Care sunt băncile din România care s-au consolidat de la începutul crizei?

Articolul a fost vizualizat de 1,134 ori

Foto Stock - BancheClasamentul primelor zece bănci locale, care deţin aproape 80% din activele totale, nu a înregistrat intrări sau ieşiri în ultimii şase ani, dar s-au produs ajustări de cotă de piaţă şi mişcări în top ale unor jucători de talie mare. Per ansamblu, cinci bănci au pierdut cotă de piaţă în anii de criză şi cinci au reuşit să câştige teren.
Faţă de 2008, BCR, BRD, Alpha Bank, Bancpost şi Volksbank au pierdut cotă de piaţă, în timp ce Banca Transilvania, Raiffeisen, UniCredit, CEC Bank şi ING Bank au fost în ascensiune.
Pe o piaţă a creditului care a fost marcată de letargie în primii ani de criză şi a dat semne de redresare în special în ultimii doi ani, băncile care au vândut mai multe credite noi au putut să se delimiteze, înregistrând creşteri vizibile la nivelul cotelor de piaţă după active. Cu toate că au pierdut cotă de piaţă, BCR şi BRD şi-au păstrat primele două poziţii din sistem, devenite deja „tradiţionale“. BCR a rămas lider al pieţei, însă cota sa de piaţă s-a atrofiat anul trecut la 16,2%, banca înre­gistrând cel mai mare declin din top 10, de patru puncte. Banca Transilvania a fost pe parcursul crizei cea mai dinamică bancă mare, câştigând 4,4 puncte procentuale la po­ziţia sa de piaţă faţă de 2008, până la 9,8%.

About Administrator