Poveştile fântânii fermecate

Într-un sat hunedorean încă mai există mulţi localnici care cred în pute­rile miraculoase ale unui izvor de la marginea localităţii. Cei mai tineri sunt reţinuţi în a recunoaşte că şi ei cred în puterile apei luate din “fântâna cu leacuri”. Bătrânii, mai ales, nu se ascund după cuvinte. Spun clar că ei sunt convinşi că apa din “fântâna cu leacuri” este tămăduitoare.

Mai făţiş, mai pe-ascuns, localnicii din Bobaia şi nu numai trec din când în când
pe la “fântâna cu leacuri” pentru ca apa acesteia să le mai aline din suferinţe

Satul Bobaia, comuna Boşorod. E ziua-n amiaza mare, iar pe uliţe nici ţipenie de om. E cald, parcă şi mai cald din cauză că mai toate uliţele dintre cele 30 de case răsfirate pe culmile unor coline, la sute de metri distanţă una de cealaltă, sunt asfaltate. O uliţă rămasă la stadiul de drum pietruit urcă uşor până-n coasta unui deal umbros de la estul satului, şerpuieşte printre livezi cu pruni ale căror fructe tocmai se coc şi, la un moment dat, trece pe lângă o adăpătoare. De la adăpătoarea amintită, sus, în dreapta, la vreo 50 de metri, o cană albă stă agăţată într-un arin. E pusă frumos într-un cui bătut în trunchiul copacului. Semn clar că undeva-n apropiere e apă bună de băut. Şi-aşa şi este: chiar la baza copacului, undeva-ntre iarba deja crescută din nou după ce a fost cosită cu vreo lună-n urmă, e un izvor. Bătrânii spun că aici a fost o fântână improvizată, dar generaţiile mai tinere n-au mai îngrijit-o, aşa că s-a cam “astupat”. Şi mai important, vârstnicii din Bobaia sunt convinşi că apa din acest izvor are proprietăţi curative pentru “fel de fel de boli”.

Între scepticism şi convingere

Ioana Savu are 66 de ani. De 48 de ani locuieşte într-o casă situată relativ aproape de “fântâna cu leacuri”. Totuşi, spune că n-a fost niciodată să ia apă din ea. “Nu m-am dus că io… io nu pre’ cred. Cred în bunu’ Dumnezău, da’, no…” spune, femeia. Apoi, din vorbă-n vorbă, mărturiseşte că a auzit de tot felul de cazuri în care oamenii, care s-au spălat cu apă din izvorul în cauză, s-au simţit, apoi, mult mai bine. “Or fost şî care zîce c-or avut farmece făcute pă ei, s-or dat cu apă de-aia şî s-or vindecat”. Tanti Ioana dă impresia că nu vrea să creadă în farmece, ca să nu se prindă şi de ea, sau de cei din familia ei. “Că ştiţ’ cum să zîce: dacă nu crez’ în prostii, nu să prind prostiile de tine”. Totuşi, Ioana Savu este cea care ne îndreaptă spre bătrânii care ştiu bine povestea “fântânii cu leacuri”. “Mereţ’ la nana Măriţii, că ea şcie care-i
treaba cu fântâna aia”. Nana Măriţii se numeşte Mariţa Şerbănescu şi are 85 de ani. La vârsta ei nu mai suportă uşor soarele dogoritor ca să iasă la secerat, ori la strâns fânul, aşa că-şi face de lucru, la umbră, pe lângă casă, cu zeci de kilograme de legume din care vrea să facă o zacuscă “pentru tătă lumea”, de la ea până la strănepoţii ei.
Când aude de “fântâna cu leacuri”, femeia devine cât se poate de serioasă: “Ba să ştiţi că-i adevărat. Io ş-acuma am apă luată de-acolo şî mă dau cu ea de câte ori mă păleşte (răul – n.red.)”. Apoi, femeia scoate din beci o sticlă de plastic şi zice: “O vedeţ’. Îi de 5 ani luată de la fântâna cu leacuri şî n-o făcut flore. Am mai avut o sticlă, luată tăt atunci, da’ mi s-o gătat”.

Vraja zânelor…

Trăilă Şerbănescu confirmă spusele mamei sale despre
puterile magice ale apei izvorului de la marginea satului

Nana Măriţii începe apoi să explice că apa este fermecată mulţumită unor zâne care, mai ales în noaptea de Sânziene, vin şi petrec în jurul izvorului. Femeia este absolut convinsă că spune adevărul, de-ai zice că le-ar fi văzut vreodată pe “heli (alea – n.red.) frumoase”. “Nuuu le-am văzut, că şî de le vedeam, n-aţ’ mai fi vorbit cu minie acuma. O dată, într-o nopce, şădeam cu bărbatu’ meu în pat când, pă drum, aud cum râd nişce fece tinere ş-on fluier le tăt cântă. Omu’ meu, odihnească-l Dumnezo, c-o murit de 30 de ani, numa o pus mâna la mine pă piept şî m-o făcut sămn să tac din gură şi să nu mă mişc. Dup-aia m-o zâs că nu-i bine să dai sămn că le-ai auzât ori le-ai văzut pă heli (alea – n.red.) frumoase. Mama me’ m-o povestât că, demuuult, pă când umbla Domnu’ Isus pă Pământ, o muiere din sat s-o dus cu grâu la moară, să-l macine. Cum o făcut, cum n-o făcut, s-o-ntâlnit cu heli frumoase care i-or zâs: «Dacă nu spui la nime’ că ne-ai văzut, să şcii că nu o ţî să gate niciodată făina din sac». S-o dus muierea la moară, o măcinat grâu, o venit cu făina acasă ş-aşe o fost: ani la rând tăt o luat la făină din sacu’ ăla. Bărbatu’ ei o-ntrebat-o de une tăt are ea făină, dacă la moară nu s-o mai dus de ani de zâle.  Ş-apoi, muierea i-o zâs că le-o văzut pă heli frumoase. Du­p-aia, nici făină-n sac n-o mai avut”.

