Zbor în suspante, deasupra lumii

Este etapă de paraşutism la Deva şi zeci de tineri, care s-au înscris la aceste cursuri de zbor, îşi fac acum practica de salturi. Lor li s-au alăturat sportivii din lotul judeţean de paraşutism. Dacă unii se pregătesc pentru a-şi lua licenţa, alţii îşi perfecţionează tehnica de zbor şi aterizare.

Paraşutismul presupune extrem de multă disciplină, cunoştinţe temeinice în mai multe domenii şi, mai ales, curaj

“Las-o să înainteze! Dă-i viteză un pic! Las-o să vină!”, strigă femeia către tânărul care se află la o şchioapă de pământ, prins în suspante, de aripa colorată a paraşutei. Câţiva metri mai încolo, altă instructoare notează într-un tabel observaţii de genul: “stabil” sau “uşoară rotire” şi murmură: “Nu stăpânesc încă stilul la deschidere”. De când s-au lansat din avion, albastrul cerului s-a umplut de culoare. Oamenii se leagănă încet deasupra lumii şi lunecă uşor către iarba arsă de secetă a Aerodromului din Deva. Mai mulţi tineri pasionaţi de zbor s-au înscris anul trecut la cursurile oferite de Aeroclubul României, au urmat până acum partea teoretică şi au ajuns, în sfârşit, la partea practică. Este, de fapt, “încununarea” unui an întreg de muncă. Mihaela Gligor este din Deva, are 16 ani şi tocmai a încercat senzaţia de zbor: “A fost prima mea zi de zbor, am făcut două salturi şi a fost genial!”. Este atât de încântată încât radiază fericire: “Magnific! Nu vă pot descrie!”, spune ea cu un zâmbet larg pe faţă. Apoi îşi aduce amin­te: “Când eram mică, mergeam pe dealuri şi mă uitam la restul paraşutiştilor cum zboară. Mi-a plăcut foarte tare! De atunci, tot vreau! Acum, am împlinit vârsta, deci: am venit!”. Cel mai jos plafon de unde se sare este la 1.200 de metri. Cu licenţă sau nu, paraşutiştii sunt înnebuniţi după zbor. Vorbesc cu toţii despre o senzaţie pe care nu o poţi descrie uşor în cuvinte. Răzvan Catilina face paraşutism de şapte ani: “264 de salturi cred că am! Nu-i un număr foarte mare, dar se adună. Sper să fie mai multe. De când am început sunt tot pe acest aerodrom, pe acest câmp… paraşutismul este o dragoste pentru mine. M-am îndrăgostit şi sper să rămân în aviaţie în continuare, o să vreau să rămân instructor de paraşutism. Să vedem ce-o fi”. Şi lui i se pare de necuprins senzaţia de zbor: “Libertate şi… nu pot descrie, sunt prea multe”, spune tânărul şi îşi roteşte palmele rapid pentru a demonstra tăvălugul de impresii.

Pasionaţi de zbor şi salt

Punctul fix la care trebuie să ajungă, pe sol, paraşutiştii are diametrul de doar 3 centimetri.
E nevoie de câteva zeci sau sute de salturi până să ajungi la el.

