Motivele unui record turistic la Sarmizegetusa Regia

Dogoarea lunilor de vară şi seceta au întins peste pământuri nuanţe aprinse de roşu sau cuprinderi galbene de ierburi arse. De cum intri în munţi, pe drumul către Sarmizegetusa Regia, peisajul prinde viaţă – versanţii urcă verzi către cerul limpede, valea alunecă în undele răcoroase şi un râu de turişti însufleţeşte calea către capitala dacică unde s-au deschis porţile pentru oaspeţi.  

Vizitatorii au avut ocazia să vadă cum arată locurile celor mai recente cercetări arheologice din capitala Daciei libere

O zi în prima capitală a neamului face cât o săptămână de concediu. Aerul bun al locurilor e kerosen pentru sufletul de orăşean. E de înţeles de ce o mulţime de turişti străbat sute de kilometri pentru a ajunge la Sarmizegetusa Regia, în Munţii Orăştiei. La “Ziua Porţilor Deschise”, cetatea şi-a aşteptat oaspeţii cu o mulţime de ghizi care i-au purtat prin istoria zbuciumată a dacilor şi a luptelor cu Imperiul Roman, cu vreme frumoasă şi un peisaj de poveste. O lumină frumoasă, albă, cade peste noi, semn că “aerul pripeşte”, cum spun bătrânii. Fotoreporterul Remus Suciu numeşte fenomenul “lensis”, care apare atunci când sunt mulţi vapori de apă în atmosferă. Regia şi ghizii ei sunt asaltaţi de vizitatori. “Aşezarea este impresionantă, fortificaţia dacică era mult mai redusă decât urmele care se văd acum pe teren şi care aparţin celei ridicate de romani. Aici, în stân­că, se observă amenajarea patului zidului dacic, iar sub zidul care porneşte de la Poarta de sud, spre Poarta de vest – dacă urmaţi traseul – este şi marcat locul unde, sub zid, s-a descoperit un atelier de forjă. Şi tot dacă urmaţi acest traseu puteţi coborî să vedeţi săpătura de anul a­ces­ta. Unele ziduri erau masi­ve, din blocuri de piatră şi atingeau până la 12 metri înălţime, terasele sunt mari şi construcţiile de acolo au fost la fel”, povesteşte dr. Gabriela Gheorghiu, în faţa panourilor mari aşezate la intrare. În acest an, arheologii au pus la dispoziţia turiştilor şi un caiet de impresii: “Totul este deo­sebit. Istoria trebuie păstrată şi promovată mereu! Meritaţi felicitări pentru efortul depus şi vă dorim succes deplin în continuare”, a notat un turist, în timp ce altul scrie: “Mulţumim pentru toate informaţiile şi vă dorim succes în munca foarte importantă la care v-aţi înhămat. Să dea bunul Dumnezeu să reflectaţi cât mai corect adevărul istoric”, iar un al treilea notează: “Un loc minunat, ca­re merită oameni minunaţi pentru o benefică şi frumoasă promovare, cu noi descoperiri şi explicaţii în detaliu a zonei”. Fiecare grup este preluat de câte un ghid, de fapt, cercetători ai şantierului arheologic de la Sarmizegetusa Regia.

Matriţa face istorie

Şeful colectivului de cerceta­re, conferenţiar dr. Gelu Florea, ne conduce pe săpătura din acest an, din apropierea locului unde a fost descoperită una dintre cele mai importante piese din ultimii ani: “Ne aflăm pe locul unde a fost găsită în urmă cu doi ani de zile, printr-o întâmplare fericită, deja celebra matriţă de bronz de la Sarmizegetusa, o matriţă de bijutier, cea care se află expusă la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Este o piesă excepţională: o dată că există puţine asemenea piese de bijutier foarte complexe care au supravieţuit din antichitate. În al doilea rând, este foarte frumoasă. Imaginile care erau transfera­te de pe această matriţă pe foiţă metalică sunt foarte complexe, foarte frumos executate, ele în sine erau opere de artă. Studiul asupra ei nu este încă finalizat, pentru că s-au deschis noi piste care trebuie urmărite. A fost o aventură in­telectuală care ne-a purtat în diverse spaţii ale lumii antice, în care se presupune că ar fi putut fi făcută această matriţă. Ea a ajuns în Munţii Daciei cândva înainte de cucerirea romană şi a «lucrat» aici pentru curtea de la Sarmize­getusa tot felul de piese din metale preţioase şi din tablă de bronz. Se făceau aplici pentru costum, pentru mobi­lier, pentru veselă de lux, diverse accesorii pentru armament – o gamă destul de largă de asemenea produse care puteau să fie montate apoi pe alte suporturi şi să le împodobească cu frumuseţea lor”, explică profesorul, în timp ce dr. Răzvan Mateescu, de la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei, le vorbeşte turiştilor strânşi lângă una dintre “gropi”: “Rolul nostru este să deschidem săpăturile şi să punem cap la cap informaţiile arheologice, de multe ori – e adevărat – ca un imens puzzle. Avem aici un şanţ cu rol de apărare de care am dat anul trecut, ştiam direcţia sa şi am extins cercetările. Pentru cei cu ochi format deja se vede o parte din el, în săpătura din acest an. Am găsit anul acesta aici şi resturile de la o caliga, încălţămintea romană”.

