Devoratorul de cuvinte

Articolul a fost vizualizat de 1,270 ori

În Ziarul Hunedoreanului, Carmen Cosman-Preda se exprimă în felul următor: „Potrivit reprezentanţilor DIICOT, a fost acuzat că a racolat cel puţin mai mulţi minori de pe raza municipiului Deva, cu care a întreţinut relaţii sexuale.”
În acelaşi text am găsit următoarele: “au decis menţinerea arestului preventive”, “aflaţi la rândul lor în arest preventive”. 01_ZHD
În Servus Hunedoara, Ramona Ştefan ne informează în legătură cu marşul care se va desfăşura în memoria lui Avram Iancu: „Ceremonia de deschidere oficială a marşului a avut loc ieri. Aseară, în casa „Crăişorului Munţilor”, a fost un priveghi de noapte, iar azi dimineaţă, pe la ora 09:00, poetul român şi grupul care îl însoţeşte în acest demers a plecat din Vidra de Sus (…)”. Mi se pare nepotrivit să vorbeşti despre “ceremonia de deschidere oficială” a unui marş. 02_Servus
Se poate întâmpla ca, din viteză, să fie uitată câte o literă, dar uneori rezultă cuvinte care “merită remarcate”, cum s-a întâmplat în Mesagerul Hunedorean: “Pe lângă frumuseţile naturii de aici, Olu­deniz are şi un bogat trecut istoric şi o moştenire culurală interesantă şi originală, atribute care au sporit reputaţia locului la nivel mondial.”, “Culurală”? Sună frumos.03_Mesagerul
Mihaela Mihai în Gazeta de Dimineaţă ne informează: “Contractul cadru încheiat în urmă cu mai mulţi ani pentru întreţinerea drumurilor judeţene a expirat, iar viitoru contract va presupune obligativitatea GPS-urile pe utilajele de deszăpezire.” Viitoru? 04_GazetaDim

În Mesagerul Hunedorean, am găsit următorul mod de exprimare care nu mi s-a părut tocmai corect: „Încă de la începutul anului, instanţa nu s-a pronunţat în privinţa apelului din cauza lipsei raportului de expertiză.” 05_Mesagerul

Servus Hunedoara, Diana Mitrache scrie: „Ideea de monta GPS tuturor maşinilor cu care se va face deszăpezirea în judeţul Hunedoara a venit ca urmare a problemelor generate de costurile cu această activitate, dar şi pentru a avea o imagine exactă a ceea ce se întâmplă în teren.” 06_Servus
Din cotidianul Servus Hunedoara aflăm că “Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David promite, însă, un drum reabilitat într-un an.” Corect era “Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, promite, însă, un drum reabilitat într-un an. 08_Servus

În cotidianul Mesagerul Hunedoarei se află un articol scurt, intitulat: „Primarul caută soluţii pentru fonduri europene”, l-am citit, fiind curioasă despre ce este vorba: „Deşi mai toţi primarii hunedoreni se plâng de efectele secetei, comuna Blăjeni, fiind una de munte, nu se confruntă cu astfel de necazuri. Aşa că aici e linişte şi pace.” Oricum, nu cred că lipsa secetei a dus la „linişte şi pace” sau că în zonele afectate de secetă ar fi război. Urmează declaraţia primarului, din care cităm: „Nu avem sistem centralizat de alimentare cu apă, iar deocamdată nu au fost probleme cât să nu le facem faţă. (…) Am luat în calcul şi introducerea reţelei de alimentare, dar localnicii şi aşa se descurcă greu cu banii, (…)Nu am avut nici cerere în direcţia asta. Oricum, mai nou, fondurile europene sunt şi mai greu de accesat. Plus că nu ne încadrăm în plafonul de 2.000 de locuitori, cât să fim declaraţi eligibili pentru vreun proiect individual, pe care să-l depunem pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDI, de exemplu. Prioritare ne sunt alte investiţii. Dacă vedem că lucrurile se vor înrăutăţi şi la noi, Doamne, fereşte, atunci vom aprofunda problema, căutând rezolvare”. Întreb şi eu: unde e partea despre primarul care caută soluţii pentru fonduri europene? 09_Mesagerul

Diana Mitrache, în Servus Hunedoara, ne informează că “A fost preşe­dintele CA, Ghimpău la Petroşani, dar nimeni nu a aflat nimic despre viitorul mineritului şi al sistemului energetic pe huilă. Nemulţumiţi de acea întrevedere şi pentru că iarna bate la uşă, edilii din Deva şi Petroşani, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara se duc ei la Bucureşti şi spun că nu pleacă de acolo fără soluţii.” Nu ştiu ce impresie aveţi dumneavoastră, dar mie mi se pare că jurnalista a confundat exprimarea la o bârfă la colţ de stradă cu cea din presa scrisă când a scris: “A fost preşedintele CA, Ghimpău la Petroşani…”. 10_Servus
Livia Botici în Glasul Hunedoarei scrie: “Agresorii celor trei italieni şi a tine­rei, din Deva, au fost arestaţi de magistra­ţii Judecătoriei Deva.” Eu nu aş fi pus virgulă după “tinerei”. Apoi, ne mai spune că “Într-un final, victimele agresiunii petrecute în centrul istoric al municipiului Deva au depus plângeri împotriva celor doi interlopi, Raoul Attila Locsei şi Petru Anton Miheţ, iar poliţiştii au trimis imediat dosarul la procurorii, care au decis reţinerea celor doi şi trimiterea lor în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă.” Corect era “poliţiştii au trimis imediat dosarul la procurori, care au decis reţinerea…” sau “poliţiştii au trimis imediat dosarul la procurorii care au decis reţinerea…”.
î Cei de la HunedoaraMea.ro nu se pot decide dacă folosesc sau nu diacrtice. Până la urmă majoritatea o fi decis că trebuie utilizate, dar, ca o concesie, din când în când le omit: “Conducerea CNAS esti­mează că în prima parte a acestei luni va creşte numărul asiguraţilor care vor solicita cardurile de sanatate.”, “Începând din 1 septembrie, toţi asiguraţii care au intrat în posesia cardurilor sau ale căror carduri se afla la casele de asigurări vor avea acces la servicii medicale programate, decontate în sistem doar în baza cardului de sănătate.” 11_Glasul
Să corectaţi bine!

Tags: ,

About Chioru' Corectoru'