Românii NU trebuie să-şi schimbe centralele de luna viitoare

Articolul a fost vizualizat de 1,047 ori

punere-in-functiune-centrala-muralaDe luna viitoare, cei care vor să îşi monteze centrale termice de apartament vor fi obligaţi să cumpere centrale “în condensaţie”, cu până la 20% mai eficiente decât cele clasice, dar şi sensibil mai scumpe. Aşa prevede o directivă europeană care intră în vigoare în septembrie. Producătorii şi comercianţii de centrale îi asigură pe oameni că NU vor fi obligaţi să îşi înlocuiască centralele pe care le au acasă.
Specialiştii spun că centralele termice clasice au un mare defect: aruncă pe coş gazele arse încă foarte fierbinţi. Adică o mare risipă.
În schimb, centralele în condensaţie forţează gazele arse să treacă prin alt schimbător de căldură, unde preîncălzesc apa care merge spre arzătorul principal. Gazele se răcesc şi vaporii de apă condensează, dând numele acestui tip de centrală. Cu alte cuvinte, din aceeaşi cantitate de gaze se obţine mai multă căldură. Randamentul unei centrale cu condensaţie este cu 15 până la 20 la sută mai mare decât cel al unei centrale murale obişnuite.
Preţurile unor astfel de centrale pleacă însă de la peste 3000 de lei. Specialiştii dezmint însă zvonul că directiva obligă oamenii să îşi înlocuiască actualele centrale cu cele noi.
Totuşi, nu este exclus ca pentru centralele vechi şi mai po­luante să fie introdusă o taxă, aşa-numita “taxă pe coş”.

About Administrator