Capitala artei

Şi cum turiştii întreabă de cio­burile aşezate în săpătură, Răzvan Mateescu le vorbeşte despre arta olarilor din fosta capitală: “Ceramica pictată de aici este splendită, este tipică pentru Grădiştea de Munte şi zona învecinată. S-au făcut descoperiri şi în alte situri dacice, dar în zona aceasta a capitalei este mult mai elaborată”. De fapt, toate desco­peririle făcute în sit vorbesc despre bogăţia locurilor şi priceperea făurarilor: “Şi pe vremea dacilor, bijuteriile erau ca şi astăzi. Existau unele care se numesc gablonţuri şi nu sunt din metal preţios, dar sunt frumoase, cum sunt ac­cesoriile vestimentare de ge­nul fibulelor, tot felul de aplici şi centuri. Există apoi aici bijuteriile de preţ, care sunt din argint şi, în cazul Sarmizegetusei, s-au descoperit şi acele celebre brăţări din aur despre care credem că au fost purtate doar cu ocazii speciale şi probabil că făceau parte din costumul ceremonial. Matriţa arată că se făceau tot felul de piese care le împodobeau pe femei”, explică Gelu Florea. Din poveştile cercetătorilor îţi dai seama că Sarmizegetusa Regia avea cei mai buni “artişti” şi sigur dădea “tonul” în restul regatului. Peste toate, metalurgia dacilor este impresionantă, spune dr. Răz­van Mateescu: “Din toate descoperirile, vedem că aici a fost prelucrat fierul în cantităţi greu de bănuit. Toate analo­giile cu alte centre metalurgice ale Europei ar fi în favoarea Grădiştei de Munte pentru că, în muzeele din Cluj şi Deva, sunt, modest spus, câteva sute de piese – de la unelte, la obiecte de uz cotidian. Ele arată o metalurgie a fierului excepţională pentru întreg peisajul arheologiei europene. Armele sunt mai puţine, dar să nu uităm că aici s-au derulat două dintre războaiele mari ale antichităţii, iar o parte a fost dusă ca trofeu la Roma. În foarte multe cazuri, sunt fabricate aici, la Regia”. Fierul venea fie din Munţii Poiana Ruscăi, fie din depozitele din zonă, depozite găsite de ar­heologi chiar şi pe văile din apropierea fostei capitale.

Superlativ de Dacia

Pentru vizitatori, care acum au la dispoziţie doar o parte din fortificaţie şi zona sacră, e greu de imaginat cum arăta locul, acum 2.000 de ani. De fapt, Sarmizegetusa Regia era o locuire uriaşă – aşezarea avea aproximativ şase kilometri lungime pe ax. Dacii au tăiat în munte peste 250 de terase amenajate cu mare efort, în antichitate, desfă­şurate pe aproape 400 de hectare de teren plan. “Sarmizegetusa, acum două mii de ani, înaintea cuceririi romane, era un oraş, pot să spun, o aşezare de foarte mari dimensiuni, credem dens locuită, cu părţi funcţionalmente dinstincte. Avem o zonă publică a Sarmize­getusei, în care ar putea intra fortificaţia şi zona sacră unde se desfăşurau ceremonialurile publice, cele religioase publi­ce, iar apoi avem o zonă de locuire civilă, să spunem o zonă privată, unde se aflau şi ateliere şi locuinţe. Sarmizegetusa în general atestă un standard de viaţă peste mediu, dacă ar fi să comparăm cu oricare alt sit cunoscut, până în prezent, din Dacia, prin ceea ce înseamnă facilităţile sau comodităţile pe care le putem vedea arheologic în această aşezare. Avem o populaţie estimată, fără multe date concrete, la o cifră de trei – cinci mii de locuitori, ceea ce era mult pentru acele vremuri”, povesteşte Gelu Florea. Pe atunci, Regia clocotea de viaţă, iar profesorul universitar vede oraşul: “Trăiau aici oameni de toate felurile – erau oameni de rând care lucrau la construcţii, la exploatarea fierului şi apoi procesarea fierului, în atelierele de forjă de aici. Erau şi preoţi, lucru indicat de temple care arată că avem de-a face cu o instituţionalizare religioasă în epoca Regatului dacic. Erau şi aristocraţi despre care ne vorbesc piesele de import care vin de la mari distanţe din spaţiul medi­teranian, din nordul Italiei. Găseai aici străini şi localnici, unii meşteri erau autohtoni, alţii veniseră din afara Daciei, angajaţi aici ca să lucreze la construcţii, lucru pentru care stau mărturie literele greceşti găsite pe unele blocuri. Era un mediu cosmopolit, bogat, prosper”.

