Terapie cu cai pentru copiii nevoiaşi

Centrul Interactiv pentru Educaţie Nonformală şi Voluntariat de la Hunedoara a deschis un nou modul destinat copiilor şi tinerilor nevoiaşi din Hunedoara: intervenţia psiho-socială asistată de animale. Copiii învaţă să comuni­ce, să îngrijească şi să relaţioneze cu animalele mici şi cu caii, învăţând astfel care este comportamentul etic, postu­ra corectă şi, mai ales, ce înseamnă responsabilitatea.

Simona este una dintre fetiţele care a început, deja, sesiunea de terapie cu cai

„Dacă ştiu că nu muşcă, nu mi-e frică. M-am jucat şi cu iepuraşii. Venim în fiecare zi, numai ieri n-am venit, că e aici un băiat care zice că eu fac fiţe”, spune serioasă Simona. Nu-i lipseşte curajul să intre în padoc, deşi Rori, mânza, a ajuns la Grădina Zoologică abia de câteva zile. Andrei, psihologul Centrului Interactiv pentru Educaţie Non-Formală deschis în incinta Grădinii Zoo­logice de la Hunedoara, se ocupă în fiecare zi de frumosul animal. Rori, de la Roraima, muntele sacru al venezuelenilor şi sanctuarul zeilor. Ăsta-i e numele. Lui Andrei i-a venit ideea asta aşa, din senin şi atât i-a fost. Căluţul s-a ales cu acest nume, Andrei i-a agăţat nişte podoabe de-ale indienilor navajo în coamă şi… gata!

O „fetiţă” de 200 de kilograme

Trebuie să fii ferm, pentru că Roraima, deşi are numai trei luni, chiar şi atunci când se joacă, ar putea să lovească, neintenţionat, pe cineva. Andrei ştie, aşa că încearcă să-i obişnuiască pe copii cu mânza. Ca să stai în preajma ei trebuie să fii calm, relaxat. Dacă eşti agitat, calul simte asta imediat şi se agită şi el. Sunetele telefoanelor mobile pot, de asemenea, să sperie animalele. Psihoterapeutul centrului de la Hunedoara va avea mult de lucru cu animalul: deocamdată, „fetiţa” grădinii zoologice are mai puţin de 200 de kilograme, dar la primăvară va cântări o tonă şi va avea puterea să tragă după ea dublul greutăţii ei. Până atunci toţi copiii vor lucra cu ea şi vor încerca să se acomodeze, astfel încât, în cele din urmă, căluţul să poată fi călărit. „Rori a ajuns la noi ca donaţie din partea Centrului „Restart” din Deva şi o vom folosi pentru socializare. Copiii vor relaţiona cu ea, vor ajuta la îngrijirea ei, iar asta le va creşte stima de sine şi îi va învăţa să fie mai responsabili”, adaugă Andrei Bold.

Calul: vindecător de la Dumnezeu

Psihoterapeuţii spun că echitaţia ne poate ajuta să avem relaţii etice şi corecte cu cei din jur. Specialiştii în echitaţie afirmă că un cal este imposibil de păcălit, tocmai de aceea el are un rol esenţial în socia­lizare şi reabilitare socială, fiind folosit cu succes inclusiv pentru reabilitarea infractorilor, a persoanelor abuzive sau agresive. De asemenea, copii, dar şi adulţii cu grave proble­me, pot relaţiona excelent cu un cal, pentru ca apoi să transpună ce au învăţat de la cal în relaţia cu oamenii. De asemenea, echitaţia dezvoltă musculatura spatelui, a abdomenului şi a coapselor, ajutând la obţinerea şi păstra­rea unei posturi corecte şi poate echilibra în greutate persoanele supraponderale. M-ai mult, s-a observat că echitaţia creşte capacitatea de învăţare la copii, autocontrolul şi postura, cu îmbunătăţiri extraordinare ale stimei de sine. În aceste condiţii, cine poate practica echitaţia? Există o vârstă de la care se poate începe? Bătrâneţea ne scoate pe tuşă? Specialiştii spun că echitaţia se poate practica de la 7 la 100 de ani, însă tera­peuţii intervin în cazurile de copii cu autism, retard mintal sau probleme de integrare în societate chiar mai devreme. Fără a fi dresat în acest sens, calul este capabil de vindecare: sunt binecunoscute tera­piile în care calul este coterapeut chiar şi în tratarea depresiei, a stresului posttraumatic sau a tulburărilor de alimentaţie. Mai mult, având mişcările de bazin ca ale omului, călăreţul trăieşte senzaţia că merge pe propriile picioare.

