri salariale în ultimii 7 ani, de până la 114%, astfel că un salariat din acest domeniu a ajuns să câştige, în medie, circa 4.200 de lei net în luna iunie 2015, faţă de 1955 de lei în 2008, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică. De creşteri salariale semnificative au avut parte şi angajaţii din extracţia petrolului (+113% de la 2353 lei în 2008 la 5019 lei în 2015), din industria auto (+98% de la 1201 lei în anul 2008 la 2381 în 2015), dar şi cei din sectorul serviciilor informatice (+85%). În topul sectoarelor cu cele mai mici creşteri salariale se află învăţământul (+9%), administraţia publică, apărarea (+17%), sănătatea şi asistenţa socială (+18%).

SCĂDERE.

Străinii, în cea mai mare parte grupuri bancare, aveau la jumătatea acestui an depozite pe termen mediu şi lung constituite la băn­cile locale în valoare de 5,4 miliarde de euro (echivalentul a 24 mld. lei), cu o jumătate de miliard de lei mai puţin faţă de nivelul de la finalul anului trecut, potrivit datelor BNR. Depozitele pe termen lung ale străinilor fuseseră la începutul crizei şi ajunseseră la un vârf de 8,6 mld. euro în vara anului 2011.

About Administrator