O lume colorată

La “Ziua porţilor deschise”, turiştii au avut parte gratuit de ghidaje
de specialitate de la adevăraţi cunoscători ai istoriei locului

Pe baza informaţiilor obţinute în urma cercetărilor, specialiştii pot reconstitui pentru iubitorii de istorie doar o parte din istoria dacilor, spune Gelu Florea: “Greu de spus cum se îmbrăcau şi ce culori purtau – nu avem niciun indiciu în acest sens, dar nu cred că purtau numai alb şi negru. S-au făcut microanalize pe piatra reliefurilor Columnei lui Traian şi aceste aproximări pot fi valide în mare măsură. Reliefurile nu reprezentau însă o fotografie, Columna este un monument care este plin de convenţii artistice, există costume şi atitudini tipice, un anumit armament. Nu cred că aceste ima­gini corespund fidel realităţii de la acea vreme de la Sarmizegetusa Regia sau de oriunde din Dacia. Putem să ne gândim şi la alte culori şi alte tipuri de costume decât cele ilustrate pe “Columnă”. Cercetătorul Răzvan Mateescu, cel care a scris “Istoriile unui templu”, o lucrare de peste 200 de pagini despre Sarmizegetusa Regia, ştie ce ar prefera să vadă, dacă s-ar putea întoarce în timp: “Aş fi curios să văd şi adesea mi-am imaginat cât am putut mai bine anumite zone. Dacă m-aş fi întors în urmă cu 2000 de ani aş fi fost foarte curios să văd zona sacră şi fortificaţia de la Grădiştea de Munte şi, desi­gur, aş fi vrut să văd un atelier metalurgic al dacilor”. Distruse de furia romanilor, templele au rămas să arate vizitatorilor doar nişte ruine care pot fi uşor imaginate dacă îl asculţi pe universitarul Gelu Florea: “Centrului ceremonial şi de cult astăzi îi spunem «zona sacră». Ne putem imagina templele în picioare, cu procesiuni care coborau de pe drumul pavat până spre zona altarului şi ritualurile care se desfăşurau – unele, poate, zilnice, altele periodice. Este foarte posibil să avem aici sacrificii, pentru că principalul mijloc de comunicare dintre umanitate şi divinitate în antichitate era sacrificiul şi nu era neapărată nevoie să fie unul uman, putea să fie lichid, ori se puteau folosi cereale sau animale. Noi nu excludem nici sacrificiul uman. Este foarte posibil ca zona să fi fost despădurită sau cu mult mai puţini copaci decât astăzi, pentru că aveau nevoie de vi­zibilitate, de spaţiu, de material de construcţii, iar lemnul era probabil pe primul loc. Este evident că fosta capitală era mult mai despădurită decât este acum”.

Sarmizegetusa Perfectă

Aproape 1.000 de oameni au urcat la Sarmizegetusa Regia într-o singură zi,
iar această cifră reprezintă un record pentru obiectivul istoric amintit

