La finalul săptămânii trecute, presa a oferit informaţii în legătură cu vandalizarea monumentelor UNESCO din judeţul Hunedoara. Şi nu au lipsit nici exagerările. Astfel, Daniel Guţă, în Ziarul Hunedoreanului, scrie: „Cetatea Costeşti din Munţii Orăştiei a fost vandalizată. În ruinele antice ale sitului UNESCO persoane necunoscute au făcut săpături neautorizate, lăsând în urma lor gropi imense şi distrugeri, spun reprezentanţii sitului arheologic.” Sunt şi eu curios cine sunt „reprezentanţii sitului arheologic”, ţinând cont că tot în mass-media se poate citi că asta este una dintre marile probleme: monumentul nu este administrat. Pe de altă parte, din poze şi din descrierea gropilor reiese că acestea aveau cam 15-30 cm diametru şi 5-10 cm adâncime, nu este tocmai ceea ce s-ar numit „gropi imense”.
În Mesagerul Hunedorean, Oana Mihnea relatează: „Ieri, după ce au văzut taurinele intrate în concurs, verificându-le pe fiecare în parte, după lungi deliberări, juriul a decis.” Corect era: „Ieri, după ce a văzut taurinele intrate în concurs, verificându-le pe fiecare în parte, după lungi deliberări, juriul a decis.”
Mihaela Tămaş, în Servus Hunedoara, îi ia un interviu primarului Devei: „Primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, oferit detalii despre proiectele aflate în derulare şi planurile pe care doreşte să le pună în aplicare în viitorul apropiat.”
Majoritatea ziarelor ne-au relatat modul cum a rămas un hunedorean fără 10.000 de euro. În Glasul Hunedoarei, Livia Botici scrie: „La câteva ore distanţă, domnişoara a intrat din nou în acţiune. L-a sunat pe bărbat şi l-a atras din nou în plasă. Diferenţa este că l-a chemat într-o altă zonă din municipiu, cât mai departe de locul unde bărbatul îşi parcase autoturismul. Fără nici cea mai mică bănuială, hunedoreanul a plecat la întâlnirea mult aşteptată. Dar de data aceasta, mai precaut, şi-a lăsat borseta cu banii în maşină. Numai că în timpul cât fata l-a ţinut ocupat, amicul acesteia i-a spart luneta la maşină şi a furat borseta, în care se aflau nici mai mult, nici mai puţin decât 10.000 de euro”. În Mesagerul Hunedorean, Oana Mihnea informează: „La câteva ore distanţă, aproape de miezul nopţii, domnişoara a intrat din nou în acţiune. L-a sunat pe bărbat şi l-a ţinut de vorbă tot pe aceeaşi temă abordată anterior şi l-a atras din nou în plasă. Diferenţa este că l-a chemat să îi ofere alinare trupească într-o altă zonă din municipiu, cât mai departe de locul unde bărbatul dornic de sex cu tinerica şi-a parcat autoturismul. Fără nici cea mai mică bănuială, hunedoreanul a plecat la întâlnirea mult aşteptată. Dar de data aceasta, mai precaut, şi-a lăsat borseta cu bani în maşină. Numai că în timpul cât fata l-a ţinut ocupat, amicul acesteia, care a vrut să îl pocnească mai devreme, i-a spart luneta la maşină şi a furat borseta, în care se aflau nici mai mult, nici mai puţin decât 10.000 de euro.” Şi cele două jurnaliste folosesc „nici mai mult, nici mai puţin decât” aproape aceleaşi cuvinte.
În Servus Hunedoara, Ramona Ştefan îşi anunţă cititorii: „Se anunţă grevă generală în primării. Motivul: mărirea salariilor”. Interesante vremuri trăim, dacă se face grevă pentru că s-au mărit salariile (doar aşa ne spune autoarea, că acesta este motivul).
Din Glasul Hunedoarei, aflăm câteva informaţii despre expoziţia de fotografii realizate în cadrul DacFest 2015: „Fotografii care au surprins imagini din luptele daco-romane spun că pentru ei fotografie reprezintă o lume prin care ei înşişi creează poveşti. Iar atunci când munca le este răsplătită cu o atenţie mai mare asupra fotografiei lor şi cu un zâmbet, totul este minunat.” Totul este clar…
În Gazeta de Dimineaţă, Mihaela Mihai încheie astfel un articol despre colonia din Iscroni: “Construcţia blocului de locuinţe sociale ar rezolva şi o problemă urbanistică şi de percepţie. Nu de alta, dar barăcile de la Iscroni nu se pretează în niciun fel cu percepţia de zonă turistică a Văii Jiului.”
Deşi ceva mai rar în ultimul timp, virgulele se mai aşează între subiect şi predicat, ca în articolul semnat de Nicoleta Pârva, în Ziarul Hunedoreanului: “În replică, primarul Petru Mărginean, a declarat că reprezentanţii insituţiei nu sunt la curent cu ultimele decizii în ce priveşte Termocentrala Mintia.” Corect era: “În replică, primarul Petru Mărginean a declarat că reprezentanţii insituţiei nu sunt la curent cu ultimele decizii în ce priveşte Termocentrala Mintia.”
În Gazeta de Dimineaţă am găsit câteva informaţii referitoare la gropile descoperite pe raza cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei: “De partea cealaltă, persoane care se ocupă de cetăţile dacice, spun că gropile pot foi parte a unui ritual făcut în siturile istorice de anumite persoane, membre ale unor grupuri sau secte.”
În Servus Hunedoara se poate citi despre numeroşii turişti care au vizitat (adică, “au trecut pragul”) Castelul Corvinilor din Hunedoara: “Şi în ce priveşte numărul de turişti, reprezentanţii Castelului Corvinilor susţin că, în numai opt luni care s-au scurs din anul 2015, 223.333 de vizitatori au trecut pragul obiectivului. Recordul de vizitatori a fost înregistrat în luna august, când au trecut de porţile Castelului Corvinilor 65.218 de vizitatori. Practic, numărul vizitatorilor care au trecut pragul castelului în opt luni din acest an este apropae cât număruil total înregistrat pe tot parcursul anului trecut (230.221 de vizitatori).” Şi emoţionate de numărul vizitatorilor care “au trecut” şi literele au început să sară de la locul lor: “apropae”, “număruil”. În plus, Castelul Corvinilor n-are niciun prag la niciuna dintre intrări.
Să corectaţi bine!
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.