Tandemul de aur al boxului hunedorean

Pe 12 septembrie, anul acesta, Ilie Captari şi Cosmin Gîrleanu au atins, simultan, performanţa carierei lor (de până acum): titlul mondial. Ilie Captari s-a stabilit la Hunedoara cu 35 de ani în urmă şi, ce nu a reuşit ca boxer, a reuşit ca antrenor. Cosmin Gîrleanu, un ţânc pe care tatăl l-a dat la box numai să nu mai bată copiii prin faţa blocului (şi i-a ieşit “mişcarea”!), a devenit un sportiv de performanţă. Cosmin Gîrleanu este noul campion mondial al Hunedoarei la box, al doilea din istoria oraşului, după Mihai Leu, cel pe urmele căruia spune că vrea să calce. Ilie Captari este noul cetăţean de onoare al Hunedoarei. Nu cum mult timp în urmă a petrecut câteva luni în Arabia Saudită, dar s-a întors acasă, pentru că acolo a simţit că nu poate lăsa ceva în urma lui. 

Cosmin Gîrleanu munceşte zilnic, de cinci ani, pentru a a ajunge şi a se menţine în elita boxului la nivel de juniori

La ultimul etaj al uneia dintre clădirile din incinta Colegiului Tehnic “Matei Corvin” din Hunedoara, lumini albe strălucesc destul de puternic. E întuneric peste tot în clădire. Doar sus se aude gălăgie. În holul sălii secţiei de box tronează o masă de ping-pong, iar pe pereţi, de jur împrejur, 39 de fotografii cu performerii pugilismului hundeorean din ultimii 20 de ani. Când intri, vezi drept în faţă o coală A4 pe care scrie “Boxul formează caractere”. Deasupra uşii de ieşire e o altă coală: “Înfrângerea nu este decât a celor care o acceptă”. Cuierul este şi el transformat în instrument de informare. Sub cârligele de agăţat haine sunt foi printate cu fel de fel de chestiuni elementare pentru un sportiv: puls, nivel maxim de efort, etc. Povestea se repetă şi în sală. 10 puştani de vreo 8-10 ani trag din greu: serii de 15 secunde la sac, după care serii de abdomene, apoi iar 15 secunde la sac şi tot aşa. Undeva, într-un colţ, singur, un băiat, nu cu mult mai înalt decât cei de 10 ani din “gaşca” de copii, se dezechipează. E Cosmin Gîrleanu, probabil urmaşul lui Mihai Leu. Ei sunt cei doi hunedoreni dintre puţinii pugilişti români care au obţinut titlul mondial la juniori: Mihai Leu, la Havana, în 1987; Cosmin Gârleanu, la Sankt Petesburg, în 2015.

“Boxul e ca şahul”

Cosmin Gîrleanu s-a apucat de box la 11 ani, în 2010. “Eram rău, eram prea rău”, mărturiseşte băiatul pe un ton prin care, practic, îşi dezaprobă comportamentul de până la momentul venirii la sală. Mai tras de limbă, mai cu de la el voie, Cosmin recunoaşte că se bătea mult şi des în faţa blocului, sau la şcoală, iar tatăl său l-a dat la box tocmai ca să-şi verse pornirile violente împotriva sacului de box. “La început, nu mi-a plăcut mai deloc. A-nceput să-mi placă însă după ce-am câştigat primul meci. Era la Alba Iulia, dar nu mai ştiu data exactă. Când am venit la box nu ştiam de­cât că trebuie să te baţi. Abia apoi mi-am dat seama cât de tare m-am înşelat. Principiul de bază este să loveşti fără să fii lovit. De fapt, boxul e ca şahul, doar că, în loc de piese, sunt pumni, eschi­ve…”. Iar de atunci setea lui de victorie a devenit din ce în ce mai mare. În 2013, se bătea deja pentru finala Campionatului European de Box – cluburi şcolare. “Atunci eu n-am pierdut în faţa adversarului, am pierdut în faţa arbitrilor”. Nedreptatea l-a motivat şi mai mult. A tras tare, zi de zi, la antrenament. Anul acesta a devenit vicecampion european. A fost un nou eşec, care l-a motivat şi mai mult. În 12 septembrie a devenit un erou al sportului hunedorean. A obţinut titlul mondial la juniori.