Viorel Vochiţoiu are 38 de ani şi a renunţat la concediul cu familia pentru a se bucura de zbor: “Am acumulat peste 180 de salturi. Eu sunt aici la contract, adică fac un contract pentru o reînnoire de licenţă. Am fost paraşutist din 1993, am întrerupt activitatea prin 1997, după care, după 20 de ani, a renăscut din nou în mine nevoia asta de adrena­lină, aşa că am venit să-mi validez licenţa”. A trecut prin mai multe sporturi, dar paraşutismul i-a rămas lipit de suflet: “A fost un sport care m-a făcut să renunţ la karate, la fotbal… Când am dat peste asta, am renunţat la toate. Din cauza adrenalinei pe care o provoacă bănuiesc. E foarte frumos ce simţi, în special când faci căderea liberă, care este extraordinară”. Ce îi face pe unii să îşi facă cruce sau să bombăne înfricoşaţi, pe tinerii aceştia îi face să freamăte. La fel e şi pentru Alina Turculeţ, care la 23 de ani a acumulat peste 50 de salturi: “Am început la planor, m-am apucat pe urmă şi de paraşutism şi o vreme le-am făcut pe amândouă. Sunt foarte frumoase amândouă. Cu paraşuta, am vrut să încerc şi am tot continuat, ca să nu mă las”. Tânăra descrie frumos senzaţiile prin care trece un sportiv care face saltul din avion: “Ţi-e frică de fiecare dată, ai emoţii, te li­nişteşti în uşă, părăseşti avionul, te mai dai peste cap, mai faci prostii, mai înveţi, mai încerci o dată”. Pentru aceşti tineri, Aeroclubul României oferă cursuri la care te poţi înscrie la fiecare început de an, iar pentru cei între 16 şi 23 de ani sunt gratuite. Paraşutiştii sunt doar o parte dintre tinerii şcoliţi la Aeroclubul din Deva, spune comandantul Aeroclubului Deva, Adel Ştef: “Noi avem două activităţi de bază: paraşutismul şi planorismul, dar sprijinim şi secţiile de zbor cu motorul ale celorlalte aerocluburi. Suntem în activitate febrilă de zbor şi salt, deşi de-abia s-au încheiat Euro­penele de Acrobaţie Aeriană şi încă trăim cu nostalgia acelor momente deosebite. Peste câteva zile vom începe şi antrenamentele lotului de acrobaţie, iar în octombrie, la Deva, se va desfăşura Cam­pionatul Naţional de Acrobaţie cu Planorul”. La finalul săptămânii, toţi sportivii, atât cei care trag tare să-şi ia licenţa, dar şi cei din lotul judeţean de paraşutism, vor participa la cea de-a 15 ediţie a Cupei Dacia.

Zbor alături de elite

Artur Valer Blumhaghel este cel mai titrat sportiv al Aeroclubului Deva în acest domeniu: “Dintotdeauna paraşutism, mai aproape de parapantă, dar, dintotdeauna, paraşutism pentru că îmi place foarte mult. Deja sunt în al 24-lea an de activitate pe acest aerodrom şi încă îmi place. Sper să o duc înainte, în continuare”. El se pregăteşte pentru campionatul naţional: “Sper să venim de acolo cu un rezultat bun. Şi, în timp ce noi facem antrenamente, cei mici exersează ca să poată ieşi la liber, la comandat. Sunt copii deosebiţi, de care ne bucurăm foarte mult, sunt activi, dar disciplinaţi. Au trecut de emoţiile primelor salturi şi încep să-şi dea drumul. Sunt anumite evoluţii pe care, la categoria lor de pregătire, nu le stăpânesc cum trebuie. Încercăm să-i învăţăm să stea perfect în stil, să nu se mai rotească, să nu deschidă picioarele între suspante, pentru că apar pericole pe care nu le vrem. Suntem foarte mulţumiţi de ei ”. “Leli”, cum îi spun prietenii, se apropie de 900 de salturi şi spune zâmbind: “Sper să ajung la 1.000 cât mai rapid.” Salturile încep de dimineaţă şi durează până în jurul prânzului. Un avion Antonov 2 îi ridică în aer, după care, paraşutiştii se lansează în zbor. Bineînţeles, sub supravegherea instructorilor. Aceştia le urmăresc zborul atât de la sol, cât şi de sus, din An-2. Ultimul sportiv care coboară este tot instructor, iar, în acest an, tinerii îl au ca profesor de paraşutism tocmai pe sportivul care a făcut istorie şi, în primăvară, a doborât un record vechi de peste 40 ani. Dan Gabriel Chiriac a executat un salt, din balon, de la 10.400 m altitudine, stabilind un nou record naţional de altitudine pentru salt cu paraşuta. Are 46 de ani, trei decenii de paraşutism şi 1.800 de salturi: “Timp de zece zile, cât durează etapa, sportivii încearcă să demonstreze că merită să fie paraşutişti, că ceea ce au învăţat reprezintă o punte de lansare către categoria performanţă şi înaltă performanţă”. Şi nu e tocmai uşor, spune Dan: “Trebuie să ştie multe, plecând de la legislaţie, meteorologie, pregătirea specifică pentru zbor a organismului. Dacă îţi cunoşti bine teoretic şi practic domeniul, dispare teama de necunoscut, una care se manifestă mai mult la începători. Ca paraşutist ai nevoie, în primul rând, de stăpânire de sine, ai nevoie să calculezi totul, să lucrezi cu centimetrul şi cu secunda, să dai absolut totul, este o luptă cu secundele şi cu metrii. În timpul saltului, fiecare are o temă dată, fie cădere liberă, fie anumite proceduri de deschi­dere sau figuri de acrobaţie. Totul trebuie făcut cu sânge rece, la timpul potrivit. Pentru mine, paraşutismul este activitatea supremă”.