Echitaţie psihoterapeutică versus hipoterapie

În ceea ce priveşte termenii care definesc terapia cu cai, există două variante: echitaţie psihoterapeutică şi hipotera­pie. Specialiştii fac, însă, o diferenţiere între hipoterapie, adică terapia asistată de cai pentru persoane cu dizabilităţi fizice, şi echitaţia psihotera­peutică: pentru ameliorarea sau chiar vindecarea tulburărilor psihice sau psihiatri­ce. Ea presupune, spre exemplu, vindecarea depresiei, a anxietăţii, îmbunătăţiri vizibile în cazul retardului mintal, al autismului sau a problemelor de relaţionare, dar şi tratarea fobiilor. În ceea ce priveşte hipoterapia, specialiştii spun că un cal poate oferi o stimulare pe care fizioterapeuţii nu o pot face. În plus, calul ne învaţă autocontrolul, nu doar al posturii, ci şi al emoţiilor. Fiind foarte empatic, în cazul în care postura nu este corectă, animalul se va opri. De asemenea, frica pe care calul o resimte, bătăile repezi ale inimii şi pulsul ridicat de teamă al omului, pot să facă animalul să aibă un alt comportament decât cel dorit, obligându-ne să fim atenţi la nevoile lui.

Calul, terapeut şi pro­fesor

Psihoterapeutul Andrei Bold se ocupă zilnic de dresajul noii locatare de la Grădina Zoologică: Rori, „vindecătoarea” copiilor cu probleme

Echitaţia terapeutică e folosită şi pentru dizabilităţi de învă­ţare sau memorare, prin exer­ciţii de relaxare a creierului. Creşterea stimei de sine vine… de la sine în echitaţia psihoterapeutică: a fi în stare să struneşti un animal de o tonă, în timp ce tu nu ai decât 50 sau, cel mult 100 de kilograme, echivalează cu o stimă de sine crescută automat! Pentru că sunt foarte sensibili, vindecarea cu cai nu este, însă, posibilă decât în prezenţa unui instructor: el cunoaşte cel mai bine calul şi ştie ce au de făcut, atât „pacientul”, cât şi animalul, pentru ca rezultatele să fie cele dorite. Niciodată un pacient nu va trece direct la călărie, ci va relaţiona multe ore cu calul pe pământ, îl va îngriji şi va învăţa care sunt posturile corecte şi comenzile care trebuie date animalului, astfel încât acesta să coopereze, în calitate de coterapeut. De altfel, pentru persoanele anxioa­se, o modalitate de a ajunge la terapia cu cai este relaţionarea iniţială cu animale mai mici, iar la Grădina Zoologică se poate face şi acest lucru.

Ce este Centrul pentru Educaţie Nonformală şi Voluntariat

Centrul Interactiv de la Hunedoara are la bază un proiect în valoare de peste 200.000 de euro. Proiectul iniţial are peste 250 de beneficiari, copii, tineri, dar şi părinţii lor, cu toţii familii nevoiaşe, aflate în situaţie de risc. Copiii vor desfăşura activităţi de interior, dar şi activităţi în aer liber, vor învăţa să mănânce sănătos, iar proiectul le va oferi zilnic gustări şi sucuri naturale. Proiectul, al cărui contract a fost semnat de Primăria Hunedoara în luna martie, urmează să fie implementat pe durata a 14 luni, până în mai 2016 şi este finanţat de EEA Grants – granturile oferite de Norvegia, Liechtenstein şi Islanda, prin intermediul FRDS (Fondul Român de Dezvoltare Socială). Centrul pentru educaţie nonformală va avea mai multe module distincte: unul pentru activităţi de interior, unul pentru activităţi în aer liber, unul de hrănire sănătoasă şi modulul de terapie cu cai, dar organizatorii plănu­iesc extinderea centrului şi pe alte module, pentru ca activităţile centrului să fie cât mai diversificate.