Obiectiv – Tokio, 2020

Băiatul de 16 ani e aproape atât de respectuos încât pare ruşinos. Recunoaşte, zâmbind, că titlul mondial i-a adus şi mai mult succes la fete, dar, tot zâmbind, spune că avea destulă trecere şi-nainte. Brusc redevine sobru şi spune: “Acuma, serios. Pe mine boxul m-a disciplinat foarte tare. Nu m-am mai bătut cu absolut nimeni de când m-am apucat de box. Încerc să mă port civilizat oriunde sunt şi cred că reu­şesc”. Apoi povesteşte despre cele cinci meciuri de la Campionatul Mondial. “Cel mai greu a fost cel cu americanul, în finală. Apoi, chiar primul meci, cu un ucrainean, a fost destul de dificil. Individul ratase prima partidă de la europene şi voia să recupereze. A venit mereu peste mine. Nu mi-a pus foarte mari probleme, dar nici foarte uşor n-a fost”.
Cosmin Gîrleanu îi are ca idoli pe cei din categoria lui: Manny Pacqiao şi Floyd Mayweather. Spune că cea mai bună lovitură a lui este croşeul de stânga, iar cea la care încă mai are destul de lucru este directa de dreapta. Ştie că, chiar în Hunedoara, are un model: Mihai Leu, campion mondial de juniori şi primul campion mondial la profesionişti. Totuşi, n-are de gând să lase şcoala baltă. Tipic pentru un copil provenit dintr-o familie obişnuită (tatăl tâmplar, mama muncitoare la o fabrică de cablaje, cei doi crescând, în total, trei copii). “La anul sunt, iarăşi, europenele şi mondialele. Vreau titlurile. Vreau să ajung şi la Jocurile Olimpice, în 2020 (care se vor desfăşura la Tokio – n.red.). Dup-aia, la 21 de ani, m-aş gândi să trec la profesionism. Nu ştiu unde, în ce ţară. Oriunde mi s-ar ofe­ri condiţii. Mai ştiu însă că, odată şi-odată, se va termina povestea asta cu boxul. De-aia nu vreau să las şcoa­la. Mă gândesc şi la un viitor care să implice boxul şi la unul care să nu-l implice”, spune Cosmin.
Până va lua însă o decizie, momentan, mai are multă trea­bă. Şcoală, un antrenament pe zi în perioadele normale, iar înainte de competiţiile importante, câte trei antrenamente zilnice, vreme de două luni.

“Cel mai important este să rămână ceva după tine”

Ilie Captari şi cel mai bun elev al său de până acum, Cosmin Gîrleanu

Ilie Captari a ajuns la Hunedoara, pe când avea doar 21 de ani, în 1980, ca sportiv la Clubul “Metalul”. 11 ani mai târziu a devenit antrenor cu acte-n regulă. De atunci i-au trecut prin mână sute de copii. Cu doar câţiva a ajuns la titlul naţional şi pe podiumuri europene. Reuşita lui cu Cosmin Gîrleanu vine ca o răsplată pentru munca lui, dar şi pentru faptul că a refuzat banii pentru ideea de performanţă. După un antrenament, i-am rupt câteva minute pentru o serie de întrebări:

Ce are Cosmin în plus faţă de ceilalţi sportivi buni cu care aţi lucrat?
Munceşte extraordinar de mult la antrenamente. Nu am mai văzut în toată cariera mea un copil cu o asemenea putere de muncă. Are şi o abordare specială faţă de ideea de muncă. La acestea se mai adaugă şi o do­rinţă enormă de a învinge. Aşa a apărut performanţa lui. Mai mult, este şi un copil pe care eşecurile şi nedreptăţile îl motivează fantastic. După episodul de la Dublin, din 2013, a muncit şi mai mult.

Câţi copii au trebuit să vă treacă prin mână pentru a ajunge la un titlu mondial?
(Râde). Nici nu-mi dau seama. Să calculăm: fac antrenorat din 1991, deşi am cochetat cu ideea asta şi-nainte. În fiecare an vin la sală 40 – 50 de copii, din care rămân pentru o vreme doi, trei, patru… Deci sunt câteva sute bune de micuţi cu care am lucrat. Sunt mulţi, de-aia nici nu am timp să-i pregătesc teoretic pe fiecare, aşa că le pun planşe cu elemente tehnice pe pereţi. Care-i interesat se informează, care nu…

De ce aţi refuzat contractul din Arabia Saudită? Presupun că era mult mai bănos decât cel de aici.
E adevărat. Nu insistaţi să vă spun sume, că nu voi face asta. Cert este că mi-au creat toate condiţiile, de la cazare şi masă până la retribuţie. Au vrut ca eu să semnez contractul de aici, din ţară. Am preferat să merg câteva luni acolo ca să mă lămuresc cum stă treaba. Am consta­tat că ei, de fapt, nu voiau performanţă. Ei voiau doar să ia banii de la stat şi să-i cheltuiască. Eu am refuzat să fac asta. Cred că cel mai important este să ai mulţumirea sufletească că faci ceva util, să rămână ceva după tine. Atunci eşti într-adevăr mulţumit.

Cum se face că micii pugilişti ai Hunedoarei se pregătesc acum în condiţii decente?
La finele anului şcolar 2013 – 2014, la Clubul Sportiv Şcolar au rămas nişte bani. Directorul de atunci, domnul Istrate, mi-a spus că, în sfârşit, putem amenaja sala de box. Şi am făcut-o. E un spaţiu plăcut. Aparatele, inclusiv ringul, sunt cele pe care le-am adus de la vechea sală. Arată bine locul. Şi copiilor le place. Una e să vină într-un astfel de spaţiu, alta este să vină într-o peşteră (cam aşa arăta vechea sală de la baza Constructorul – n.red.). Ringul l-am făcut eu împreună cu meşterul de la club: am tăiat, am sudat, am legat… O parte dintre aparatele din sala de forţă sunt făcute de mine. Sacii, o parte, i-am făcut la Vidra, aici, în Hunedoara, doi sunt primiţi ca sponsorizare, unul e cumpărat de club, alţii i-am făcut rost de pe la prieteni.

Revenind la Cosmin, care sunt planurile Domneavoastră în ce-l priveşte?
Ne dorim foarte mult să ajungem la Jocurile Olimpice din 2020. Acum depinde şi de el, dar şi de evenimentele pe care nu le putem prevedea. Cosmin are însă toate calităţile unui boxer de performanţă.