… şi puterea credinţei

Bătrâna spune că ori de câte ori “o păleşte” starea de rău, începe s-o doară capul, vreo mână sau vreun picior, îşi toarnă din sticlă puţină apă adusă de la fântâna cu leacuri şi, în cel mult o zi, îi trece. Când e vorba de stări accentuate de rău, apelează şi la măsuri complementare: “Îi binie să te speli cu apă de-asta şî, dacă ţi-î rău – rău îi şî mai binie să te şî afumi cu sânziene uscate, dup-aia-ţ trece. Io tăt aşe fac şi, uitaţ’ că ş-acuma poci mere în picioare”.
Fiul femeii, Trăilă Şerbănescu, are 63 de ani, a muncit ca şofer prin judeţ şi prin ţară, este la zi cu toate ştirile din toate dome­niile, dar crede şi el în proprie­tăţile miraculoase ale apei din “fântâna cu leacuri” de la marginea satului: “Dacă nu mă simt bine, fac şi eu la fel ca mama şi parcă – parcă începe să-mi treacă. Da’ asta nu-i nimic. La izvoru’ ăla la care aţi fost şi ‘mneavoastă să şciţi că or venit şî mai vin oameni şî di la Petroşani (la circa 60 de kilometri distanţă). Io şciu şi de persoane venite din Franţa ca să să tămăduiască cu apa aia. Când eram mici, mergeam cu oile pe-acolo şi scormoneam în apă. Oamenii lăsau p-atunci câte-o lingură de lemn şî câte-un bănuţ. Noi n-aveam treabă cu lingurile de lemn. Am luat banii. Am venit acasă şî vo săptămână-ntreagă am bolit, la pat. Asta până ş-o dat mama sama că ce-am făcut. Ne-o pus să ducem banii năpoi la fântână şî gata o fost şî cu boala”.

Apariţia fântânii şi alte superstiţii

Bătrânii din Bobaia sunt nemulţumiţi că tinerii nu mai “grijesc” aşa cum
trebuie fântâna cu leacuri, curăţând-o foarte rar

Etnologii care au studiat povestea de la Bobaia, comuna Boşorod, au aflat că “fântâna cu leacuri” a apărut la începutul secolului XX. Pe-atunci, un localnic, Toader Văgău, pe numele lui, a avut parte de un moment unic în viaţă: “heli frumoase” i s-au arătat în vis şi i-au porun­cit să sape în acel loc căci va da de apă, iar zânele o vor fermeca astfel încât aceasta să vindece orice boală. Toader Văgău s-a conformat, a săpat şi, după niciun metru, apa a ţâşnit din pământ. Le-a spus şi altora ce-a păţit şi-aşa s-a creat o mare vâlvă-n sat şi-n împrejurimi. Toader Văgău a murit cu decenii în urmă, iar de curăţatul “fântânii cu leacuri” s-a ocupat chiar soţia lui, pe care o chema tocmai Sânziana. Cei doi locuiau la cea mai apropiată casă de izvorul tămăduitor. Bătrâna s-a prăpădit şi ea, iar nepoţii, cu nici 20 de ani în urmă, au decis să capteze izvorul, motiv pentru care “fântâna cu leacuri” seacă de tot vara, când e secetă. Oamenii din Bobaia nu o spun cu voce tare străinilor, dar cred că de aici li se trag necazurile nepoţilor soţilor Văgău. Despre unul se spune că s-ar fi lovit aşa de rău la spate încât ar fi rămas paralizat, despre alţii se zice că ar fi rămas fără animale-n bătătură după ce acestea s-au îmbolnăvit misterios şi au murit, ori că de-atunci pur şi simplu n-au mai putut să adune un bănuţ lângă celălalt.
Povestea a fost cercetată şi de Mariana Marian, fost director al Biblio­tecii comunale Boşorod, acum angajat al Bibliotecii Judeţene “Ovid Densuşianu” Hunedoara. “E o poveste de-a dreptul fascinantă, cu trimiteri atât spre religia creştină – legătura cu naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cât şi spre credinţele precreştine. Pe vremea-n care activam eu în Boşorod se spunea că apa este bună pentru tot felul de boli, dar mai ales pentru bolile oftalmologice. Tot pe-atunci, lângă izvor, pusă într-un alt copac, era şi o cruce făcută-n semn de mulţumire. Crucea nu mai există, din câte-am înţeles. Am fost acolo nu o dată şi detaliul care m-a frapat oarecum e faptul că în imediata apropiere a izvorului cresc tot felul de plante medicinale, mentă, sunătoare şi aşa mai departe”, spune Mariana Marian.