Mulţimea de turişti care au urcat în cetate de “Ziua Porţilor deschise” a adus organizatorilor şi un record: aproape 1.000 oameni au ţinut să vadă Regia în splendoarea unei zi de vară la munte, cu 300 mai mulţi decât la ediţia precedentă. Cercetătorii clujeni au oferit iubitorilor de istorie şi reconstituiri 3D ale cetăţilor dacice, templelor sau a tot felul de obiecte descoperite în sit, inclusiv ceramică. Şi nu este singura surpriză pentru cei care vin aici: ajungi într-un sit îngrijit, cu mobilier din lemn şi reguli stricte de vizitare. De când monumentul a fost preluat de Consiliul Judeţean, a dispărut haosul din anii trecuţi, nu mai găseşti fir de bălării, iar iarba este tunsă precum gazonul într-o arenă sportivă. “Sunt râuri de turişti şi este o mare bucurie pentru noi că într-o astfel de zi drumul este supraaglomerat şi situl vizitat de un număr aşa de mare de oaspeţi. Este o sărbătoare pentru noi, având în vedere că administraţia împreună cu acest minunat colectiv de cercetare din Munţii Orăştiei reuşim să ne dăm mâna şi să formăm o echipă care guvernează cu adevărat Sarmizegetusa, cea neguvernată de peste două mii de ani. Prima mea amintire este de aici, de la patru ani, când mă jucam cu sora mea, Nona, de-a Decebal şi de-a Andrada în Templul Mare Circular. Pe vremea aceea era voie să intri în templu. Sarmizegetusa arăta ca o junglă, călcată de muncitori forestieri, se făceau chefuri, atmosfera era un pic ciudată, nu era atâta respect cât întâlnim astăzi în aceste locuri. Faptul că de aici am prima amintire a copilăriei m-a făcut să mă îndrăgostesc de locul acesta, am simţit că pot să fac ceva şi atunci, am făcut. Am făcut această administraţie, după 20 de ani de haiducie. Munca mi-o fac cu drag, mi-o fac cu pasiune, înconjurat de nişte oameni extraordinari. Schimbarea este evidentă”, spune şeful admi­nistraţiei sitului, Vladimir Brilinsky. Acum, până şi vechea conductă de lemn prin care curge apa în incinta sacră are astupuş.

Planuri da, fonduri ba

Recordul de turişti îi aduce aminte şi cercetătorului Gelu Florea de anii de demult: “Dacă nu mă înşel am ajuns prima dată aici în 1986. Eram student în anul I, am urcat cu rucsacul în spate, pe un drum foarte accidentat şi stăteam în corturi. Nu era nimeni. Vreau să vă spun că nu vedeam pe nimeni cu săptămânile. Aveam câte unul – doi turişti – de obicei – străini sau alpinişti care mergeau către Muncel sau către Godeanu. În rest, nu întâlneam pe nimeni din afara taberei de arheologie, timp de câteva săptămâni. De aceea pentru mine este o mare bucurie să văd atâta lume care cred că este realmente interesată de monumentele de aici”. Până şi jandarmii montani care patrulează în sit au adus sus în cetate un stand atractiv, mai ales pentru cei mici: “Avem un piolet pe care îl putem folosi pe timp de iarnă, împreună cu colţarii. Avem şi cască pentru cazul în care cădem sau cad pietre de sus”, îi explică un jandarm unui copil. Rareş Vădana are 7 ani şi este încântat de ziua petrecută la Sarmizegetusa Regia: “Mi-a plăcut, e frumos, că rar se întâmplă să se vadă asemenea monumente de peste două mii de ani. Şi romanii au făcut lucruri frumoase, dar, în opinia mea, eu aş ţine cu dacii”. De fapt, toţi turiştii vorbesc cu drag despre acest loc plin de istorie, dar şi de încărcătură sufletească a locului, de liniştea pe care o simţi în acest colţ de neam. Iar planurile pentru Regia sunt pe măsura statutului de monument inclus în patrimoniul UNESCO: “Este un loc care îmi spune foarte multe şi pe care, în momentul în care îmi voi termina cariera, sper să-l văd într-un stadiu mai bun decât îl găsesc acum – să fie monumentele într-o stare mai bună, să înceapă acţiunea de conservare a lor. Visez în continuare un atelier-şcoală pentru studenţi, pentru că este nevoie de multe generaţii de arheologi care, sperăm, vor epuiza cândva, vreodată, situl, şi ei trebuie să înveţe la faţa locului tot ce înseamnă arheo­logia dacică şi, mai ales, cea specifică Munţilor Orăştiei. Îmi imaginez undeva în zonă un institut de cercetare care să efectueze studii, nu doar o lună, două pe an, ci tot timpul. Îmi imaginez şi un muzeu virtual pe sit, aici, în imediata apropiere a monumentelor, ca turistul să vadă ruinele şi să se uite pe un ecran şi să le vadă «ridicate», digitizate. Multe lucruri pot fi făcute aici cu un pic de bunăvoinţă, cu ştiinţă şi, e adevărat, şi cu bani, care ne cam lipsesc”, recunoaşte şeful colectivului de arheologi, dr. Gelu Florea. Întrebat dacă a primit în acest an fonduri pentru cercetare, universitarul răspunde sec: “Încă nu!”.